FOTBAL AMICAL / CSM CEAHLĂUL - BRADUL BORCA -AZI DE LA ORELE 15.30
CSM Ceahlăul continuă seria partidelor de verificare după cantonamentul centralizat din stațiunea mureșană Sovata, dispunând astăzi la Piatra Neamț începând cu orele 15.30, a 5-a partidă de verificare.
Vă reamintim faptul că în primele 4 partide s-au consemnat următoarele rezultate:
CSM Ceahlăul - CSM Pașcani (liga a 3-a) 4-4
CSM Ceahlăul - CSM Poli Iași (ELITA U-19) 2-4
CSM Ceahlăul - CSM Roman (liga a 3-a) 1-2
CSM Ceahlăul - Voința Dobreni (liga a 4-a) 9-0
De partea cealaltă, liderul ligii a 4-a județene Neamț, Bradul Borca, formație neînvinsă în tur, cu 40 de puncte în urma a 13 victorii și a unui rezultat de egalitate, au demarat pregătirile pentru startul ligii a 4-a, amânat pentru 12 martie din cauza terenurilor impracticabile și a condițiilor meteo încă de acum 2 săptămâni, în acest timp desfășurând și 2 partide de verificare.
A fost mai întâi o victorie, 4-3 la Piatra Neamț cu LPS Piatra Neamț (goluri Lupașcu, Gavril și Bechea-2) și o înfrângere 1-2, pe sintetic, tot la Piatra Neamț, în fața divizionarei de liga a 3-a Atletico Vaslui (gol Huțanu).
Cele 2 formații nemțene au mai disputat o partidă amicală în această vară, tot la Piatra Neamț, pe terenul central, atunci pietrenii de la CSM Ceahlăul s-au impus cu scorul de 5-3.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu