duminică, 17 iunie 2018

Voleiul masculin | Aniversare cu fast pentru VCM Piatra Neamț la 50 de ani de la înființare: Revederea cu fostele glorii și promovarea în A1 după doar un sezon de purgatoriu în A2 sunt ingredientele anului competițional 2017-2018

Echipa masculină de volei VCM Piatra Neamț a ajuns la borna 50 a existenței sale. Au fost ani frumoși, cu participări în Cupele Europene, multe meciuri jucate în bătrâna sală Ceahlăul cu "casa închisă" în fața forțelor voleiului masculin românesc de la mijlocul anilor 90 și începutul anilor 2000, perioada de maximă glorie a voleiul masculin pietrean. În 1996 s-a jucat cu trofeul pe masă în finala campionatului cu Dinamo, apoi finale de Cupa a României, din păcate pierdute, ultima cea mai dureroasă cu o mare forță la acea vreme, Tomis Constanța.
Paradoxal, odată cu destămarea platformei chimice Săvinești, vremurile de aur ale voleiului masculin pietrean au început să pălească. Retrogradarea în premieră în 2016 în A2, a însemnat un adevărat cutremur, o contraperformanță datorată și finanțării tot mai reduse, criza economică și potența scăzută a unui oraș în care sportul a luat-o serios la vale în ultimii ani a lovit nu numai formația de volei băieți ci și echipa de volei feminin sau echipa de fotbal fanion a orașului ajunsă incredibil în insolvență și apoi în faliment. 
Președintele Constantin Niță, aflat la echipă de 45 de ani !!!, a găsit puterea să o ia din nou de la capăt. Cu ajutorul valorosului antrenor Dan Gavril, reîntors de la Iași, dar și cu implicarea totală la echipă a secundului Nicu Buruș, VCM Piatra Neamț, cu un lot tănâr și dornic de afirmare, a reușit promovarea în div. A1 după doar un singur sezon. A fost nevoie de 2 turnee de calificare după desfășurarea sezonului regulat, în care pietrenii au terminat pe locul 3. Au urmat victorii pe linie în turneele de la Piatra Neamț și Câmpia Turzii, așa că promovarea este una absolut meritată.
Constantin Niță, director executiv, a ținut să  mulțumească tuturor celor care au fost aproape de voleiul masculin din Piatra Neamț. 
" De-a lungul anilor am avut la Piatra Neamț jucători și antrenori de mare valoare. Nu am fi reușit acest lucru fără sprijinul celor care ne-au susținut financiar.  Vă mulțumim foarte mult. Eu sunt la echipă de 45 de ani!".
Mihai Criste, Ștefan Cazacu, Alexandru Ionescu, Bogdan Ionescu, Alexandru Borcos, Fiodor Majarov, Răzvan Ceapă, Denia Platon, căpitanul Cristi Iosif și maseorul Costin Ilie sunt volebaliștii care alcătuiesc actuala formație de volei masculin a orașului Piatra Neamț.
Cristi Iosif: " Mă simt onorat să mă aflu alături de dumneavoastră. Am trăit momente frumoase, am trăit și momente mai grele. Ne-am zbătut să reajungem în primul eșalon și am reușit. Aici este locul acestei echipe cu vechi state în voleiul intern "
Profesorul Dan Gavril, aflat într-o vervă deosebită, a întreținut atmosfera minute bune, evocând momente reprezentative din viața echipei de volei, a amintit ca mai toți cei care au luat cuvântul de ajutorul financiar pe care platforma Săvinești a acordat-o fără reținere sportului de mare performanță.
" Laboratorul nostru de bază a fost muntele Ceahlău. Acolo s-au pus bazele performanțelor echipei. Totodată, toți cei care au lucrat pe platforma săvineșteană au fost alături de sportul de performanță. Piatra-Neamț a fost un oraș sportiv prin echipele de primă ligă pe care le-a avut. Voleiul băieți, handbalul fete și handbalul băieți dar și fotbalul au fost sporturile de echipă care au performat în acele vremuri și datorită sprijinului financiar consistent asigurat de conducerea platformei Săvinești ".
Luând cuvântul în deschidere, inginerul Valeriu Momanu - fostul director general al CFFS Săvinești, ministru adjunct al industriei chimice înainte de 90 și cu trei mandate de senator în Parlamentul României, a sintezitat cel mai bine rolul pe care la avut în acele vremuri de început pentru sportul nemțean de performanță platforma chimică Săvinești: " Platforma chimică săvineșteană a ajutat mult sportul. Din păcate, totul s-a năruit. La Mulți Ani, voleibaliștiilor, antrenorilor și conducătorilor actuali și felicitări pentru revenirea în prima divizie! "
Revederea a fost de-a dreptul emoționantă între componenții diverselor generații de volebaliști care au apărat cu cinste și devotament culorile "alb-roșu", culori tradiționale pentru voleiul voleiul masculin pietrean.
Profesorul Dan Virgil Radulian vizibil emoționat a vorbit alături de Dan Gavril și Aurel Cazacu, au cântat la un moment dat alături de foștii coechipieri cântecele de încurajare ale galeriei, aceste momente unice reprezentând și acum după atâția ani, un exemplu pentru tinerii jucători ai Municipalului pietrean.
" Mă bucur din tot sufletul să vă revăd. Acum 35 de ani, la vârsta de 19 ani, am lăsat Bucureștiul, am lăsat Steaua și am venit la Piatra-Neamț. Aici am găsit niște oameni deosebiți. Aveam 19 ani și puteam să o iau pe cărări greșite, dar cei de aici mi-au indicat drumul drept al vieții. Sunt consilier la Federația Sportul Universitar și voleiul m-a făcut om. Piatra-Neamț m-a făcut om ".
Nu au lipsit de la ceasul aniversar nici componenții generației 2000, sportivi care au pus umărul an de an la clasarea în careul de ași al voleiului masculin din România. Aurel Cazacu, Marian Dincă, Mihai Vișan, Ștefan Ștefură, Alin și Răzvan Bobeanu, Ionuț Harbuz, Marius Ciortea, Rareș Gavril, Marius Dascălu, Răzvan Purice, Codrin Mocanu, Mariuș Șoloc, cu mențiunea că nu toți dintre ei au putut onora cu prezența din motive întemeiate.
Profesorul Rareș Gavril - fostul libero al VCM-ului pietrean a fost cel care a mulțumit în numele colegilor săi pentru frumoasele clipe petrecute ca și sportiv la Piatra Neamț: " Aș dori să mulțumesc tuturor celor care au avut grijă de această echipă timp de 50 de ani. Au fost ani frumoși cu prezențe pe primele locuri, s-a vorbit mult și bine despre școala de volei de la Piatra Neamț, noi sportivii, am reprezentat cu cinste și mândrie culorile Municipalului. Urez succes actualei echipe în prima divizie ".

Colegii mei din presa scrisă prezenți la eveniment, și aici aș vrea să mulțumesc în mod special Violetei Moșu, lui Marcel Mihalcea - DJST Neamț și veșnic tânărului fotograf Gelu Crăcană, au relatat și prezentat în materialele lor cu consecvență parcursul acestei formații de volei băieți, grupare care a reprezentat cu cinste orașul Piatra Neamț în campionatul primei ligi și în cupele europene. 
Acum la ceas aniversar, poate ar fi trebuit evocat mai mult începuturile, vremurile care au făcut posibil la acea vreme apariția fenomenului Săvinești în sportul nemțean de performanță. Colegii mei o vor face negreșit. 
VCM Piatra Neamț este singura grupare sportivă la nivelul orașului Piatra Neamț care va activa din toamnă la nivelul primei ligi. Sper din tot sufletul ca măcar acum în ceasul al 12-lea, acum când ecourile aniversării semi-centenarului volebalistic masculin în Piatra Neamț încep să se estompeze, factorii politici și mediul de afaceri din Neamț să își îndrepte fața spre această frumoasă echipă ce performează în sportul nemțean. 
TREBUIE SĂ GĂSIM SOLUȚIILE FINANCIARE, dacă ne respectăm ca oameni de sport și nu numai, ca din toamnă VCM Piatra Neamț să joace în Sala Polivalentă din Calea Romanului, meciuri în cadrul diviziei A1, și nu oricum: cu ambiția și determinarea de altădată, în condiții decente de pregătire și instruire, cu salariile plătite la zi. Așa va veni și PERFORMANȚA...TREBUIE SĂ VINĂ!

Galerie foto:
































Un comentariu:

  1. ``Multumiri`` pentru invitatie! Am jucat pentru acest club cea mai lunga perioada, 20 de ani fara intrerupere. Am debutat in 1987 si am jucat pana in 2007, fara intrerupere. Intre anii 1993 si 2003, alaturi de antrenorul AUREL CAZACU, am cucerit medalii participand constant in cupele europene, fiind perioada cea mai buna a clubului. Mahnit pentru sufletul pe care l-am pus in slujba unui club pentru care nu exist.

    RăspundețiȘtergere