La Ceahlăul reunire amânată!
Adunarea sună pentru data de 20 iulie, varianta cu Radinovic antrenor principal a căzut, favoriți sunt Cristi Popovici și Costel Ilie pentru postul de principal
Comitetul Executiv al FRF a stabilit startul ligii secunde la 29 august, prilej pentru conducătorii formației nemțene să amâne startul pregătirilor pentru data de 20 iulie.
Angelo Massone a revenit luni seară la Piatra Neamț
Acționarul majoritar și administratorul special al clubului nemțean a revenit la Piatra Neamț în cursul serii de luni pentru pregătirea noului sezon competițional de liga a 2-a.
Portar, fundaș dreapta, mijlocaș și vârf sunt posturile deficitare
„În aceste conditii am hotărît împreună cu domnul Massone să amânăm data reunirii oficiale a lotului pentru 20 iulie, ținând cont că este destul timp să ne pregătim pentru noul sezon. Împreună cu dânsul am făcut un inventar al jucătorilor pe care îi avem la dispoziție și în ce stadiu contractual suntem cu ei. Am pus pe hîrtie și posturile pe care le considerăm deficitare, adică fundas dreapta, vârf și mijlocaș central. Și un portar ne-ar mai trebui la o primă evaluare“, a declarat Viorel Măstăcăneanu, președintele CA al FC Ceahlăul și al doilea acționar al clubului.
Cei 4 (Calancea, Rusu, Căruță și Balint) care au depus memorii și au cerut încetarea raporturilor contractuale pentru pretenții finaciare neonorate sunt așteptați la reunire în data de 20 iulie, în lipsa unor oferte concrete pe adresa clubului, aceștia nu se pot despărți de Ceahlăul datorită declanșării procedurii de insolvență.
De ce a căzut varianta Vanja Radinovic și cine sunt favoriții pentru postul de antrenor principal
Deși discuțiile purtate pentru numirea antrenorului principal nu s-au finalizat încă, este aproape certă despărțirea de antrenorul principal sârb Vanja Radinovic care datorită situației speciale în care se află clubul Ceahlăul (în insolvență) dobândirea certificatului fiscal care să ateste că nemțenii nu au datorii la stat, a devenit practic imposibilă.
„Sunt ceva variante la care ne-am gândit, dar am dori să fie un antrenor român deoarece Liga 2 ar fi un adevărat șoc pentru un tehnician străin. În plus, Radinovici e sârb și este extracomunitar și e greu să îndeplinim condițiile de a-l angaja“, a mai precizat Măstăcăneanu.
În situația dată șansele cele mai mari pentru a ocupa șefia băncii tehnice la Ceahlăul le au Costel Ilie, un om de-al casei la Ceahlăul, care a mai ocupat funcția de antrenor principal-interimar la nemțeni și a dobândit ceva experiență ca antrenor secund tot la gruparea de sub Pietricica, urmat îndeaproape de Cristi Popovici-antrenor cu experiență la nivelul ligii întâi, posesor al Licenței Pro în prezent la SC Bacău.




Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu