UPDATE / S-a stins! '' Lordul "Jean Pădureanu a încetat din viață! / Va fi înmormântat în 1 ianuarie, la ora 13.00!
Unul dintre cei mai cunoscuți bistrițeni din toate timpurile s-a stins, azi noapte, într-un spital din Bistrița. Jean Pădureanu avea 80 de ani și suferea de multe boli, printre care diabet, insuficiență cardiacă și alzheimer. Însă l-a răpus un cancer biliar descoperit târziu dar care s-a extins foarte repede în tot organismul.
Inima lui a încetat să mai bată, joi, 29 decembrie, la ora 23.55! Trupul neînsuflețit va fi depus la Capela Cimitirului Evanghelic, de pe strada General Grigore Bălan, iar slujba de înmormântare va fi tot acolo, duminică, 1 ianuarie 2017, la ora 13.00.
Pădureanu s-a născut la 22 martie 1936, în comuna Catane, nu departe de Băilești, în județul Dolj. A ajuns la Bistrița în 1958, venit de la echipa de tineret a CCA, să joace fotbal la Gloria.
Ajuns în gara Sărățel, a mărturisit de multe ori că a inspirat aerul de Ardeal și și-a spus: ”de aici nu mai plec niciodată”. S-a întors doar pentru scurt timp la Craiova, unde s-a înscris la Facultatea de Agronomie. Dar nu și-a găsit locul acolo și a revenit la Bistrița, unde a trăit din 1964 și până astăzi.
A jucat fotbal până în 1970, dar din 1966 a fost și secretarul clubului. În 1973 a devenit vicepreședintele Gloriei, al doilea doar pe hârtie, în realitate fiind primul om al acestei grupări pe care a iubit-o mai mult decât orice pe lume.
În 1990 a promovat echipa în prima divizie, iar în 1995 a plecat pentru un an, ca președinte la Rapid. A revenit la Bistrița și a condus clubul până în 2013, când a fost declarat președinte de onoare.
A ținut Gloria în prima divizie vreme de 22 de ediții, aceasta fiind considerată o performanță foarte mare pentru o grupare mică, de provincie.
La 78 de ani, a fost condamnat la 3 ani și patru luni de detenție,în dosarul transferurilor și a ispășit un an și 3 luni.
E cetățean de onoare al municipiului Bistrița iar stadionul din oraș poartă numele său.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu