duminică, 24 septembrie 2017

Liga a 4-a Neamț / Reacții după CS Bradu Borca - Victoria Horia 3-0 (2-0)
CS Bradu Borca a revenit în competiția ligii a 4-a cu o victorie în fața Victoriei Horia, victorie ce îi era absolut necesară după cele 2 înfrângeri înregistrate până acum în campionat în fața campioanei ACS Enadani Poiana Teiului, respectiv CSM Ceahlăul.
Florin Pintilii antrenorul gazdelor a început în formula:
Grigoraș - Vadim Aramă, Nemerincu, Dumitru, Moisi - Vătafu, Gorovei, Severin - Guțu, Gavril, Chiril Aramă
Scorul a fost deschis de Gavril, Chiril Aramă a stabilit scorul pauzei, pentru ca în mitanul secund Gorovei să închidă tabela.
Victoria Horia a răspuns într-o formulă ultradevensivă: 
Marian - Căpraru, Țugui, Andrei, Gârlă, Ursu - Bancu, Gucan, Dumea, Apostol - Chiriță

Florin Pintilii:
"Greu să redresezi o echipă cu pretenţii la promovare după două înfrângeri consecutive când ai în faţă o revelație a campionatului cu punctaj maxim și când joci fără 5 titulari! Totuși, cei care au intrat astăzi pe teren și-au făcut treaba presând până la epuizare defensiva adversă! Sper ca, odată cu punctele adunate, să se realizeze și omogenitatea în teren și să ajungem mai repede decât speram la un moment dat în primele 4! Mi-a plăcut prestația lui Gavril (Nutzu), care a tras echipa după el, omul meu de bază de la care aștept și în meciurile viitoare același lucru, la fel și Dumitru, ca de altfel toată echioa fără deosebire. Victoria Horia mi s-a părut o echipă robustă, bine așezată, dar care astăzi a cedat presiunii. Mi s-au părut un pic deranjați de pressingul sufocant al echipei noastre, fiind mai degrabă preocupați de jocul defensiv, nereușind să ne pună reale probleme astăzi." 

Bogdan Găucan -Victoria Horia:
" Da, așa este...am jucat defensiv 1-5-4-1 pentru că mi-au lipsit mulți jucători și am fost nevoit să joc cu 7 fundași de meserie. Am jucat perfect până în minutul 40. O greșeală a noastră, am primit primul gol și s-a terminat. Da, trebuie să fiu corect. Au jucat mai bine ca noi, au meritat victoria. Să joci cu 2 fundași, mijlocași centrali cum am jucat noi e foarte foarte greu. Urmează meciul cu Cimentul, ca și azi plecăm cu șansa a 2-a. Sunt echipe bune gen ACS Enadani, Bradu Borca, Cimentul Bicaz, Speranța Răucești dar am mai spus-o și-o declar răspicat sunt fan Ceahlăul! Copiii merită să joace în divizia C! Anul ăsta pentru Horia este un an de tranziție, la anul va fi cu siguranță ALTCEVA și vom bate tot! "



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal juniori republicani ELITA U-16, play-out | Nimic nou sub soare: înfrângere grea pentru ACSM Ceahlăul în Crângul Buzăului. Rezultatele complete ale etapei a 5-a și clasamentul actualizat

  Etapa a 5-a (23 noiembrie) AFC Hermannstadt 2-2 ACS Suporter Club Oțelul Galați ACS Kids Tâmpa ...