INTERVIU / CHRISTOPH DAUM „Nu văd nicio viziune, niciun ajutor, doar se distruge imaginea fotbalului românesc”
Așteptam de mult interviul cu Christoph Daum. Am lăsat să treacă isteria complezentă de după prezentarea sa, apoi întâlnirea (pe care ne-o doream înaintea partidei cu Polonia) nu și-a mai făcut loc în agenda plină a selecționerului.
A rămas să ne vedem după ultimul meci al anului și poate că e mai bine așa. Pentru că, în locul picanteriilor sau a detaliilor de culoare, momentul ne-a obligat la o discuție sobră și, în final, centrată pe context, argumente și întrebări simple: mai poate avea Daum succes cu naționala României?
În față are meciul crucial cu Danemarca, în martie, în spate are patru jocuri grele și alte patru luni din care să ia cele mai bune concluzii. “Mereu mi-a plăcut să descopăr aspectul pozitiv dintr-un eveniment negativ”, ne-a mărturisit Christoph Daum.
Aflat în mijocul unor critici vehemente, Daum trebuie să facă tocmai asta: să caute lucrurile bune unde mulți vedem numai rele.
Daum ne-a întâmpinat la Casa Fotbalului, cu aerul ușor șăgalnic al omului care a văzut multe la viața lui. Îmbrăcat impecabil, cu o atenție intimidantă la detalii, vorbește franc, tăios, și îți întoarce întrebarea dacă suspectează că știi răspunsul la fel de bine ca el. Te provoacă să fii parte și tu, jurnalist sau suporter, la încercarea de a schimba ceva în fotbalul românesc. Subliniază tranșant lucrurile care îl deranjează aici – nu atât lipsa de eleganță a unora, cât lipsa de unitate din jurul echipei Naționale.
Într-un moment în care toate discuțiile se opresc la scor și la rezultat, interviul a alunecat înspre câteva dintre obsesiile pe care Daum continuă să le repete, chiar dacă rezultatele toamnei i-au furat ceea ce își dorea cel mai mult: liniștea și timpul.
Link-ul primei părțî: https://youtu.be/r0ibsbu4Fa4
„Ceea ce se petrece azi în fotbalul românesc nu e ceva ce ține de evenimente de acum 3-4 luni, ci e consecința unui sistem vechi de 10-15 ani.” – Christoph Daum
CHRISTOPH DAUM : " Credeam că România este o țară care are mare grijă de viitorul ei fotbalistic. A fost o surpriză totală ce am găsit " - partea a II-a
În continuarea interviului exclusiv acordat Lead.ro, Christoph Daum vorbește despre cum a găsit fotbalul românesc, cum înțelege discuția despre presiune, ce părere are despre criticile din partea media și cum au fost discuțiile cu oamenii din lumea fotbalului.
Doar câteva dintre ideile acestui segment:
„Știu că am de-a face cu o presiune pe termen scurt, dar, pe de altă parte, nu putem lăsa baltă viziunea de viitor, nu putem să abandonăm crearea de structuri funcționale, impunerea unor standarde de profesionism. În momentul de față, rezultatele captează toată atenția opiniei publice – și pot înțelege asta – dar, pe de altă parte, avem o responsabilitate în dezvoltarea fotbalului românesc, iar eu sunt foarte motivat să pun toată experința mea în fotbalul românesc”.
Link-ul celei de-a 2-a părți: https://youtu.be/xP0cf5puBSg
Christoph Daum: "Mereu spun că trebuie să te ridici o dată în plus față de câte ori cazi la pământ" - partea a III-a
Într-un interviu pentru Lead.ro, Christoph Daum vorbește fără menajamente despre cum a găsit fotbalul românesc și care sunt problemele reale ale acestuia. În partea a treia a interviului, Daum vorbește despre principiile lui ca antrenor.
link-ul celei de-a 3-a părți: https://youtu.be/rHc87ZVYoxg
Sursa materialului: Lead.ro, interviu realizat de Ciprian Rus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu