sâmbătă, 13 decembrie 2025
Fotbal liga a 2-a | AICI s-a ajuns: Ceahlăul, umilită acasă la ultimul joc de pe teren propriu de o nou promovată, în derby-ul regional al Moldovei!
Dacă mi-ar fi spus cineva în vară că Ceahlăul va avea probleme cu ACS FC Bacău - o formație nou promovată care în urmă cu 3 ani nici nu avea echipă de seniori i-aș fi spus să facă pași...
Dar dacă în orașul lui Bacovia, mai bine spus în satul Ruși-Ciutea, se construiește o academie de fotbal adevărată cu 5 terenuri de pregătire iar tinerii sunt crescuți metodic pentru marea performanță cu un progres vizibil de la lună la lună beneficiind de toate condițiile și de o instruire profesionistă, la Piatra Neamț deși SNP a atras atenția în nenumărate rânduri că se ard etapele, nu există un puternic centru de copii și juniori, iar lotul de jucători depinde prea mult de jucători aduși de afară de firme de impresariat care își urmăresc în primul rând propriile interese, așa zisa pregătire se face fără cantonamente, pe plan local, fără jocuri de verificare suficiente, fără preparator fizic și cel mai grav fără o perspectivă reală de dezvoltare a clubului în mare parte datorate problemelor financiare. Ca atare, nota de plată a venit la final de sezon cu 3 înfrângeri consecutive, iar ceea ce trebuia să fie un cadou de Moș Crăciun (o victorie adusă puținilor spectatori care mai vin la stadion la ultimul joc acasă din 2025) s-a transformat într-o umilință maximă, care tinde să se repete din păcate la Ceahlăul (vezi acel 0-8 de la Chiajna cu Concordia din etapa a 3-a...
Revenind la jocul cu ACS FC Bacău am văzut de la început absențele din linia defensivă (Andrei Marc - probleme fizice), Tudor Telcean nerecuperat in totalitate, avea să fie schimbat la pauză, Tudor Alistar - suspendat (pe culoar în foto alături de Angelo Alistar - președintele clubului și Flavius Măsătăcăneanu - director sportiv ), la care s-au adăugat pe parcursul jocului accidentările lui Mihai Șandru și Copoț-Barb, acestea dând planul tactic peste cap, iar și cei intrați (Moussinga - incomplet refăcut), Rafaelle Stroe sau Ronald Granja nu au adus un plus în echipă ca în jocurile cu Olimpia Satu Mare sau Câmpulung Muscel.
Formația pregătită de Costel Enache era pe val, venea la Piatra Neamț după o serie foarte bună formată din 3 victorii si 2 remize și a găsit în acest context un Ceahlăul la pământ, incapabilă să aibă reacție.
Bacăul a controlat meciul derby al Moldovei în Liga 2 de la un capăt la altul și s-a impus de o manieră entuziasmantă. Andrei Pavel (27, 66), Alexandru Aftanache (62, 81) și Robert Ciobanu (70) au marcat pentru formația băcăuană, în timp ce golul Ceahlăului a fost semnat de Carl Davordzie, la ultima fază a meciului.
Paradoxul este că Ceahlăul a cedat cu un incredibil 1-5 (0-1) în fața nou-promovatei FC Bacău, echipă pregătită de Costel Enache, tehnician născut, format și consacrat ca fotbalist chiar sub Pietricica.
Oaspeții au început mai bine, au avut ocaziile mai clare și pe merit au reușit și deschiderea scorului. După două mari ratări ale lui Ciobanu (șut în portarul Ailenei, minutul 12 și lovitură de cap în bară, minutul 24), Bacăul a deschis scorul în minutul 27, prin Andrei Pavel, cu un șut din careu.
Nemțenii au echilibrat meciul în finalul primei reprize și au avut două șanse bune de a intra la egalitate la cabine, ambele irosite de Asibey. Stoperul Ceahlăului a reluat în două rânduri din careu, cu capul, dar de fiecare dată portarul Anton a fost la post. Geani Crețu și-a încercat șutul de la distanță în câteva rânduri, dar de fiecare dată nu a găsit cadrul porții, Alex a fost blocat în ultimă înstanță în careu în momentul șutului, iar Davordzie (44), scăpat singur cu Luca Anton, a fost blocat în momentul șutului de portarul băcăuan, pentru ca în ultimul minut al reprizei Chirilă - căpitanul celor de la FC Bacău să reia în transversală, cu o lovitură de cap.
Ceahlăul s-a prăbușit în repriza a 2-a, a rămas în 10 pentru ultimele 20 de minute și a marcat golul de onoare la ultima fază
În repriza a doua a urmat dezastrul pentru echipa nemțeană, care a primit trei goluri într-un interval de doar opt minute. Alexandru Aftanache a majorat diferența în minutul 62, cu un șut plasat, direct în vinclu, iar patru minute mai târziu Andrei Pavel a reușit dubla, cu o execuție din careu. După ce a lovit bara în prima parte, Robert Ciobanu s-a revanșat în partea secundă, punctând pentru 4-0, după o gafă în defensivă a lui Asibey care l-a încurcat din nou pe portarul Ailenei asemănător fazei golului egalizator de la Dumbrăvița.
Nemțenii, care au jucat în inferioritate numerică din minutul 70, când Copoț-Barb s-a accidentat, iar toate schimbările erau deja făcute, au mai primit o lovitură de la Aftanache. În minutul 81, extrema stângă a Bacăului a dus scorul la un neverosimil 5-0, cu un șut la colțul lung, din careu, iar nemțenii începeau să se gândească deja la acel 0-8 de la Chiajna, din debutul sezonului, cel mai mare eșec din istoria de 10 ani a clubului și încă scorul campionatului în curs.
Ceahlăul a redus din diferență la ultima fază a meciului, prin Carl Davordzie, care a finalizat cu un șut din careu un contraatac pornit de la Granja și prelungit de Alexandru Anton. A fost ultimul meci al lui Davordzie la Ceahlăul, fiindcă despre el se spune că va merge la Sepsi OSK, negocierile fiind destul de avansate.
Bacăul încheie anul cu 23 de puncte, aproape de mijlocul clasamentului, în timp ce Ceahlăul rămâne cu 18 puncte și dacă va continua să joace în play-out, așa cum a făcut-o contra Bacăului, vor fi mari emoții privind menținerea în liga secundă la Piatra Neamț.
CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ – FC BACĂU 1-5 (0-1)
Stadion: Ceahlăul (Piatra Neamţ – Neamţ).
Arbitru: Mihail Sebastian Lăstun (Râmnicu Vâlcea – Vâlcea). Asistenți:
Cristi Daniel Ichim (Brăila) și Ionuţ Ţurcanu (Coţuşca – Botoşani).
Rezervă: Silviu Nicolae Iftode (Fălticeni – Suceava). Observator
arbitri: Gabriel Sabin Stroe (Piteşti – Argeş). Delegat joc: Constantin
Buhac (Domneşti – Ilfov).
Ceahlăul: I. Ailenei – R. Munteanu, Tud. Telcean (R. Stroe 46′), Asibey, Ct. Pîntea (Granja 46′) – Copoț-Barb (cpt.), Rob. Filip ( Rz. Matiș 63′) – Mih. Șandru (Buțerchi 68′), G. Crețu (Moussinga 68′), Al. Anton – Davordzie
Rezerve: Al. Barna, Luc. Grecu – Patrichi, Ov. Mahu
Antrenor: Cristian Pustai
FC Bacău: Luc. Anton (Gumenco 75′) – Luncașu (Oasenegre 82′), Rob. Ciobanu, Gab. Cîrstean, I. Chirilă (cpt.)(Ndoci 82′), Coajă (Agapi 75′), Aftanache, Forizs (Vodă 75′), Juric, Mar. Bordea, Andr. Pavel
Rezerve neutilizate: – Blaj, M. Ursu
Antrenor: Constantin Enache
vineri, 12 decembrie 2025
Fotbal liga a 2-a | Ceahlăul - FC Bacău derby-ul regional care închide sezonul pe Borzoghean. Președintele Angelo Alistar și căpitanul Cristian Copoț-Barb sunt vocile din tabăra neamțeană care prefațează jocul de mâine
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț încheie sezonul de toamnă cu un joc în propriul fief în fața vecinilor de la ACS FC Bacău, o formație nou promovată, pregătită de nemțeanul Costel Enache și în lotul căreia se regăsesc și alți foști componenți ai Ceahlăului precum Bogdan Forizs, Robert Ciobanu sau Andrei Pavel sau mai recent Romario Moise și Patrick Petre (fără drept de joc mâine).
Dacă băcăuanii sunt anunțați în număr mare la Piatra Neamț și ca urmare a implicării clubului care asigură transportul și biletul la meci gratuit pentru toți băcăuanii care se deplasează organizat cu mijloacele de transport puse la dispoziție de club, nemțenii speră să recâștige aportul fanilor la ultima reprezentație din 2025 de pe teren propriu, chiar dacă echipa vine după 2 eșecuri în patidele din deplasare din Ghencea, 0-2 cu CSA Steaua și de la Buzău, 1-2 cu AFC Metalul.
Cu o serie foarte bună în ultimele 5 jocuri (3 victorii și 2 remize) FC Bacău speră să își continue seria invincibilității și sub Pietricica, un club măcinat de accidentări și probleme financiare, dar care, și-a primit la revizuirea de miercuri, 10 decembrie, de la Comisia de Disciplină și Etică cele 2 puncte scăzute în ședința din 22 octombrie în speța Ronald Gbizie, clubului nemțean fiindu-i ridicat totodată și interdicția la transferuri / legitimări vezi pe larg: AICI -https://danesanu.blogspot.com/2025/12/fotbal-liga-2-exclusiv-o-mica-victorie.html
Din partea nemțenilor au vorbit în această săptămână căpitanul echipei Cristian Copoț-Barb și președintele clubului Angelo Alistar, cuvântul de ordine fiind apelul adresat fanilor pentru a fi alături de echipă la acest ultim joc de pe teren propriu, o victorie în prag de sărbători de iarnă fiind un cadou frumos pe care echipa de fotbal în ciuda dificultăților financiare este decisă să îl ofere fidelilor ei susținători.
Cristian Copoț-Barb - mijlocaș central și căpitanul echipei nemțene:
Și conducătorul clubului nemțean, fostul mare jucător Angelo Alistar a ținut să salute în primul rând decizia comisiilor federale la rectificarea de miercuri, o decizie care are rolul de aduce un plus de încredere echipei înaintea unui meci dificil cum se anunță cel de sâmbătă cu elevii lui Costel Enache și de asemenea a îndemnat suporterii să vină la stadion pentru susținerea echipei la acest ultim joc, un adevărat derby al Moldovei la nivelul eșalonului secund.
Angelo Alistar, președinte CSM Ceahlăul:
joi, 11 decembrie 2025
Fotbal liga a 2-a | EXCLUSIV: O "mică victorie" la Comisiile Federale pentru ACSM Ceahlăul înaintea derby-ului Moldovei cu ACS FC Bacău: Nemțenii și-au primit punctele înapoi și le-a fost ridicată interdicția la transferuri/legitimări
ACSM Ceahlăul se pregătește de ultimul joc de acasă din maxi-turul care ajunge sâmbătă 13 decembrie, la etapa a 17-a, meciul cu rivalii de la ACS FC Bacău, formație cu care Barb & Co se află în luptă directă pentru un loc linișit din partea inferioară a clasamentului.
Așa cum anticipa SNP, în ședinta de ieri la Comisia de Disciplină și Etică, pe rol a ajuns și cazul clubului nemțean, iar cererea de revizuire înaintată de avocatul clubului la decizia CDE din 22 octombrie a fost acceptată!
|
Loc |
Clasamentul (16) |
M |
V |
E |
Î |
Gol |
Pt |
|
1 |
FC Corvinul Hunedoara |
16 |
12 |
4 |
0 |
25-9 |
40 |
|
2 |
AFC ASA Tg.Mureș |
16 |
10 |
3 |
3 |
35-16 |
33 |
|
3 |
ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe |
16 |
10 |
3 |
3 |
22-14 |
33 |
|
4 |
FC Bihor Oradea |
16 |
10 |
2 |
4 |
33-17 |
32 |
|
5 |
Steaua București |
16 |
9 |
3 |
4 |
29-21 |
30 |
|
6 |
FC Voluntari |
16 |
8 |
6 |
2 |
20-12 |
30 |
|
7 |
ACSM Reșița |
16 |
9 |
2 |
5 |
29-17 |
29 |
|
8 |
AFC Metalul Buzău |
16 |
9 |
2 |
5 |
28-16 |
29 |
|
9 |
AFC Chindia Târgoviște |
16 |
8 |
3 |
5 |
28-15 |
27 |
|
10 |
ACSM Politehnica Iași |
16 |
7 |
4 |
5 |
15-15 |
25 |
|
11 |
CS Concordia Chiajna |
16 |
7 |
3 |
6 |
24-15 |
24 |
|
12 |
CS Afumați |
16 |
7 |
3 |
6 |
24-21 |
24 |
|
13 |
ACS FC Bacău |
16 |
5 |
5 |
6 |
16-21 |
20 |
|
14 |
CSM Slatina |
16 |
5 |
4 |
7 |
20-21 |
19 |
|
15 |
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț |
16 |
5 |
3 |
8 |
16-27 |
18 |
|
16 |
CSC Dumbrăvița |
16 |
4 |
3 |
9 |
20-30 |
15 |
|
17 |
CSC 1599 Șelimbăr |
16 |
3 |
4 |
9 |
22-25 |
13 |
|
18 |
CS Gloria Bistrița |
16 |
3 |
4 |
9 |
19-26 |
13 |
|
19 |
CS Dinamo București |
16 |
2 |
6 |
8 |
12-26 |
12 |
|
20 |
AFC Câmpulung Muscel 2022 |
16 |
2 |
3 |
11 |
8-39 |
9 |
|
21 |
CS Tunari |
16 |
1 |
5 |
10 |
13-30 |
8 |
|
22 |
CSM Olimpia Satu Mare |
16 |
2 |
1 |
13 |
12-37 |
7 |
Se anunță apoi o iarnă agitată la clubul de sub Pietricica, în care misiunea principală a conducerii administrative este în primul rând gestionarea situației financiare, mai mulți jucători importanți din echipa de bază intrând din ianuarie 2026 în ultimele 6 luni de contract.
Cele 4 etape rămase de disputat din sezonul regular și de acum din păcate se știe și cele 7 meciuri din grupa de play-out trebuie pregătite și tratate cu responsabilitate, pentru că în lipsa unor rezultate încurajatoare este greu de crezut că clubul nemțean poate atrage investitori privați serioși pentru stagiunea următoare.
Postare prezentată
Fotbal liga a 2-a | Tribunalul Neamț a luat act de hotărârea Adunării Creditorilor din 10 decembrie a.c. Un scurt rezumat pentru a înțelege cum s-a ajuns aici. Tabelul preliminar al creanțelor. Următorul termen a fost fixat pe 3 martie 2026
Sezonul de toamnă al ligii a 2-a s-a încheiat pentru nemțeni cu o umilință maximă în ultimul joc de acasă, un 1-5 în fața noii promovate AC...
-
Parcursul fără greșeală la acest nivel de vârstă a celei mai performate grupări din fotbalul juvenil nemțean - echipa U16 a LPS Piatra Neam...
-
ACSM Ceahlăul va juca din păcate și acest sezon de L2 în proporție de 99% în play-out, clubul având încă mari probleme de a stinge litigiile...
-
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț este un club privat de tip ONG, non-profit care depinde în proporție de peste 90% de finanțarea asigurată de me...




