FOTBAL AMICAL / CSM Ceahlăul Piatra Neamț - Voința Dobreni (Liga a 4-a) 9-0 (0-0) / Reîntoarcerea lui Marius Rusu la Piatra Neamț și potopul de goluri din mitanul secund sunt ingredientele meciului amical de duminică dimineața de pe SINTETIC
Duminică dimineața, un pic peste ora 11.00, pietrenii de la CSM Ceahlăul a întâlnit pe terenul 3 sintetic în meci de pregătire pe Voința Dobreni - formație ce activează în campionatul ligii a 4-a Neamț.
Trebuie spus că staff-ul tehnic a gândit acest amical ca un bun prilej de verificare a tinerilor din lot care au prins mai puține minute în partidele anterioare de verificare.
În formula de start s-a regăsit în centrul apărării pietrene și un fost jucător al defunctei FC Ceahlăul, Marius Rusu - jucător originar din Constanța, fost component al Farului, ultima dată la ACS Berceni.
Cotuna - Mateeș, M.Rusu, Smău, Albu - Ungureanu, Butunoi, Arghir, Șimon - Todiresei, Zaharia
Prima repriză a fost una destul de echilibrată, oaspeții dând o replică peste așteptări, profitând și de lipsa de experiență a liniei de mijloc pietrene care nu a putut furniza atacanților baloane utile care să fie transformate în goluri.
Ba mai mult, vizitatorii de la la Voința Dobreni au încercat în câteva rânduri poarta lui Cotuna, dela semi-distanță, însă de data aceasta tânărul portar pietrean a fost la post.
După pauză, odată cu primele schimbări survenite în tabăra gazdelor, Șimon și Robert Vasile au înscris repede pentru 2-0 din gura porții după frumoase faze colective de atac care dus mingea mai repede pe flancuri, iar centrările în gura porții și-au și găsit destinatarul.
Chiruță în poartă, Catrinoi, Pintilie, Copoț-Barb, Robert Vasile, Mateiciuc și Lupei sunt jucătorii introduși de trioul Șteț-Avădanei - Chertic după pauză iar jocul avea să se încline tot mai mult în jumătatea oaspeților, care odată ce își vor epuiza și resursele de energie, vor ceda tot mai des în defensivă, primind gol după gol.
Mateiciuc a transformat o lovitură liberă din afara careului ușor lateral dreapta, pentru 3-0 iar de acolo golurile s-au succedat cu repeziciune în poarta celor de la Dobreni.
Butunoi a marcat și el în premieră pentru echipa mare, Mateiciuc și Copoț-Barb cu câte o dublă, dar și Lupei au fixat proporțiile scorului la un 9-0 care părea improbabil la pauză pentru cei circa 150 de spectatori care au luat drumul Borzogheanului duminică dimineața.
Marius Rusu: " Da, am venit la Piatra Neamț de pe 23...am jucat după cum știi la FC Național, Viitorul Constanța, Ceahlăul, Farul și ACS Berceni. Deocamdată rămân in Piatra ...dacă se va ivi ceva ok pe viitor voi vedea, însă la ce este în țară la fotbal, financiar vorbind, chiar nu se mai merită! Da am văzut că este un proiect serios și chiar mă bucur pentru că era păcat să dispară o echipă de tradiție precum Ceahlăul. Da, sunt câțiva jucători pe care îi știu ... De antrenori nu se pune problema mai ales că am lucrat cu majoritatea ... Chiar cu domnul Șteț am vorbit să vin să mă pregătesc. Mâine este zi liberă, marți la ora 10 avem antrenament. Sper să îi pot ajuta pe tinerii din lot cu experiența mea..."
Vali Avădanei: " Da, cam greu în prima repriză, este pe undeva normal. S-a văzut lipsa de minute jucate...Cred că va râmâne la noi (referitor la Marius Rusu). El vrea să slăbească...este un jucător cu experiență chiar și la nivelul primei ligi. Ne poate ajuta să creștem frumos pe lângă el, tinerii din lot. Da, Apostol și Rotaru au fost menajați. Mâine avem liber, marți dimineață la ora 10 întrăm în program iar joi avem programat un amical la 15.30. Adversarul nu îl știm încă. Dacă vremea ne va permite, am vrea să jucăm pe iarbă " .
Galerie foto:
Galerie foto:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu