Și partizanii, și oponenții acestei democratizări radicale a fotbalului din ultimele decenii folosesc cuvinte frumoase. Realitatea e, însă, că în mijlocul acestui conflict stau mulți bani și multă influență, care, adesea, transced sportul și ajung la (geo)politică.
Conflictul dintre club și națiune e vechi de când fotbalul, iar ultimele măsuri ale UEFA și FIFA sunt doar un nou răspuns la forța pe care au câștigat-o, în ultimele trei decenii, marile cluburi (de-acum) trans și multinaționale.
Va avea de câștigat fotbalul din această competiție? Mulți rămân sceptici. Riscul e, însă, ca, trăgând în sens contrar cu atâta putere, cei doi puternici poli de putere să producă, la un moment dat, o ruptură care să schimbe dramatic istoria fotbalului.
Visul și banii
“Mai multe țări vor putea visa”, a fost sloganul cu care Gianni Infantino, noul președinte al FIFA, și „ambasadorii” săi, mulți dintre ei fotbaliști de calibrul lui Desailly, Geremi, Eto’o, Puyol, Van Basten, Boban, Seedorf, Albertini sau Figo au încercat să-și apere ideea unui format de Cupă Mondială cu 48 de echipe începând cu ediția 2026.
Extrem de abil, Gianni Infantino a știut să-și atragă de partea sa câteva nume foarte populare, dar și autoritare, din fotbalul mondial. O întreagă mașinărie de PR s-a pus în funcțiune pentru a susține generoasa idee a unui fotbal mai accesibil pentru încă 16 națiuni de pe întreg globul.
Să nu ne iluzionăm, însă. Criteriul economic a fost decisiv în obținerea unanimității de către Infantino. Peste 600 de milioane de euro în plus față de încasările prognozate pentru viitorul Mondial, cel din Rusia, nu e puțin. În plus, formatul cu 80 de meciuri în loc de 64 va aduce mai mult din marketing și drepturi de televizare. Și va aduce și mai multă influență, căci în fiecare țară calificată cineva va avea grijă să își aroge meritele unui succes care, pentru mulți dintre noii veniți, va însemna doar două meciuri la Cupa Mondială.
Europa pierde, Africa punctează
“Trebuie să proiectăm o Cupă Mondială pentru secolul XXI, fotbalul nu se mai limitează la Europa și la America Latină”, s-a justificat Infantino. Multe dintre echipele care vor ajunge la Mondialul din 2026 și la cele de după vor fi echipe care au participat rar sau nu au fost deloc la marele spectacol al fotbalului.
Cum se vor împărți cele 16 locuri în plus nu e încă clar. Fiecare federație va avea mai multe locuri, dar e limpede că Europa va fi cel mai puțin avantajată de această schimbare. Pe una dintre schemele pe care se lucrează, Europa, care dădea până acum 40% din numărul de participante (13 echipe), va ajunge la doar 33% (16 echipe), în vreme ce Africa și-ar dubla aproape numărul de echipe, de la 5 la 9. Rămâne de văzut dacă Europa va reuși să negocieze mai bine, dar greu de crezut că ar putea obține mai mult de 17 echipe.
Ca să ne facem o idee despre impactul asupra Europei, să spunem că pe nici una dintre cele două simulări care s-au făcut până acum – cea după locul actual în clasamentul FIFA și cea după calificările de la precedentul Mondial, cel din Brazilia – România nu ar prinde “Mondialul săracilor”.
Pe holurile FIFA se discută despre o variantă în care, din cele 16 locuri în plus, bătrânul continent primeşte doar 3
Aşadar,
Conform "The Guardian", dinspre FIFA răzbat semnale că noua repartiţie pe continente a locurilor la turneul final ar urma să arate astfel:
- Europa – 16 locuri (în prezent 13);
- Africa – 9 locuri (în prezent 5);
- Asia – 8,5 locuri (în prezent 4,5);
- America de Sud – 6 locuri (în prezent 4,5);
- CONCACAF – 6,5 locuri (în prezent 3,5);
- Oceania – 1 loc (în prezent 0,5).
La acestea se adaugă un loc rezervat din oficiu ţării gazdă.
După cum se ştie, începând din 2006, locul rezervat campioanei en-titre a fost anulat, aceasta intrând în calificări la fel ca toate celelalte naţionale.
„Driblingul” lui Boban
Un singur argument dur – și practic – aveau adversarii lui Infantino din zona marilor cluburi europene: calendarul competițional și suprauzura marilor vedete. Numai că, în ciuda numelui, Infantino nu e chiar un copil.
“Vestea bună e că mondialul cu 48 de echipe se va juca în continuare în 32 de zile, că echipa câștigătoare va juca tot șapte meciuri ca și până acum și că meciurile se vor disputa tot pe 32 de stadioane”, s-a grăbit să precizeze președintele FIFA.
Practic, marii jucători vor juca la fel de multe meciuri într-un an de Cupă Mondială ca și până acum. Infantino și staff-ul său, coordonat de fostul mare jucător croat Zvonimir Boban, au reușit să articuleze un sistem cu 16 grupe a câte trei echipe – din care primele două trec în “șaisprezecimi” – care are același de număr de pași spre trofeu, șapte, ca și sistemul cu grupe de patru în format 32 de echipe. Excelent artificiu de calcul, discuție închisă!
„Bug” în sistemul grupei cu trei echipe
Noul proiect de reformă a fotbalului, explicat fără cusur de Gianni Infantino, ridică, totuși, deja, câteva semne de întrebare care vizează atât tabăra câștigătoare, cât și tabăra adversarilor ei.
Marea problemă a câștigătorilor este tocmai sistemul cu grupe de trei echipe. Acesta implică meciuri jucate în zile diferite, iar ultimul joc, din care o echipă e exclus, este, adesea, cel decisiv în structura finală a grupei. Altfel spus, un sistem expus la riscul unor aranjamente sau, măcar, la cel al unor meciuri plicticoase, între echipe care joacă la rezultat, fără să mai forțeze dacă le ajunge egalul. De altfel, sistemul cu trei meciuri a fost abandonat după Mondialul spaniol din 1982, când produsese câteva rezultate suspecte.
Cine fură startul în drumul spre “Indii”?
Dar adevărata surpriză vine din tabăra opozanților. “E o decizie strict politică. Or, fotbalul trebuie să revină la esența sa”, a criticat Karl-Heintz Rummenigge, președinte al Asociației Europene a Cluburilor și al lui FC Bayern Munchen, intențiile lui Infantino. Cluburile europene au dat trei sferturi dintre jucătorii precedentului Mondial, dar iată că poziția lor, întărită și de cea a Federației Germane de Fotbal, nu a contat deloc în decizia finală.
Și Javier Tebas, președintele Ligii Profesioniste Spaniole, LaLiga, l-a atacat dur pe Infantino, ale cărui metode de lucru le-a asemănat cu cele ale predecesorului său, Joseph Blatter. În tot acest curent, președintele Realului, Florentino Perez, i-a trimis, suspect, un semnal de încurajare lui Gianni Infantino, președintele Barcelonei, Josep Bartomeu nu a sărit nici el la gâtul italianului.
În vreme ce în lumea a treia a fotbalului e sărbătoare, la “masa bogaților” e o încordare apăsătoare. Dacă marii “conquistadori” Perez și Bartomeu au simțit, la fel ca Infantino, că e loc de și mai multă expansiune spre China și spre Indii, acolo unde sunt banii mari din fotbalul de azi și de unde vin sponsori tot mai generoși spre Europa?
Material realizat de: Ciprian Rus
