Răzvan Itu (ultimul din dreapta), vicepreședintele Federației Române de Tenis, vine din nou la Piatra Neamț, luni 18 decembrie. Scopul noii sale vizite este de această dată legat de rezolvarea mai multor probleme ce țin de toate aspectele organizării și disputăriimeciurilor de "Cupa Davis" împotriva selecționatei similare a Luxemburgului. Confruntările (în total 5 la număr) vor avea loc în zilele de 3 și 4 februarie 2018.
Răzvan Itu susține faptul că infrastructura găsită la Sala Polivalentă pietreană, dar și relația strânsă de prietenie pe care antrenorul pietrean Romeo Stoica a păstrat-o cu conducătorii FR Tenis au însemnat "rețeta succesului" acestui important eveniment sportiv în orașul Piatra Neamț.
" Un aerosport aici la Piatra Neamț, ar fi fost ceva extraordinar "
" Era mai bine să fi avut și aerosport, aici, la dumneavoastră. În lipsa unei aerogări la Piatra Neamț, ne vom reorienta câtre aeroportul de la Iași pentru a face legătura echipelor și oaspeților ITF cu orașul gazdă al întrecerii, Piatra Neamț. Asta însă implică timp pierdut, oboseală și costuri suplimentare " , menționează vicepreședintele Itu.
Zilele trecute a fost stabilită și suprafața de joc în programul meciurilor de "Cupa Davis" , între echipele României și Luxemburgului de la Sala Polivalentă pietreană.
" Nu va fi un strat de zgură întrucât această suprafață încetinește jocul. Este vorba despre o suprafață dură, un hard greenSet, suprafață ce convine lui Marius Copil, dar și celor jucători ai echipei României. Este o suprafață acceptabilă peste tot în lume, similară celei de pe terenurile turneului Australian Open ", vine completarea vicepreședintelui FRT, Răzvan Itu.
Copii de mingi de la arenele pietrene
Copii de mingi postați la marginea terenului care vor ajuta la desfășurarea evenimentului vor fi selecționați din cadrul cluburilor de tenis din oraș. Componența echipelor din cadrul celor două echipe va putea fi cunoscută abia cu 10 zile înaintea datei de disputare a meciurilor. Înaintea confruntării respective, jucătorii echipelor de Cupa Davis ale României și Luxemburgului vor ajunge la Piatra Neamț, pentru acomodarea cu zona și antrenamentele specifice, cu o săptămână înaintea momentului de start al primului duel.
Octavian Belu și Mariana Bitang așteptați și ei la Piatra Neamț
Acesta a lăsat de înțeles că pe durata meciurilor de Cupa Davis a echipei României, la Piatra Neamț va ajunge și Octavian Belu, antrenorul lotului olimpic de gimnastică a României. " Ma anunțat că vrea să vină să se convingă dumnealui de infrastructura bazei sportive de la Sala Polivalentă, dar și de zonele limitrofe. Dacă va ajunge Belu, ar fi de așteptat să vină și Mariana Bitang " a adăugat Răzvan Itu.
" Va fi ceva unic "
Pe durata zilelor dedicate meciurilor de Cupa Davis la tenis, diriguitorii FR Tenis vor să găsească la în Polivalenta de pe Calea Romanului " o sală neîncăpătoare. Ar fi foarte important pentru toți să avem tribune pline. Oamenii să vină să susțină echipa României, care este favoritî la victorie, dar și să asiste la un spectacol sportiv de calitate. Va fi ceva unic să-i vezi pe cei mai buni jucători de tenis de câmp la momentul de față ", a mai spus vicepreșenditele FR Tenis, Răzvan Itu.
Prețul biletelor va fi stabilit ca pentru zonă
Prețul biletelor la jocurile de "Cupa Davis" în Polivalenta pietreană urmează să fie fixat în zilele următoare. Pentru achiziționarea unui asemenea tichet, conducerea FR de Tenis îi asigură pe pietreni că nu vor trebui să plătească la fel ca în meciurile de Fed Cup al echipei feminine, disputat la Cju Napoca. Acolo, pentru o singură zi, un bilet costa 110 Roni (inel 1), 90 Roni (inel 2) și 75 Roni (inel 3). " Vom stabili un preț ca pentru zona orașului dumneavoastră, nicidecum ca în turneul de Fed Cup-Napoca ori București" asigură "vicele" Itu.
În prima zi a turneului de Cupa Davis se vor disputa 2 meciuri de simplu, iar în a 2-a zi, pe 4 februarie 2018 sunt anunțate alte 2 meciuri de simplu și unul de dublu.
Gilles Muller, cel mai cunoscut tenismen luxemburghez
La Sozopol, în Bulgaria, unde Luxemburgul a obținut promovarea, echipa căpitanului-nejucător Johny Goudenbour a fost reprezentată la simplu de 2 jucători fără clasament ATP în acest moment : Ugo Nastasi (24 de ani) fost ocupant al locului 656 ATP, în 2015 și Christophe Tholl (22 de ani) fost ocupant al locului 1639 ATP în 2016. Alex Knaff, locul 1285 de dublu a jucat un singur meci de simplu, el evoluând în partidele de dublu, partener fiind de obicei Tom Diederich, de asemenea fără clasament ATP. Cel mai cunoscut tenismen luxemburghez este Gilles Muller, sportiv care ocupă locul 25 în clasamentul mondial la simplu.
Retrogradare din grupa I după 24 de ani
România a retrogradat din Grupa I pentru prima oară după 1993, după ce a pierdut cu 5-0 confruntarea cu Israel. Jocurile respective s-au disputat la sfârșitul lunii octombrie, la Ramat Hasharon. Duelul a însemnat meciul "baraj" pentru menținerea în Grupa I valorică a zonei Europa-Africa. Fără să se poată baza pe cei mai valoroși sportivi ai ei (Marius Copil, Horia Tecău sau Florin Mercea), echipa de Cupa Davis a României a retrogradat după 24 de ani din Grupa I, în Grupa a II-a (al treilea eșalon mondial).
România a fost cap de serie la tragerea la sorți. "Tricolorii" trebuie să treacă 3 tururi pentru a reveni în Grupa I mondială. Dacă vor pierde, însă, duelul cu Luxemburg, jucătorii români vor mai juca un tur play-off pentru menținere/retrogradare.
Împotriva echipei de "Cupa Davis" a Luxemburgului, "tricolorii" vor juca în premieră. Dacă o echipă își asigură victoria după patru meciuri, al cincilea joc nu se va mai dispută, iar dacă are avantaj de 3-0 se va juca doar al 4-lea meci după sistemul cel mai bun din din trei seturi. România-Luxemburg se va disputa după acest sistem nou.
În "Cupa Davis" , celelalte întâlniri din grupa a II-a sunt următoarele: Maroc-Georgia, Slovenia-Polonia, Zimbabwe-Turcia, Egipt-Norvegia, Danemarca-Irlanda, Tunisia-Finlanda, Lituania-Estonia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu