vineri, 20 octombrie 2017

Liga a IV-a Neamț | Avancronica etapei a 9-a, ultima a turului | delegări de arbitri și observatori, pronosticuri

Turul campionatului ligii a 4-a Neamț a ajuns la final. Duminică de la orele 11.00 vor avea loc cele 4 jocuri din cele 5 programate. Este deja cunoscut opiniei publice faptul că AS Teiul Poiana Teiului deși a fost programată în campionat, nu va organiza jocul de pe teren propriu cu Zimbrul Vânători Neamț.

Capul de afiș al etapei a 9-a îl va reprezenta cu siguranță partida de la Piatra Neamț, acolo unde se vor înfrunta primele 2 clasate.

1. CSM Ceahlăul Piatra Neamț - Victoria Horia - teren Ceahlăul / Piatra Neamț

Oaspeții vin la Piatra Neamț după victoria la masa verde din runda precedentă (3-0 cu ACS Enadani Poiana Teiului), însă au avut timp să vizioneze pe viu pe CSM Ceahlăul, liderul evoluând în apropiere la Ion Creangă cu Voința în etapa a 8-a.

Pietrenii revin pe teren propriu, acolo unde au procentaj maxim, după 2 deplasări consecutive, la Poiana Teiului și Ion Creangă și vor cu siguranță să își ia la revedere de la proprii fani cu o victorie clară și să pună astfel un ecart față de a 2-a clasată până în primăvară.
CSM Ceahlăul a câștigat pe teren propriu cu 10-1 în etapa 2-a cu Moldova Cordun, 7-1 cu CS Bradu Borca în runda a 4-a și cu 3-0 în fața Speranței Răucești în runda a 6-a.
De partea cealaltă, Victoria Horia s-a impus în runda a 3-a cu 4-1 pe terenul Moldovei Cordun, au cedat cu 0-3 în etapa a 5-a la CS Bradu Borca și au confirmat parcursul excelent din campionat la Răucești în etapa a 7-a, 2-0 cu Speranța.
Ovidiu Arusoaiei va conduce la centru, ajutat la cele 2 margini de arbitrii asistenți Vlad Țăranu - Piatra Neamț și Alexandra Lungu din Roman în timp ce observator eeste desemnat Nicolae Botezatu.

Pronostic: 1

2. AS Bradu Borca - Voința Ion Creangă - teren comunal Borca / Borca

Ajunsă pe loc de play-off după un început mai ezitant de campionat în care s-a confruntat cu absențe în cadrul lotului, legate în principal de suspendări, gazdele de la AS Bradu Borca pornesc cu prima șansă confruntarea de pe teren propriu în fața Voinței, care atenție, paradoxal în acest sezon se descurcă mai bine pe terenuri străine decât acasă unde au pierdut fără excepție toate jocurile.
Cu o victorie în fața celor de la Ion Creangă și un deznodământ fericit în restanța cu Cimentul Bicaz, elevii lui Florin Pintilii ar putea încheia anul 2017 chiar pe poziția a 2-a.

AS Bradu Borca a cedat cu 1-3 în etapa a 3-a cu campionii de la Poiana Teiului -partidă care avea să se lase cu suspendări și amenzi în tabăra gazdelor, dar apoi au înregistrat 2 succese concludente pe teren propriu:3-0 cu Victoria Horia în etapa a 5-a și 6-1 cu Moldova Cordun în etapa a 7-a.
Voința Ion Creangă a pierdut cu 1-0 în etapa a 1-a la Horia cu Victoria, au câștigat cu 4-1 în runda a 3-a la Zimbrul Vânători Neamț și cu 5-3 în etapa a 5-a cu Moldova Cordun pentru ca în runda a 7-a să zdrobească la Tg.Neamț pe CS Steel Man cu 7-1!
Daniel Luță din Piatra Neamț va conduce la centru în vreme ce arbitrii asistenți sunt Alexandru Iftime tot din Piatra Neamț și Răzvan Andrei din Dumbrava Roșie. Observator a fost delegat Ciprian George Gheorghe - Piatra Neamț.

Pronostic: 1,x

3. CS Cimentul Bicaz - CS Steel Man Tg.Neamț - teren Cimentul Bicaz / Bicaz

Cimentul Bicaz pornește ca mare favorită în confruntarea cu CS Steel Man Tg.Neamț. Bicăjenii lui Cristian Luca se exprimă foarte bine pe teren propriu și cele 3 puncte puse în joc sunt absolut necesare pentru calificarea în play-off.
Cimentul Bicaz au învins cu 3-0 pe Speranța Răucești în etapa a 3-a, au cedat cu 2-4 în etapa a 5-a cu CSM Ceahlăul și au învins cu 5-0 în runda a 7-a pe Zimbrul Vânători Neamț.
CS Steel Man a cedat cu 1-5 în etapa a 2-a la Poiana Teiului, a urmat apoi eșecul la limită la Horia cu Victoria în runda a patra și au obținut singurul punct din deplasarea de la Cordun 1-1 în runda a 6-a cu Moldova.
Cosmin Apetrei - Roznov va oficia la centru, iar cei 2 arbitri asistenți sunt Dragoș Luca și Vlad Baciu - ambii din Piatra Neamț în vreme ce observator a fost desemnat Puiu Anghel din Roznov.

Pronostic: 1

4. CS Speranța Răucești - Moldova Cordun - teren Speranța Răucești / Răucești

Gazdele au mare nevoie de victorie pentru a mai spera la un loc de play-off. Cu siguranță parcursul oscilant din acest tur de campionat în care Speranța a înregistrat 4 înfrângeri trebuie corectat în iarnă cu achiziții de jucători și o pregătire pe măsură dacă se dorește play-offul la Răucești. Retragerea iminentă din campionat a campionilor de la Poiana Teiului poate constiui un avantaj, dar la prima vedere sunt 5 formații pentru patru locuri care se luptă cu șanse pentru un loc de play-off.
Speranța a cedat cu 0-3 în runda a 2-a cu CS Bradu Borca, au produs dușul rece campionilor de la ACS Enadani, 2-1 în runda a 5-a și au suferit un eșec important 0-2 cu Victoria Horia în etapa a 7-a, cele 6 puncte cedate până acum pe teren propriu fiind compesate de un bun randament extern.
Moldova Cordun a avut un tur de campionat sub așteptări. Din revelația sezonului trecut, când a reușit o calificare nesperată în play-off, în acest sezon au avut o evoluție sub așteptări: apărarea, cea mai slabă din liga a 4-a Neamț a dus la pierderea multor partide, unele dintre ele la scoruri mari.
1-10 cu CSM Ceahlăul în etapa a 2-a, 3-2 în singura victorie din campionat în etapa a 4-a de la Zimbrul Vânători Neamț, 1-6 la CS Bradu Borca în etapa a 7-a sunt rezultatele obținute în deplasare de Moldova Cordun.
Petru Meterciuc - Tg.Neamț va oficia la centru, în timp ce asistenții sunt Alexandru Andrei Roman - Tg.Neamț și Alexandru Marian Oancea din Piatra Neamț. Observator a fost desemnat pietreanul Dragoș Ariton.

Pronostic: 1

5. Teiul Poiana Teiului - Zimbrul Vânători Neamț - teren Teiul Poiana Teiului - Poiana Teiului

Partida de la Poiana Teiului nu va avea loc, jucătorii campioanei sunt deja în vacanță, unii dintre ei își caută angajamente pentru noul sezon, iar patronul Paul Enache nu vrea să mai audă de fotbal, asta cel puțin până la vară.
Zimbrul Vânători Neamț însă nu se va bucura de cele 3 puncte pe care conform regulamentului urmau să le câștige la masa verde. Aflată la a 2-a neprezentare, AS Teiul Poiana Teiului va fi exclusă din campionat conform regulamentului și toate rezultatele înregistrate în tur de campioni vor fi anulate.
Partida ar fi trebuit fi condusă la centru de pietreanul Dan Andronache, iar la cele 2 linii au fost desemnați pietrenii Lucian Popa și Alexandru Mocanu iar observator fusese desemnat tot un pietrean: Mihai Bizu.

Pronostic: 2 (victorie la masa verde)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu