luni, 28 mai 2018

Rugby | 22 de ani de rugby feminin în România - Cu profesorul Eusebiu Popa despre începuturi, prezent și viitor

Peste câteva zile se împlinesc 22 de ani de la înființarea primei echipe de rugby feminin în România. RC Petrotans atunci, Venus RIFIL Piatra Neamț sau " matzele negre " mai nou sunt denumirile sub care și-au desfășuat activitatea generații și generații de fete, care au crescut și performat într-un sport în care până acum două decenii și ceva era destinat doar băieților.
" Au fost 22 de ani frumoși și cu bune și cu rele, performanță, pasiune, spirit de echipă, solidaritate, integritate, principiile rugby-ului de fapt. Vreau să le mulțumesc tuturor jucătoarelor pe care le-am avut în ultimii 22 de ani, să le mulțumesc și celor care m-au ajutat la antrenamente: Ciprian Crăciun până în 2000, după aceea, Carmen Humă, Tița, cum o știe majoritatea celor care îndrăgesc rugby-ul până în 2008, pe urmă să urmăresc fetelor de la Tg.Neamț, am avut niște căpitani de echipă deosebiți, Oana Alucăi, apoi Dumitrița Mosor și terminând cu Loredana Juncanariu. "
Performanțe, de-a lungul anilor au fost...începând de la prima participare în 2000 la Heineken - rugby Seven, un mare turneu de rugby în Olanda, la Amsterdam, actualmente se joacă doar la nivel de echipe naționale, atunci se putea juca și la nivel d eechipe de club, unde ne-am situat pe locul 3-4, apoi în 2006, am fost la Gent în Belgia, la un turneu de rugby în 10, unde am luat locul 1, într-o competiție cu multe echipe, mai recent în timpurile noastre, în 2015, la Klagenfurt - Austria, UWG - locul 3, iar în 2016, în Italia, cu echipa mică, cu " matzele mici " , la Cusago, lângă Milano - locul 1, apoi în octombrie 2016, locul 1 la Chișinău, aici referindu-mă la performanțele internaționale. "
Pe plan național, de două ori campion național, 2005, 2006 la senioare, 2007 și 2008 vicecampioni, în 2013 locul 3 în campionatul de junioare mari, cu o echipă pusă în ghete de doar 6 luni de zile, deci performnanțe au fost. În 2014 am terminat turul pe locul 1-2 la egalitate cu Roșia Montană, dar nu am mai putut să mai participăm în campionat din cauza problemelor mele de sănătate. Din 2016, competiții la nivelul fetelor, am câștigat majoritatea competițiilor, 99% unde am jucat cu fetele, am câștigat. "



În anul 2018, problemele de sănătate ale profesorului Eusebiu Popa nu i-au dat pace. Luna mai a petrecut-o aproape în întregime prin spitale, dar luptător cum îl știm, promite să revină alături de fete în competiții. Au fost încă 3 operații la activ, a ajuns la 31 de intervenții, dar promite să participe la acele competiții în care persoana care îl îngrijește, care se ocupă de pansamente și tot ce ține de actul medical va avea disponibilitatea să efectueze deplasări.



" Competiții avem, pe 1 iunie la Suceava, totul depinde dacă poate participa dânsa, din păcate eu nu mai pot să conduc, să asigur transportul cu MCV-ul, este un efort foarte mare, de condus, să fac și antrenamentul, acum, pentru mine, prioritar este sănătatea mea. Asta nu înseamnă că nu voi continua activitatea rugbyistică Mă voi axa pe pregătirea formației " matzelor mari " , adică cele de 12-14 ani, cele mai bune jucătoare de la echipa mică vor trece la echipa mare. Mai nou am fost contactat de câțiva părinți de la Școala generală nr.2 din Piatra Neamț, unde mulțumesc pentru implicarea lor. Voi încerca să fac o echipă de 8-10 ani, copii fiind în clasele I-III, fete și băieți, majoritatea dintre ei fiind frați și surori. Antrenamentele cred că vor avea loc la Roznov, pentru că părinții mă vor susține, vor fi alături de noi, îi vor aduce la antrenamente, voi încerca să fac câte un antrenament pe săptămână, pentru că durerile sunt încă mari la picioare. Ce pot să mai spun? Au fost 22 de ani frumoși. Tot ce s-a întâmplat și lucrurile mai puțin bune, le-am dat uitării. Au fost generații fantastice, am dat jucătoare la lotul național, între anii 2005-2007 am fost și la lotul național de rugby feminin, mai întâi ca antrenor, pe urmă manager, la un moment dat aveam vreo 10 fete la lotul național !!! Acum vârfurile în afară de vechea generație Carmen Țița, acum ar fi Irina Hîrjete, Loredana Juncănariu, Giorgiana Gabor care au plecat de la clubul nostru Venus RIFIL.
Despre programul competițional din această vară, profesorul Popa ne-a declarat: 
" Totul depinde de disponibilitatea persoanei de a face pansamentele sterile. Pentru că sunt deplasările lungi de 2-3 zile, avem invitații din nou la Timișoara, la Mamaia, la Oval 5 Beach. În perioada cât am fost spitalizat, am ratat o serie de competiții, la care trebuie menționat turneul din Franța. Organizatorii din Franța au înțeles situația mea medicală, dar sperăm ca anul să putem să ne deplasăm în Franța cu avionul. Distanța era prea mare, 2300 și ceva de KM de mers cu microbuzul. "
" În această după-amiază mă voi întâlni cu părinții ambelor echipe pe care le am acum. Voi stabili prioritățile anului 2018, mai ales din vara aceasta, și bineînteles va fi un moment zero al adevărului. Vor rămâne la echipă jucătoarele care merită. Într-o echipă de rugby cum le explicam eu la Bodești, sunt șapte rotițe. Dacă 2-3 rotițe nu se învârt cum trebuie, celelalte 4 sau 5 trebuie să preia efortul celorlalte rotițe. Și deja căpitanul echipei Adelina Stoian și vicecăpitanul Iulia Bonteanu, împreună cu cele care muncesc, au spus că nu le mai convin jucătoarele care vin doar de dragul de a merge în deplasăre, de a nu pune sufletul, pasiune. Dacă le convine condițiile de antrenament, să văd și participarea părinților, implicarea pentru a putea participa la antrenamente, pentru că eu nu mă mai pot deplasa cu mașina după ele. Noi în cadrul echipei suntem ca o familie. Familia matzelor negre și în primulrând accept orice părere pozitivă. Încurajez copii să citească. Pentru că dacă nu citești, nu vor gândi niciodată. Rubgy este un sport de gândire, asta le scriu. Și pe grup, și le spun în permanență...citiți, citiți, învățați. Pentru că la rugby trebuie să gândești. În tere se gândește. Pentru că dacă nu gândești, nu poți trece de un adversar...Important este să rămână fetele care vor să meargă și care doresc cu adevărat să facă sport. Antrenamente vor avea loc în Rozvov sau la Bodești. În Piatra Neamț nu avem unde. Stadionul ITA este în paragină, nu se știe cine este proprietarul la acel teren, este fără lumină, fără apă, vestiarele sunt cum sunt. Trebuie tuns gazonul și așa mai departe. La Bodești am o colaborare foarte bună cu d-nul primar Barna Marinel, la Roznov la fel, colaborare foarte bună cu conducerea liceului tehnologic din Roznov.
Participarea prioritară este pentru turneul de la Mamaia, la Oval 5 Beach cu maxim 9-10 fete. Vor merge cu siguranță cele mai bune fete, care merită, care au tras de-a lungul timpului la antrenamente, la meciuri, la turnee ne sintetizează profesorul Eusebiu Popa.
" Turneul de la Mamaia este de 24 iunie până pe 1 iulie.  Pe 2 iulie, am avea Cupa Ștefan Cel Mare și Sfânt organizat de clubul Parohial din București. Însă mă repet, participarea depinde de starea mea de sănătate. Cluburile Cristian din Brașov și clubul din Săcele vor și ele să organizăm niște jocuri...la ora actuală lotul nostru este format din aproximativ 22 de jucători, cele 2 echipe: U-10 și U12-14 fete, junioare mici însă selecția continuă. "
Primul transfer internațional reușit în 2001
" În 2001 a fost și primul transfer în rugby-ul feminin francez. Este vorba despre o fostă jucătoare a noastră care acum stă în Franța: Elena Roxana Aciocoiței, jucătoare originară din Slobozia-Roznov, care a cerut transferul de la Piatra Neamț la clubul francez Beauvais de lângă Paris. "
Recent au fost alegeri la FRR, acolo unde profesorul Popa nu a putut participa însă a avut reprezentant un fost elev. A fost emis un e-mail președintelui federației Alin Petrache, secretarului general Florin Matei și antrenorului federal Bogdan Muntean. 
" Le-am cerut să se înființeze și să se organizeze un campionat la 12-14 ani, cum există în Italia. Nu neapărat un campionat...o competiție, Cupa Federației sau Cupa României, pentru că în Italia, ei au separat fetele de băieți. La mine rugby se poate juca fetele împreună cu băieții, până la 14 ani. Dar din cauză cu nu se respectă, din cauza lipsei de fair-play eu prefer să nu joc cu băieții. Asta cer și la noi. Fetele de la 14 ani să joace cu fetele. Să se facă o Cupa României sau Cupa Federației, o competție oficială, să îi dea o tentă, așa poate mai apar echipe în țară. La categoria 12-14 ani, mie mi-ar conveni. S-ar stabili , 1,2 sau 3 turnee separate de competițiile juniorilor mari. "
Achiziții de echipamente de competiție și calde mulțumiri adresate sponsorilor
" În primul rând vreau să îi mulțumesc prietenului din Irlanda, Kevin Kelly, care la începutul lunii mai a venit cu echipament pentru echipă. Ghete cu crampoane, apărători de cap, apărători de umeri, adidași, tricouri de antrenament, mingi de antrenament, mi-a promis că îmi va trimite și mingi oficiale de joc, plus că acum ăn ultima perioadă, datorită colaboratorilor noștri, vor primi tricouri de prezentare și șepci. Echipament de joc au, ghete au, au polare de prezentare, mai au și căști de protecție. În ultimii ani partenerii noștri ne-au ajutat foarte mult și aici aș vrea să-i și numesc și să le mulțumesc pe această cale pentru tot sprijinul acordat: Rifil, Temad, Dinamic 92, TCE 3Brazi, Mega Travel, Cibibon, Conpastru. "

Video Dan Eșanu, foto Eusebiu Popa și Gelu Crăcană

Link-ul video al materialului: https://youtu.be/BhHxlRNlEKE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu