Gazeta a descoperit că “PonturiVolei România” - pagina unuia dintre cei 3 jucători români suspendați de FIVB - atrage ca un magnet jucători, antrenori, arbitri și oficiali din voleiul românesc. Pagina e legată de un cont profesionist de ponturi la pariuri
Andrei Ursache (Foto în tricou alb) este unul dintre cei trei voleibaliști români suspendați pe o perioadă nedeterminată de Federația internațională de volei (FIVB) pentru “pariere și manipularea rezultatului” la meciul Vojvodina Novi Sad - Arcada Galați 3-0, jucat în ianuarie 2017 în CEV Challenge Cup.
Jucătorul de 25 de ani din Piatra Neamț nu a evoluat în acea partidă. De fapt, el nu avea nicio legătură cu cluburile implicate, fiind legitimat în liga secundă, la VCM Piatra Neamț. Ceilalți doi voleibaliști, Alex Muscină și Alex Cerșemba, erau înregistrați la Arcada, iar al doilea a și evoluat în meciul pierdut. Ambii pariaseră pe înfrângerea propriei echipe.
Contactat de Gazetă, Ursache a admis că a pariat 290 de euro de pe contul său de la casa Betfair, dar a susținut că nu are legătură cu pariurile. Liberoul de la VCM Piatra Neamț a declarat că și-a creat contul în aceeași zi în care a pariat, deoarece a citit în media că Arcada merge în Serbia fără mai mulți titulari.
“Nu mă pricep la pariuri, nu sunt jucător de pariuri profesionist. Nu am mai pariat niciodată. Mi-a venit ideea să pariez, așa, ca un hint. Nu am ponturi”, a spus el într-un interviu publicat joi, 2 noiembrie.
ADEVĂRUL: URSACHE DEȚINE PAGINĂ DE PONTURI
A doua zi după interviu, reporterii Gazetei au descoperit că numărul de telefon personal folosit de Ursache în discuția cu jurnaliștii a fost utilizat în 2014 pentru a crea o pagină de Facebook destinată ponturilor de pariuri din volei.
Pagina PonturiVolei România putea fi găsită pe Facebook tastând numărul lui Ursache. Contul era activ, luni 6 noiembrie 2017, la prânz, și număra aproape 1.200 de prieteni.
Așa arăta pagina PonturiVolei Romania, până luni la ora 17:00. Sursă: Facebook
Surpriza vine acum.
Printre prietenii paginii se numără sute de jucători activi, antrenori, oficiali de club și oficiali de federație din România și din voleiul internațional. Nefiind vorba de un grup de Facebook unde o persoană poate fi adăugată fără voia sa, pentru a fi prieten cu pagina de ponturi a lui Andrei Ursache trebuie să dai sau să accepți o cerere de prietenie.
De ce ar da sau ar accepta un sportiv activ o cerere de prietenie cu o pagină dedicată exclusiv ponturilor la pariuri? Cine sunt oamenii din voleiul românesc interesați de aceste ponturi?
SELECȚIONER ȘI 9 INTERNAȚIONALI, PE LISTĂ
Gazeta a constatat că, printre prietenii paginii PonturiVolei România, se numără o parte semnificativă din voleiul românesc de elită: 9 dintre cei 22 de membri ai echipei naționale de volei masculin a României și 5 din cele 18 componente ale naționalei de fete. Ca bonus, pe listă apare și selecționerul naționalei de băieți, Dănuț Pascu.
Contactat de Gazetă, selecționerul Pascu a confirmat că el deține contul prieten cu PonturiVolei România, însă nu știe cum a ajuns printre prietenii acestei pagini: “Ăăăăă, eu sunt acolo? Nu am cunoștință. Facebookul nu e o pasiune, l-am închis. Nu fac postări, nimic. Cum pot fi prieten cu pagina aia? Nu-mi aduc aminte să fi făcut așa ceva. Aaaa, probabil că am dat pe ponturi, mai demult, ca să am informații despre ce se întâmplă. Dar nu că mă pasionează treaba asta. Habar n-am nici să completez un bilet de pariuri”.
" Vă jur că nu am nicio legătură cu domeniul ăsta. Mă și feresc. Mă deranjează acum, dacă am făcut eu greșeala asta sau a profitat cineva de ocazie…E problema jucătorilor dacă sunt pe listă. Sunt multe legende pe subiectul ăsta. S-a vorbit mult că sunt situații în care joacă unii, alții”
Dănuț Pascu, selecționer naționala masculină de volei
8 OFICIALI FRV ȘI REACȚIA FEDERAȚIEI
Pascu nu este singurul angajat al Federației Române de Volei aflat pe lista interesaților de pariuri.
Printre prietenii PonturiVolei Romania, Gazeta a mai descoperit alți 8 oficiali ai FRV, organismul care teoretic luptă împotriva parierii și trucării de meciuri. Unii (Horia Cardoș și Sergiu Ștefănescu) sunt membri în Consiliul Director al FRV, dar există reprezentare și la Comisia de Arbitraj (Silvian Lungu) și la cea a observatorilor (Traian Marinescu). Plus doi oameni de la Comisia Centrală de Competiții (Vasile Bosi-Florin și Ștefania Mocanu, reprezentantă și a voleiului pentru copii).
Naționala masculină de volei a României. Nouă dintre jucători și selecționerul sunt interesați de pagina PonturiVolei Romania
Dialogul cu președintele federației, Gheorghe Vișan, a avut accente comice. Șeful FRV a pufnit neîncrezător în râs când a aflat despre colegii săi interesați de pariuri: “Horia Cardoș a propus în Consiliul Director să luăm măsuri vizavi de pariuri. Noi am luat niște măsuri înainte să apară treaba asta. Am presimțit niște treburi, dar dacă nu ai dovezi nu poți să faci acuzații”.
Vișan a încercat apoi să găsească explicații pentru prezența unui număr atât de mare de jucători și oficiali pe PonturiVolei Romania. “Întâi au dat accept, apoi au văzut utilitatea paginii. Ok, e adevărat că trebuie să te gândești de două ori înainte de a da accept. Foarte bine că mi-ați dat informația asta. Pun mâna pe telefon și le spun să iasă de pe pagina aia. Îi sun și pe cei de la Piatra Neamț să aplice regulamentul stabilit de noi. Cred că acum, după ce au văzut ce s-a întâmplat cu cei trei, toți vor lua măsurile de rigoare să se rezilieze de pe pagina aia”.
După o oră, Vișan a sunat înapoi pentru a-i asigura pe reporteri că oficialii FRV prieteni cu pagina lui Ursache, printre care și șeful departamentului IT, “nu au nicio treabă cu pariurile, au dat accept fără să-și dea seama”.
GABI SZABO: “SUNT JUNIOARE DE LA NOI? DUMNEZEULE!”
Lista prietenilor PonturiVolei Romania nu se rezumă, însă, doar la internaționalii români și la oficialii FRV. Ea continuă cu un contingent important de la clubul finanțat de Primăria București. Șeful secției de volei de la CSM București, Gabriel Gancea, vine pe “PonturiVolei Romania” la pachet cu 7 jucători de la echipa masculină și trei de la cea feminină, împreună cu un antrenor secund și cu cinci junioare.
Echipa de băieți de la CSM București. 7 dintre jucători sunt interesați de ponturile oferite de Ursache pe Facebook. Sursă: csmbucuresti.ro
Gabriela Szabo, directorul general de la CSM București, a fost surprinsă când a aflat de la reporteri despre prezența angajaților clubului pe lista prietenilor unei pagini de pariuri. “Sunt șocată și dezamăgită. Cinci junioare de pe noi sunt pe listă? Doamne, Dumnezeule! Mă sperie lucrurile astea. Știu că treburile astea sunt mai periculoase decât dopajul în sport”.
După ce a primit numele angajaților, Gabriela Szabo a trimis în scris și un scurt comentariu: “Vom efectua verificări cu privire la cele semnalate și în scurt timp vom trimite un punct de vedere”.
MOȚI ȘI HANDBALIȘTI, INTERESAȚI DE PONTURI
Nu doar CSM are sportivi interesați de pariuri. Campioana României la volei masculin, Volei Municipal Zalău, e racordată la ponturile lui Ursache prin intermediul a patru jucători și a unui antrenor secund.
Alte zeci de jucători și jucătoare active, seniori sau juniori, arbitri, antrenori, dar și legende ale voleiului românesc care au câștigat cupe europene au dat sau au acceptat cereri de prietenie din partea PonturiVolei România.
Deși pagina este dedicată voleiului, printre prietenii asumați se numără și oameni din alte sporturi: handbaliștii Rudi Stănescu (proprietar al unei case de pariuri), Laurențiu Toma, Ekaterina Vetkova și Mayssa Pessoa (câștigătoare ale Ligii Campionilor cu CSM București), antrenoarea de handbal Mette Klit (fostă la CSM București) și fotbalistul de echipa națională Cosmin Moți!
Cosmin Moți nu e deranjat de prietenia cu PonturiVolei Romania. Sursă: Facebook
TIPSTER PROFESIONIST, CU 39 DE EURO PE LUNĂ
După interviul acordat Gazetei, joi, Ursache nu a mai răspuns la apelurile și la mesajele jurnaliștilor! El nu a putut fi contactat pentru a comenta prezența detaliilor sale pe pagina de Facebook dedicată pariurilor. În schimb, Gazeta a descoperit că pagina PonturiVolei Romania este legată de un cont de tipster profesionist pe site-ul Blogabet, “rețeaua socială #1 pentru ponturi de pariuri”.
Contul lui Ursache de pe Blogabet. Toate statisticile userului VoleyballTips sunt la vedere.
Contul funcționează sub numele “VoleyballTips”. Userul primește 39 de euro pe lună pentru a furniza ponturi, are 473 de urmăritori și se mândrește cu un procentaj de 67% de ponturi bune. La descrierea profilului, “VoleyballTips” scrie:
“În primul rând și cel mai important, sunt jucător profesionist de volei, iar motivul folosirii acestui blog este că nu am voie să pariez în numele meu. În al doilea rând, știu toți jucătorii și jucătoarele românce de volei, știu mulți oficiali și, cel mai important, îi știu pe liderii cluburilor. Astfel, știu 80% dintre informațiile importante precum accidentări, probleme cu banii, salarii neplătite și, cel mai important, înțelegeri între liderii în privința unor meciuri”.
E vorba, evident, de meciuri trucate. “VoleyballTips” susține că, în ultimul an, a oferit “5-6 meciuri trucate, iar procentajul a fost de 100%, cu cote între 1.40 și 3.20”.
Ursache susține că a avut meciuri trucate în ultimul an. Procentajul de câștig a fost de 100%
DOVADA: MAILUL DE PONTURI, FOLOSIT ÎN COMUNICAREA CU FIVB
Gazeta l-a contactat, luni, pe Constantin Niță, președintele clubului din Piatra Neamț unde este legitimat Ursache, dar acesta le-a închis telefonul în nas ziariștilor, spunând că nu are timp de “cancanuri”.
După 30 de minute, fiica președintelui, Raluca Iosif, a sunat înapoi: “Tata nu a înțeles bine despre ce e vorba. Eu sunt juristul clubului, spuneți-mi mie. Aș vrea să știu și eu ce alți jucători de la noi sunt pe lista prietenilor”.
"Nu credeam că este mercenar. E un băiat din oraș, părea un băiat bun", a spus Raluca Iosif, avocatul care l-a apărat pe Ursache în cazul de la Federația Internațională. Sursă: Facebook
Primul nume cerut de fata președintelui pentru a fi verificat a fost cel al voleibalistului Cristian Iosif. “E soțul meu. Vreau să văd”, a explicat Raluca Iosif.
Numele soțului-sportiv nu era pe listă!
În schimb, printre prietenii paginii de ponturi figurează numele lui Dragoș Răileanu, un jucător - ajuns între timp la Dej - pe care juristul clubului îl bănuiește de trucare de meciuri: “Pe Răileanu îl bănuiam de foarte multe ori. Unele meciuri păreau trase de păr, greșelile erau puerile. Dacă aveam rezultate proaste, era singurul căruia nu-i păsa”.
În urma discuției cu reporterii au apărut numele a 8 jucători care au evoluat în sezonul trecut sau încă evoluează la VCM Piatra Neamț. “De asta am și pățit ce am pățit. Noi de aia am retrogradat, dar nu am putut să demonstrăm niciodată!”, a răbufnit fiica președintelui.
Raluca Iosif a închis pentru a-l contacta pe Andrei Ursache, apoi a revenit cu un telefon: “El spune că nu e pagina lui, a făcut-o împreună cu un prieten, fost jucător de volei, dar nu vrea să-i dea numele. A spus că vă va suna, că are dovezi că nu-i aparține pagina”.
Telefonul lui Ursache nu a venit.
Între timp, Gazeta a obținut dovada că pagina îi aparține.
Acum 6 zile, pe contul de tipster Blogabet, “ Volleyballtips” i-a lăsat unui abonat adresa sa de email. Informată de reporteri, Raluca Iosif a recunoscut adresa: “Este același email folosit de Ursache în comunicarea din ultimele luni cu Federația Română de Volei și cu Federația Internațională. Nu are cum să o folosească altcineva, nu poate nega. Știu asta pentru că eu l-am apărat în cazul suspendării. Începând cu data de 7 noiembrie, acest jucător nu mai face parte din lotul echipei noastre! Vă mulțumim frumos pentru informații”.
Adresa de email de pe Blogabet este aceeași folosită de Ursache în comunicarea oficială cu FRV și FIVB
La scurt timp după discuția reporterilor cu Raluca Iosif, pagina PonturiVolei România a fost dezactivată!
Până la decizia finală a FIVB, Andrei Ursache rămâne în stare de suspendare pe termen nelimitat.
CITEȘTE MAI JOS INTERVIUL ACORDAT DE URSACHE ȘI ISTORICUL CAZULUI
Articol scris de Costin Știucan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu