miercuri, 17 ianuarie 2018

Fostul jucător al Ceahlăului, Doru Popadiuc a semnat cu Irtysh Pavlodar (Kazahstan)! Vezi datele contractului

Doru Popadiuc a prins un contract de vis. Plecat în această iarnă de la FC Voluntari, mijlocașul sucevean în vârstă de 22 de ani a ajuns la o înțelegere pe un an de zile cu Irtysh Pavlodar, echipă din prima ligă a Kazahstanului.
Popadiuc va avea la Pavlodar un salariu de 300.000 de euro pe an, de șase ori mai mare decât cel câștigat în România. Pregatită din luna decembrie a anului trecut de fostul director tehnic al clubului Rayo Valecano, Gerard Nus, Irtysh a încheiat anul 2017 pe locul 4 în Kazahstan. Descoperit de antrenorii Radu Cașuba și Cornel Dîrman la centrul de copii și juniori al clubului Cetatea Suceava,
Doru Popadiuc a debutat în Liga I în tricoul celor de la Ceahlăul Piatra Neamț, iar în ianuarie 2016 a ajuns la Steaua București, echipă pentru care a jucat patru meciuri și a marcat un gol.
În vară, avea să fie lăsat să plece liber de contract la Voluntari, club la care a jucat în ultimul sezon și jumatate, perioadă în care a cucerit și două trofee interne (Cupa României și Supercupa României) cu Claudiu Niculescu antrenor principal.
Fostul mijlocaș al Ceahlăului se poate mândri și cu mai multe convocări la loturile naționale de juniori și tineret.
La naționala sub 19 ani, Popadiuc a jucat 12 meciuri și a marcat un gol, iar la naționala sub 21 de ani a bifat cinci partide.
Doru Popadiuc este cotat de site-ul transfermarket.com la 250.000 de euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | Continuă problemele financiare la clubul de sub Pietricica: Au stins LITIGIUL cu Bogdan Bacalu, însă au termen până luni să își achite obligațiile financiare față de bulgarul Mario Petkov!

ACSM Ceahlăul va juca din păcate și acest sezon de L2 în proporție de 99% în play-out, clubul având încă mari probleme de a stinge litigiile...