luni, 20 februarie 2017

ATLETISM / Lenuţa Burueană şi Diana Ioana Ţigănaşu au fost printre protagonistele ultimei ediţii a Campionatelor naţionale de Atletism în sală pentru seniori şi tineret
Lenuţa Burueană şi Diana Ioana Ţigănaşu au fost printre protagonistele ultimei ediţii a Campionatelor naţionale de Atletism în sală pentru seniori şi tineret. Concursul a avut loc la Bucureşti, pe 17 şi 18 februarie 2017, iar cele două fete au reuşit performanţe importante.

Antrenorul Dan Cojocaru o premiază pe Lenuţa Burueană, iar Diana Ţigănaşu este în stânga, pe locul 2 (foto Csceahlăul Piatraneamț).

Lenuţa Burueană şi-a trecut în palmares alte două titluri naţionale în 2017, după cel câştigat la „universitarele“ de sală. Atleta care concurează pentru CS Ceahlăul Piatra Neamţ şi CSU Suceava a triumfat în proba de aruncare a greutăţii la categoriile menţionate mai sus. Cel mai bun rezultat cifric al său a fost 15.58 metri, din ultima încercare, după ce până atunci reuşise numai aruncări de peste 15 metri. 

Cât o priveşte pe Diana Ţigănaşu, atleta legitimată la CS Ceahlăul Piatra Neamţ şi LPS Piatra Neamţ, a reuşit să fie a doua în competiţia de la „tineret“ şi a treia în concursul senioarelor cu 14,15 metri.

Concursurile pentru cele două atlete continuă. Lenuţa Burueană ar trebui să fie pe 25 februarie 2017 la Belgrad, capitala Serbiei, acolo unde va avea loc ediţia din acest an a Campionatelor Balcanice de atletism în sală pentru seniori. În schimb, Diana Ţigănaşu ar trebui să fie la Bucureşti pentru a încerca să câştige în acest an medalia de aur în proba de aruncare a greutăţii la categoria „juniori 1“, ea fiind încă junioară 2.


Sursa materialului și foto: Csceahlăul Piatraneamț

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Au început înscrierile pentru ediția 2025 a cursului de Director Sportiv

Federația Română de Fotbal anunță deschiderea înscrierilor pentru ediția a doua a cursului de  Director Sportiv , formare organizată alături...