AS Bradu Borca - CS Cimentul Bicaz 4-0 (1-0)
(Au înscris: Nuțu-3, Gorovei)
AS Bradu Borca a întrat în teren în următoarea componență:
Iftimie - Mosi, Ad.Ilie, Dumitru, Moșneguțu - Donosa, Ruxandari, Guțu, Severin - Gorovei, Gavril
Au mai intrat pe parcurs: Dodan, Vadim Aramă, Nemerincu și Canciuc
Cimentul Bicaz a început restanța de la Mădei în formula: Spiridon - Crețu (Pîntea), Zaiț, Bordeanu, Avram - Apreutesei, Braiș (Bîrsanu), Patrichi, Bălăjel, Olariu (Constantinescu).
Florin Pintilii (antrenor AS Bradu):
" Mă așteptam ca acest meci să fie foarte dificil și asta în primul rând dacă ținem cont de valoarea formației din Bicaz care de altfel s-a văzut pe tot parcursul jocului. Dincolo de acest aspect, oaspeții au practicat un joc dur, provocator, fiind vizibil ajutorul primit din partea centralului Arusoaiei care și-a folosit funcția și autoritatea pentru a face tot posibilul să ne încurce! Nu a reușit să influențeze rezultatul final asta în primul rând pentru că echipa mea a jucat perfect, dar pe final a acordat un cartonaș roșu din 2 galbene lui Adrian Ilie, unul din cei mai valoroși jucători ai Bradului, pentru a nu ne putea folosi de aportul lui în returul de la Bicaz din prima etapă a returului. Sunt extrem de dezamăgit de ceea ce se întâmplă în continuare cu privire la arbitrajul județean, cel puțin în ceea ce privește tendința de a toca și decima echipa din Borca ! "
Tehnicianul Bradului Borca ne-a informat despre faptul că formația sa nu va mai conta pentru retur pe aportul lui Huțanu, despre faptul că Chiril Aramă și Vătavu s-au întors la Ungheni însă se așteaptă revenirea la echipă a suspendaților Lupașcu și Scrab.
De asemenea Florin Pintilii ne-a dezvăluit faptul că Bradu Borca are preconizată reunirea în februarie, atunci când se dorește și un cantonament și cel mai probabil vor mai sosi câțiva jucători la echipă.
" De când am ajuns la Borca mi s-a adus la cunoștință că va fi anul Ceahlăului, totuși am înțeles că se vrea câștigarea campionatului. Personal pentru acest lucru am venit ! Urmează să hotărâm împreună obiectivul concret dar eu nu voi fi mulțumit decât cu locul 1. Tocmai de aceea sunt dezamăgit de arbitrajul d-nului Arusoaiei prin care mi-a dat de înțeles faptul că ar fi bine să-mi i-au gândul ! "

Cristian Luca (antrenor Cimentul):
"A fost un meci neaşteptat de slab din partea noastră. Gazdele au câştigat meritat şi îi felicit pentru rezultat. Noi am făcut o mulţime de greşeli atât individuale, cât şi colective, fapt pentru care am plătit scump. Sunt un pic dezamăgit de atitudinea noastră de astăzi. În pauza competiţională voi analiza totul şi sper să iau cele mai bune decizii atât pentru interesul echipei, cât şi pentru mine personal", a declarat Cristian Luca, tehnicianul echipei Cimentul Bicaz vizibil afectat de rezultatul de azi de la Mădei.
Vom reveni cu reacții și din partea gazdelor de la AS Bradu Borca.
Clasament - Liga 4 la finalul turului:
# | Nume echipa | M | V | E | I | G | P | A |
1 | CSM Ceahlaul Piatra Neamt | 8 | 8 | 0 | 0 | 40-7 | 24p | +12 |
2 | AS Bradu Borca | 8 | 7 | 0 | 1 | 26-11 | 21p | +9 |
3 | Victoria Horia | 8 | 6 | 0 | 2 | 13-8 | 18p | +6 |
4 | CS Cimentul Bicaz | 8 | 5 | 0 | 3 | 26-14 | 15p | +3 |
5 | CS Speranta Raucesti | 8 | 4 | 0 | 4 | 13-17 | 12p | +3 |
6 | Vointa Ion Creanga | 8 | 3 | 0 | 5 | 18-16 | 9p | 0 |
7 | CS Steel Man Targu Neamt | 8 | 1 | 1 | 6 | 8-26 | 4p | -11 |
8 | Moldova Cordun | 8 | 1 | 1 | 6 | 16-42 | 4p | -8 |
9 | Zimbrul Vinatori Neamt | 8 | 0 | 0 | 8 | 8-27 | 0p | -15 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu