Deși a terminat sezonul recent încheiat al L5 Neamț pe locul 4, AS Energia Pângărați s-a descis să se înscrie în L4 beneficiind de amabilitatea și sprijinul AJF Neamț, dar și de ajutorul Consiliului Local Pângărați, mult mai consistent se pare decât în anii anteriori.
Luni, 23 iulie, la AJF Neamț, antrenorul jucător Bogdan Radu a depus cererea de înscriere, fiind la acea oră prima formație înscrisă în campionatul L4 Neamț.
" Pe principiul "când cineva îți întinde un deget să te ajute, ia-i toata mâna" am decis să înscriem echipa în sezonul următor al Ligii a 4-a. Consiliul Local Pângărați a decis să ne ajute mai mult și va finaliza cât de curând împrejmuirea terenului.
AJF Neamț a avut amabilitatea să ne invite în Liga 4, deși am terminat sezonul doar pe locul 4 în Liga 5, ba chiar mai mult a promis să ne ofere și un rând de echipament nou-nouț.
Obiectivul echipei va fi de a ne plasa pe primul loc neretrogradabil. Sunt câteva echipe puternice in Liga 4, cu tradiție, în față cărora nu putem emite pretenții, gen Borca, Răucești sau Ion Creangă, însă vor fi și echipe mai apropiate de nivelul nostru cu care vom câștiga puncte. " a sunat anunțul pe pagina oficială de Facebook a grupării AS Energia Pângărați.
Startul L4 Neamț ar trebui normal să fie pe 25 august, dar aici ar mai putea interveni întârzieri în funcție și de frecvența înscriirilor în competiție.
După spusele celor implicați în fenomen se preconizează o L4 Neamț formată din 10-12 formații, cu grupările CS Bradu Borca și CS Speranța Răucești principale favorite la promovare asta și datorită loturilor și a stabilității financiare.
La nivelul L5, o competiție dusă la capăt de 15 formații din 16 în sezonul recent încheiat, se așteaptă de asemenea apariția unor grupări nou-înființate, zvonuri în acest sens curgând spre reactivarea după o perioadă de absență în fotbalul județean a unor formații noi în localități precum Bălțătești, Tămășeni, Girov, Oniceni, Grumăzești sau Dumbrava Roșie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu