miercuri, 6 decembrie 2017

Eveniment | Moș Nicolae a adus un nou antrenor la liderul ligii a 4-a Neamț | Profesorul Gabi Rădulescu a fost "uns" principal...vezi comunicatul oficial !

Conducerea clubului de fotbal CSM Ceahlăul Piatra Neamț a decis astăzi, 6 decembrie, 2017, numirea unui nou antrenor principal al echipei de seniori în persoana profesorului Gabriel Rădulescu, șeful catedrei de fotbal al Liceului cu Program Sportiv Piatra Neamț.

Gabriel Rădulescu (41 de ani) este născut la 28 octombrie, 1976, la Piatra Neamț. A petrecut anii junioratului fotbalistic la Clubul Sportiv Școlar Olimpia Piatra Neamț sub îndrumarea profesorilor Alexandru Onica, Mihai Radu și Teodor Ciocârlan. De-a lungul carierei de jucător a evoluat pentru FC Ceahlăul - tineret, FC Ceahlăul 2 și FC Ceahlăul.

A absolvit Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamț în anul 1995, iar apoi a urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport ale Universității Vasile Alecsandri din Bacău, specializarea fotbal.

Din anul 2008 este profesor al Liceului cu Program Sportiv Piatra Neamț, instituție în cadrul căreia a fost numit șef al catedrei de fotbal în anul 2015.

Prof. Gabriel Rădulescu, antrenor principal CSM Ceahlăul: ”Este un pas important în cariera mea. Am o dorință mare de a reuși alături de echipă. Îmi doresc foarte mult să practicăm un fotbal care să atragă cât mai mulți susținători, iar alături de generațiile de juniori A (Under-19) și B (Under-17), care bat la ușile performanței, să reînviem spiritul fotbalistic al orașului nostru. Putem progresa din toate punctele de vedere și ajunge la emulația anilor precedenți, avem foarte mulți copii talentați care merită tot sprijinul nostru pentru dezvoltarea lor. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit și apreciat până acum. Mulțumesc LPS, copiilor, juniorilor cu care am lucrat și părinților care au fost alături de noi în acești ani.”
Cătălin Roca, președinte CSM Ceahlăul:
”În primul rând vreau să-i mulțumesc domnului profesor Rădulescu pentru că a acceptat propunerea noastră, una menită să pună baze solide pentru viitorul fotbalului din Piatra Neamț. I-am promis că vom face toate eforturile posibile să-i asigurăm resursele necesare pentru îndeplinirea celor două mari obiective și anume creșterea jucătorilor din pepiniera locală și promovarea echipei în eșaloanele superioare. În același timp îi mulțumim și domnului Toader Șteț pentru toată munca depusă până acum ca antrenor principal. Dânsul are o experiență vastă care este utilă proiectului nostru, va rămâne parte din club ca scouter și sunt convins că ne va ajuta la fel de mult și în continuare.
În perioada următoare vom lua o decizie legată și de numirea unui nou director sportiv, am avut o discuție cu Adrian Cîmpeanu, i-am mulțumit și am decis de comun acord să ne urmăm proiectele separat. Pauza de iarnă va da timp întregului staff să evalueze situația și să găsească cele mai bune soluții pentru promovarea imediată în Liga a 3-a, obiectiv pe care îl vizăm pe termen scurt.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu