Pagini

joi, 10 august 2017

Cupa României / Faza națională 2017-2018 -primul tur / Cimentul Bicaz trece de Viitorul Curița prin " dubla " lui Nedelcu !
Cimentul Bicaz - Viitorul Curița 2-0 (1-0)
Prima rundă a Cupei s-a desfăşurat miercuri, 9 august, de la ora 17:30. iar, conform programului, în această etapă au intrat în competiţie cele 42 de câştigătoare ale fazei judeţene ale Cupei României şi 10 echipe care au evoluat în ediţia precedentă a Ligii 3.
Câștigătoarea Cupei României faza județeană Neamț - Cimentul Bicaz a întâlnit în această fază a competiției pe teren propriu, pe Viitorul Curița - deținătoarea Cupei României - faza județeană Bacău.
Cimentul Bicaz a început cu formula: Spiridon - Pascu, Zaiț, Morțun (cpt), Avram - Bordeanu, Bălăjel, Pîntea, Apreutesei (Patrichi) - Constantinescu (Bîrsanu), Nedelcu
Rezerve neutilizate: Ciobanu, Robu, Țăpuc, Crețu și Horciu

De partea cealaltă, Viitorul Curița - campioana și deținătoarea cupei României -faza județeană Bacău în sezonul trecut a suferit ceva modificări față de stagiunea trecută, Costică Ene -antrenorul principal al oneștenilor neputându-se baza pe aportul a 3 titulari:  Socaciu (plecat din țară), Corman și Lupu, acesta din urmă fiind nimeni altul decât golgeterul ediției trecute a campionatului județean de fotbal Bacău.
În schimb, la Viitorul Curița au apărut două nume noi: Vlăduț Fenchea, 19 ani, mijlocaș de bandă care a mai evoluat la Dinamo Onești și SC Bacău, și Cosmin Blănaru, 26 de ani, ultima dată fost la CSM Pașcani, după ce a mai trecut și pe la Oțelul. Blănaru este oneștean, a început fotbalul la fosta școală de fotbal DEEA și evoluează ca fundaș, atât de bandă cât și central.
"Am primit golurile în minutele 40 și 82. Puteam obține mai multe din acest meci, dar am ratat exasperant. E drept, și cei de la Bicaz au mai avut câteva șanse foarte bune de a înscrie", a spus antrenorul Viitorului Curița, Costică Ene.
Gazdele de la Cimentul deși nu au făcut o partidă tocmai reușită, s-au impus meritat prin 2 goluri marcate de vârful Nedelcu, de fiecare dată pe final de repriză.
Căldura sufocantă, faptul că adversarii au alergat foarte mult, dar și inexactitățile din jocul propriei formații au fost reflectate cu obiectivitate de antrenorul Cristian Luca care se arăta optimist în vederea meciului de duminică cu ACS Enadani Poiana Teiului din Supercupa României.
" A fost un meci destul de solicitant, pe căldură și împotriva unei echipe care a alergat foarte mult. Am reușit să câștigăm pe merit, cred eu, fructificând 2 din cele mai multe ocazii mari pe care ni le-am creat. Trebuie să recunoaștem că nu am făcut un joc prea bun, în continuare suferind la construcție, disciplină tactică și finalizare.
În plus, faptul că nu ne pregătim cu toată echipa, se vede în ceea ce privește traseele tactice. Atunci când avem mingea încercăm destul de mult jocul individual, bazându-ne cei drept, pe o serie de calități personale. Per ansamblu sunt mulțumit și felicit jucătorii pentru rezultat și efort. Este o experiență frumoasă pentru noi și mă bucur că fotbalul în orașul Bicaz se ridică din nou la un nivel bun.
Această echipă cu peste 60 de ani de tradiție merită să fie în atenția lumii fotbalistice " .

În avampremiera marelui meci de duminică de la Bicaz din Supercupa României " Adrian Popa " , tehnicianul celor de la Cimentul Bicaz este conștient că elevii săi vor trebui să facă o partidă mult mai bună, în fața unui adversar de cu totul alt calibru.
" La supercupă va fi un alt meci, iar adversara de duminică ne va taxa dacă vom repeta greșelile de aseară, având numeroși jucători de valoare și cu experiență vastă. Sunt însă încrezător în echipa noastră și sper ca la sfârșitul meciului să ne adjudecăm trofeul, încheind astfel un an, sau mai bine zis, un retur foarte frumos.
Vom juca acasă la Bicaz și vom avea susținere și în tribune, la fel cum a fost și aseară, fapt pentru care țin să mulțumesc celor prezenți la meci " .
În încheierea interviului acordat Sportului nemțean de performanță, tehnicianul Cristian Luca a ținut să precizeze câteva cuvinte despre obiectivul formației sale în viitorul campionat de liga a 4-a, al cărui debut este programat pentru 20 august.
" În ceea ce privește campionatul, cred că suntem considerați pe bună dreptate o echipă de primele locuri. Vom încerca să ne clasăm cât mai sus, iar în iarnă vom ști oarecum care va fi abordarea finală a acestui sezon, din punct de vedere al sprijinului material și al lotului. În principiu ne dorim prezența în play-off " .

Sursa Foto: Victor Benedek

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu