sâmbătă, 14 ianuarie 2017

HANDBAL FEMININ - liga națională / Cetate Deva s-a retras astăzi din campionat!
Liga Națională feminină rămâne cu 12 echipe!

Așa cum era de așteptat, CSM Cetate Deva s-a retras din campionat, din cauza problemelor financiare. Gruparea hunedoreană a anunțat astăzi Federația Română de Handbal că se retrage, iar competiția suferă modificări importante.
Cum Deva s-a retras înaintea finalului turului campionatului, toate rezultatele înregistrate până în acest moment vor fi anulate. În acest context, clasamentul Ligii Naționale suferă mici modificări, în condițiile în care toate formațiile din campionat vor avea cu trei puncte mai puțin, exceptând pe ”U” Cluj, echipă pe care Deva trebuia să o întâlnească duminică.
De asemenea, direct din Liga Națională nu va retrograda nimeni în acest sezon, ci doar ultimele două clasate vor merge la barajul de menținere în prima ligă.
Clasamentul Ligii Naționale în acest moment:
LOC
CLASAMAENTUL (12)
M
V
E
Î
GOL
+/-
PT
1
CSM BUCUREȘTI
11
10
0
1
333-232
101
30
2
HC DUNĂREA BRĂILA
10
7
1
2
255-245
10
22
3
HC ZALĂU
10
6
1
3
242-237
5
19
4
SCM CRAIOVA
10
5
2
3
260-246
14
17
5
CSM ROMAN
10
4
3
3
244-234
10
15
6
U CLUJ NAPOCA
11
4
2
5
285-273
12
14
7
HCM RM.VÂLCEA
10
4
1
5
235-252
-17
13
8
ASC CORONA BRAȘOV
11
4
1
6
279-297
-18
13
9
CSM BISTRIȚA
10
4
0
6
270-280
-10
12
10
CS MĂGURA CISNĂDIE
10
3
1
6
230-258
-28
10
11
CSU DANUBIUS GALAȚI
11
3
0
8
216-256
-40
8
12
CSM UNIREA SLOBOZIA
10
1
2
7
249-288
-39
5

Ultima etapă a turului, cea de-a 13-a are loc sâmbătă și duminică (14-15 ianuarie). Vom reveni mâine cu rezultatele complete și clasamentul turului.

EVENIMENT / Cel mai bun fotbalist din La Liga în luna decembrie vine din România. Andone, peste Messi!

Florin Andone, atacantul lui Deportivo La Coruna și al naționalei României, a fost desemnat cel mai bun fotbalist din prima divizie spaniolă în luna decembrie. Internaționalul român a câștigat astfel duelul cu Lionel Messi de la Barcelona și Vitolo Machin de la Sevilla, ceilalți doi fotbaliști nominalizați la acest premiu.


Atacantul român de 23 de ani a primit trofeul azi, la finalul antrenamentului, și a declarat: "Nu mi-am imaginat vreodată că aș putea ajunge la un asemenea nivel. Este o plăcere să primesc acest premiu. Mereu îmi doresc să devin mai bun, dar nu e un obiectiv să fiu cel mai bun pentru că știu că acest lucru este la limita imposibilului. Totuși, acest premiu mă motivează suplimentar și sper să îmi ajut în continuare echipa în teren".
3 goluri și 2 pase decisive a reușit internaționalul român în cele 3 partide bifate de el în La Liga, în luna decembrie
Andone fusese nominalizat și luna trecută pentru titlul de cel mai bun fotbalist al lunii noiembrie.

vineri, 13 ianuarie 2017

FOTBAL / " MAGICIANUL " SE ÎNTOARCE ÎN ARABIA SAUDITĂ / Al-Taawon formație pregătită de Costel Gâlcă și Radu Lefter va beneficia 6 luni de serviciile lui LUCIAN SÂNMĂRTEAN!
Lucian Sânmărtean s-a înțeles cu Al Taawon  și în următoarele ore își va pune semnătura pe contractul cu echipa din Arabia Saudită. Ajuns la 36 de ani, fostul jucător al celor de la Pandurii a ajuns la un acord cu echipa antrenată de Costel Gâlcă.
Gâlcă și Sânmărtean au mai colaborat în perioada în care tehnicianul o pregătea pe Steaua. O jumătate de sezon a evoluat mijlocașul sub comanda lui Gâlcă. În sezonul 2014-2015 Steaua a reușit să câștige titlul, Cupa României și Cupa Ligii.
Anunțul a fost făcut de către clubul din Arabia Saudită pe contul oficial de Twitter.
De-a lungul carierei sale, Sânmărtean şi-a adăugat în CV numeroase echipe: Gloria Bistriţa, Panathinaikos, FC Utrecht, FC Vaslui, FCSB, Al-Ittihad şi Pandurii, acolo de unde a plecat din cauza numeroaselor probleme financiare pe care clubul le avea.
EVENIMENT / FOST FOTBALIST AL CEAHLĂULUI RENUNȚĂ LA FOTBAL LA DOAR 25 DE ANI PENTRU A SE FACE JANDARM ÎN ORAȘUL NATAL / "Situaţia deplorabilă din fotbalul românesc m-a făcut să iau această decizie"
Fundașul lateral dreapta Andrei Țepeș (în centru alături de Bojan Jovic, Andrei Dumitraș - stânga și Alexandru Ichim dreapta) - poză făcută pe stadionul Ceahlăul în vara lui 2014, a luat o decizie care a surprins pe toată lumea la reunirea lotului formației cu care era sub contract - Sepsi OSK Sf.Gheorghe.
Andrei Țepeș titular de bază la formația covasneană pregătită în 2016 de antrenorul Valentin Suciu și cu care a terminat pe locul 5 sezonul de toamnă a decis să renunțe la fotbal pentru a îmbrăca uniforma de jandarm, acasă, la Gheorghieni!.
„A fost decizia mea. Este adevărat că antrenorul, colegii, dar şi patronul au rămas surprinşi. Situaţia deplorabilă din fotbalul românesc m-a făcut să iau această decizie. Jandarmeria îmi asigură stabilitate şi chiar vreau să fac carieră militară. La Sepsi am avut parte de cele mai bune condiţii, nu au fost probleme financiare şi chiar vreau să le mulţumesc celor din conducere pentru faptul că m-au înţeles“, a spus Ţepeş, care mai avea contract cu echipa din Sfântu Gheorghe încă doi ani.
 
Andrei Florian Ţepeş-Bobu (25 de ani) a început fotbalul la Viitorul Gheorghieni, după care a jucat în Liga 1 la Ceahlăul. În Liga 2 a mai evoluat şi la FC Botoşani, a revenit apoi la Ceahlăul, iar din vara trecută s-a transferat la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Echipa covăsneană a încheiat prima parte a sezonului Ligii 2 pe locul 5, cu 35 de puncte obţinute în 18 meciuri desfăşurate în 21 de etape, adică la trei puncte distanţă de FC Braşov, care e pe loc de baraj de promovare, şi la patru puncte de UTA Bătrâna Doamnă, situată pe al doilea loc promovabil direct, însă ambele echipe din urmă au câte un joc în plus desfăşurat.
1137 de minute a bifat Andrei Ţepeş pentru Sepsi OSK Sfântu Gheorghe în cele 14 meciuri jucate în prima parte a sezonului actual.
Sursa materialului: Adi Marica (Monitorul Expres)

joi, 12 ianuarie 2017

VOLEI FEMININ - DIV.A1 / UNIVERSALUL IULIANA MATACHE (ȘTIINȚA BACĂU) RECHEMATĂ LA UNIC DUPĂ 2 ANI PENTRU A O ÎNLOCUI PE ELENA LĂPUȘNEANU!
Singura noutate din lotul echipei feminine de volei VC Unic LPS Piatra Neamț o constituie revenirea sub formă de împrumut a universalului Iuliana Matache (Știința Bacău) / Transferul volebalistei din Moldova Aria Andrievskaia a intrat în impas! Elena Lăpușneanu (Zaharia) renunță momentan la volei fiind însărcinată.
Vasile Ouatu, președintele de onoare de la VC Unic, s-a înțeles în această pauză competițională cu Florin Grapă, antrenorul de la Știința Bacău, care a decis să o cedeze sub formă de împrumut la Piatra Neamț pe Iuliana Matache, jucătoare care în trecut a mai evoluat la trupa de sub Pietricica. Născută la Buzău, Iuliana Matache, care evoluează pe postul de universal, a mai jucat la Unic Piatra Neamț în urmă cu două sezoane, fiind împrumutată tot de la gruparea băcăuană.
„Mă bucur pentru Elena Lăpușneanu (nr. 7 în foto 3) pentru acest moment important și fericit din familia ei. A ajuns la o vârstă la care e normal să îți dorești un copil, iar noi, cei da la Unic, o susținem, o sprijinim și îi urăm multă sănătate atât ei cât și copilului care va veni pe lume. Nu aveam ce face și trebuia să acoperim golul lăsat de ea, și astfel ne-am înțeles cu cei de la Știința Bacău pentru împrumutul Iulianei Matache. Este o sportivă tânără care cunoaște echipa noastră, a mai jucat la noi, și sunt convins că ne poate ajuta. Chiar și prin aducerea lui Matache, lotul nostru rămâne unul destul de subțire, pentru că nu avem rezerve care să se ridice la valoarea titularelor și pe care pot să le înlocuiască. Deocamdată nu o putem folosi pe sportiva din republica Moldova, Aria Andrievskaia (nr.17 alături de Elena Lăpușneanu în foto 4),
din cauza unor conflicte internaționale la nivel de federații, și e un mare minus pentru noi, deoarece este o jucătoare care ne poate ajuta mult. Vom vedea dacă găsim soluții, dacă nu mergem în continuare pe același nucleu de jucătoare pe care le-am folosit și în tur“a declarat președintele de onoare, Vasile Ouatu.
În prima parte a sezonului, VC Unic s-a bazat doar pe 8 jucătoare, care au evoluat constant, pentru prima dată totuși cu 2 ridicătoare în lot, iar cele de pe banca de rezerve au avut apariții rare în meciurile oficiale. Fetele de la Unic și-au reluat pregătirile de iarnă încă de pe data de 3 ianuarie, și vor debuta în 2017 pe data de 21 ianuarie, pe teren propriu, în duelul cu CSM Lugoj, din etapa cu numărul 14.