A. C. Club Neamț e una din școlile private de fotbal din județul Neamț. Clubul creat la înițiativa a doi buni prieteni care au crescut în Piatra Neamț se află la final de sezon. Unul în care grupele angrenate în competițiile județete au avut rezultate bune. Peste măsura așteptărilor chiar, în special în 2025.
Iar sâmbătă, 7 iunie, pe stadionul din comuna Dobreni a avut loc premierea tuturor copiilor din cadrul A.C. Club Neamț. Atât a juniorilor angrenați în competițiile județene din acest sezon, cât și a copiilor care reprezintă clubul condus de Aioanei Claudiu și Alberto Cobrea. În total, au fost peste 250 de copii, înscriși la toate grupele, din tot județul. Punctele de lucru fiind Piatra Neamț, Podoleni, Pipirig, Petricani, Brusturi, Agapia, Bălțătești, Crăcăoani, Tupilați, Războieni.
Premierea s-a desfășurat într-o ordine cronologică, de la cei mai mari la cei mai mici. Și startul a fost dat distincțiile primite de 5 dintre juniorii de la CSM Ceahlăul U17, care de asemenea au început fotbalul la A.C. Club Neamț. Iar în acest sezon, sub comanda aceluiași Aioanei Claudiu au obținut deosebita performanță de a câștiga campionatul național la U17. Statea Alessio, Patrichi Irinel, Alexandru Denis, Maxim Alexandru si Ciobanu Riccardo au fost jucătorii care au început fotbalul la A.C. Club Neamț, iar în acest sezon au impresionat în culorile CS Ceahlăul U17.
https://www.youtube.com/shorts/evgMjiJhozs?feature=share
https://www.youtube.com/shorts/Q8rEhQFbhW8?feature=share
A urmat la premiere grupa U13, antrenată de același Aioanei Claudiu. Echipa cu juniori născuți în 2012 și 2011 a terminat prima întrecerea, într-o competiție, ce-i drept, în care au activat puține formații. Printre echipele participante s-au numărat Siretul Doljești, Smart Adjudeni și ACS Gloria Roman. Printre juniorii remarcați s-au numărat Serban David, Simionescu Sebastian, Chitic David, Alexandru Darius, Roberto Țancă, Mario Jitariu sau Bursuc Fabian.
Printre remarcații acestei grupe îi enumerăm pe Ungureanu Matei, Apostoae Cristi, Darius Alexandru sau Gabrielle Sannino.
Printre remarcați, îi enumerăm pe Flavius Conachi, David Tanasă, Matteo Gavriloaia, Luca Zamă, Ianis Șlușăr sau Teo Olărașu.
Valentin Boboc a avut la premiere grupele din zona Brusturi, Pipirig și Petricani.
Robert Mosor, cel mai nou colaborator al A.C. Club Neamt a premiat grupele de la Agapia, Bălțătești și Crăcăoani.
Cristian Ciobanu activează pe zona Romanului și a premiat grupele de la Tupilați și Războieni.
Alex Cotună, pe lângă grupa 2016-2017, mai are o grupă de inițiere la Podoleni. Grupă care de asemenea a fost premiată.
La final, antrenorul grupei U13, dar totodată și omul care a pus bazele acestui club,Aioanei Claudiu, împreună cu bunul său prieten Alberto Cobrea, a concluzionat într-un interviu acest sezon, dar și ceea ce urmează pentru A.C. Club Neamț în perioada următoare.
Înterviul cu Claudiu Aioanei realizat de Ștefan Burlacu la link-ul de mai jos:
Iar la final, să nu uităm motto-ul clubului înființat de Aioanei Claudiu și Alberto Cobrea:
#JucamFotbal
“În teren campioni și în afara lui valori” ®
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu