joi, 10 mai 2018

Cupa României Timișoreana - faza județeană Neamț - etapa a 3-a | 2-10, 2-10 " PROBĂ " de microfon, sau PUȘTII Ceahlăului s-au făcut MARI !

Moldova Cordun - CSM Ceahlăul 2-10 (1-7)
Pentru meciul de Cupa României de la Cordun antrenorul principal Gabriel Rădulescu a decis să trimită în teren o formație experimentală, inedită am spune, cu mulți tineri, crescuți și formați în cadrul clubului, alături de 4-5 jucători de la echipa mare, o parte dintre ei, nefiind nici ei tot timpul titulari de bază.
Chiruță - Albu (cpt), Smău, Moroșanu, R.Sârbie - R.Vasile, Hodorogea, Ov.Toma, Parfeni, A.Vîlea - A.Olteanu
Au mai fost introduși pe parcurs: A.Cotuna, A.Curpăn, Alex. Rusu și Paul Rusu

În fața unei grupări Moldova Cordun care a ratat prezența în play-off și care mai spera măcar teoretic să își facă un parcurs cât mai lung în Cupa României, puștii CSM -ului pornesc în trombă și tranșează calificarea în semifinale încă din primele minute: cu un presing avansat, cu cel puțin 2 viteze în plus și cu niște combinații și execuții de excepție scorul a luat proporții nebănuite încă din primele 20-25 de minute. Cu Vîlea și Parfeni în excelentă dispoziție de joc, amândoi aveau să marcheze câte o triplă, cu Albu în premieră căpitan, cu un Smău - fundaș central și marcator la fază fixă cu capul încă din startul jocului, am mai remarcat travaliu excelent în linia mediană a tinerilor Toma și Hodorogea, jocul tot mai exact a lui Sârbie în banda stângă dar și zbaterea în ofensivă a vârfului Olteanu, care deși nu și-a trecut numele pe lista marcatorilor, a hărțuit în permanență apărarea greoaie și imobilă a gazdelor. 
Au prins minute în repriza a 2-a și ceilalți 4 jucători trecuți pe foaie, cu mențiunea că portarul Cotuna după un început ezitant a avut cel puțin 3 intervenții salvatoare în situații de 1-1 cu atacanții gazdelor. 
Singurul aspect negativ al jocului de Cupă de la Cordun a constituit-o recidiva accidentării lui Robert Vasile, care a părăsit terenul accidentat în min.33 și care din păcate pentru el va rata cel mai probabil derby-ul de duminică cu CS Bradu Borca.
Pentru statistică golurile pietrenilor au fost reușite de: Vîlea (6,15,21), Parfeni (37,71,75), Smău (2), Ov.Toma (9), Albu (77).
Golurile Moldovei Cordun au fost marcate în min.43 la scorul de 0-7 și în min.89 la scorul de 1-10.

Gabriel Rădulescu - antrenor principal CSM Ceahlăul:

” Da, am făcut un meci foarte, foarte bun, am rulat tot lotul avut la dispoziție, am făcut o partidă peste așteptări din toate punctele de vedere. Mi-a plăcut și atitudinea băieților, s-au marcat și goluri frumoase, am dominat jocul de la un capăt la altul, destul de clar. Vrem să aducem Cupa României la fotbal (faza județeană Neamț) la Piatra Neamț. - Cum v-a fi duminică?....va fi un meci frumos, sper să jucăm foarte bine și să câștigăm meciul cu Bradul Borca. Vom aborda jocul de duminică doar la victorie. Vom avea echipa standard, meciul nu este decisiv, avem 7 puncte avans și vrem să arătăm în meciul de duminică încă odată, că noi suntem și cea mai bună echipă și cea care merită să joace în Liga a III-a. Cred că noi avem prima șansă de a participa la baraj”.
Sursa interviului: Gelu Crăcană - facebook
Galerie foto:









































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu