duminică, 26 august 2018

Liga a 3-a, Seria 1 | Reacții după ACSM Ceahlăul Piatra Neamț - AFC Metalul Buzău 0-1 (0-1) | Gabriel Rădulescu - antrenor principal ACSM Ceahlăul


Gabriel Rădulescu – antrenor principal CSM Ceahlăul :
“ A fost un meci destul de dificil…așa cum ne și așteptam de fapt, cu o echipă bună, spre foarte bună. Anul trecut au făcut o figură frumoasă în seria a II-a a ligii a 3-a, într-o serie cu echipe de tradiție, gen Farul, gen Steaua s.a.m.d. Eu consider că în multe momente ne-am ridicat la nivelul jocului, am avut multe momente bune, mai ales în a 2-a repriză. Din păcate lipsa omogenității la acest început de campionat și-a spus cuvântul. Noi avem foarte mulți jucători noi și eu zic că va mai dura câteva luni până vom începe și noi să ne exprimăm la o valoare mai apropiată. Eu, sincer vă spun am felicitat echipa, pentru atitudine, pentru modul cum au luptat, pentru modul cum și-au dorit, pentru ambiția cu care au jucat, este adevărat că era clar că o să avem emoții, mai ales ei, și au apărut și greșeli din punctul ăsta de vedere, dar mie mi-a plăcut. Am avut și câteva ocazii clare de a marca, este adevărat că și ei au avut, eu spun că echitabil era un rezultat de egalitate. Am simțit că am fost susținuți din tribună, sperăm că dacă în meciurile următoare vom juca mai bine decât astăzi, vor putea pune presiune pe adversari, ați văzut noi am fost o echipă foarte fair-play, ați văzut adversarii...tot timpul cereau faulturi, puneau presiune pe arbitru,  trăgeau de timp, cel puțin în a 2-a repriză nu au jucat deloc, de abia au trecut centrul terenului. Dar, ăsta este JOCUL! Eu sper să creștem în continuare. E clar că ne presează timpul, avem meciuri peste meciuri, avem program cam greu în primele 4 etape, a picat și meciul acesta de Cupa României cu Aerostar…I-am simțit un pic pe băieți dezamăgiți, dar eu sper că vor juca cu mult mai mult curaj în partidele următoare. Miercuri în Cupa României vom încerca să jucăm mai bine ca astăzi, să ne calificăm, să aducem altă echipă mare la Piatra Neamț, mergem la Liești cu încredere. Noi ne deplasăm la meciuri în ziua jocurilor. Adversarii noștri de astăzi au venit cu o seară înainte, este un amănunt foarte important. Au avut prospețime, este o echipă care desface, care joacă, știam lucrul acesta, mi-a plăcut AFC Metalul Buzău și merită felicitați pentru victorie. Mulți jucători de la noi sunt pentru prima oară când joacă la liga a 3-a, cu siguranță dacă am mai suferit la construcție a fost și datorită faptului că nu avem omogenitate. Noi încheiem astăzi a 6-a săptămână de pregătire, dar din care 3 dacă nu 4 nu am putut să ne antrenăm pe teren din cauza ploilor care au fost, am făcut doar alergări și ne-am antrenat în sală. Practic în ultimele 2-3 săptămâni am putut lucra pe teren. 
Nu este o scuză dar, eu sper și cred că echipa se va exprima și altfel pe faza de construcție. Totuși eu zic că am avut multe momente bune și în prima repriză și în a doua. Lipsa de experiență, precipitarea, emoțiile, să spunem că ne-au împiedicat să avem mai multe ocazii și să le și tranșăm în favoarea noastră. După Cupa României, avem o deplasare la Liești, la o echipă foarte bună, care în sezonul trecut a terminat pe locul 5 în seria I, joacă fotbal la fel ca AFC Metalul Buzău, pe un teren foarte bun. Până la urmă noi nu trebuie să avem presiune, pentru că nu ne batem nici la titlu, nici la retrogradare. Trebuie să creștem ca joc, avem jucători tineri, dacă vă uitați pe foaia de joc noi am avut astăzi mult mai mulți jucători tineri decât aveau ei. Metalul Buzău avea 4-5 jucători de 29,30,31 de ani și ca și jucători tineri aveau 2 de 1999 și unul de 1998, pe când noi am jucat cu 2 jucători în teren de 2000 și am mai introdus pe parcurs încă unul, plus încă 2 jucători din 1998. Era clar că la noi s-a cunoscut și lipsa de experiență dar și lipsa de omogenitate, un nivel de vârstă în primul rând mai scăzut decât majoritatea adversarilor. Majoritatea copiilor au trecut de la junior direct la liga a 3-a, iar unii de la L5, la L4 și acum în L3. Eu aș invita pe toată lumea să aveți un pic de răbdare…eu zic că spectatorii care au venit astăzi, mare parte au fost mulțumiți de noi. Nu cred că are cineva ceva să ne reproșeze. Mai și greșim, dar eu zic că am luptat pe teren, chiar dacă nu am reușit să câștigăm. Vom vedea dacă după jocul de astăzi vor apărea probleme medicale, să vedem dacă avem ceva de schimbat miercuri în meciul de Cupă cu Aerostar. După un asemenea meci de intensitate, cu siguranță că mai pot apărea și probleme medicale. Nu se poate compara nivelul ligii a 3-a cu ce am jucat noi până acum la L4. “



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Handbal feminin div.A, seria B | CSM Roman se IMPUNE în derby de Neamț pe terenul lui HCF Piatra Neamț și se menține pe locul 4. Fetele lui Dan Valentin după 3 înfrângeri consecutive au căzut pe 7

  Etapa a 15-a (25 ianuarie) ACS Unirea Dobroești 15-31 CSM Unirea Slobozia HCF Piatra Neamț ...