vineri, 10 august 2018

Volei masculin A1 | VCM LPS Piatra Neamț cu 5 sportivi sub contract sună adunarea pentru noul sezon pe 20 august | Președintele Niță și antrenorul principal Dan Gavril fac radiografia unui sezon de sacrificiu în care sprijinul autorităților locale și a mediului de afaceri se lasă așteptat

"Nimic nou sub soare" la VCM LPS Piatra Neamț de la ultima întâlnire cu presa din această pauză competițională. Doar câteva promisiuni, câteva contacte, tatonări cu autoritățile locale și județene, multe speranțe de reînodare a unor colaborări ce se doresc fructuoase și benefice de ambele părți, cu sponsorii tradiționali și eventual a altora noi, cu toții, prieteni de nădejde ai sportului nemțean de performanță în general.
VCM LPS Piatra Neamț reprezintă la ora actuală singura formație sportivă din orașul Piatra Neamț care va activa din toamnă (startul campionatului masculin este preconizat pentru 13 octombrie) la nivelul primei ligi din România.
Paradoxal însă, la această oră formația nu are un buget bine conturat, lotul este unul restrâns numeric și valoric, singurul lucru care se știe cu siguranță este data de 20 august, dată la care ar trebui demarate pregătirile pentru noul sezon de liga 1.

Constantin Niță - președinte VCM LPS Piatra Neamț:

" De la ultima discuție purtată cu presa nu a apărut nimic nou, doar o promisiune a președintelui CJ - d-nul Ionel Arsene, este vorba despre un sprijin de care vom beneficia în luna semptembrie...este vorba despre un sprijin, nu consistent, un sprijin care nu rezolvă PROBLEMA! Problema financiară la ora actuală la echipă, este de un deficit de circa 700 de mii de lei. Eu consider că un oraș ca Piatra Neamț și împrejurimile orașului, ar putea să sprijine cu această sumă activitatea volebalistică pentru a putea termina turul de campionat. De asemenea, am făcut o solicitare către CL  Piatra Neamț în care am solicitat o sumă în jur de 150 de mii de roni, ținând cont că de 3 ani de zile Primăria Piatra Neamț nu a participat cu niciun leu la desfășurarea activității la VCM LPS Piatra Neamț. În 2014, în discuția purtată la RIFIL, Primăria a promis un sprijin de 300 de mii de roni anual, sumă ce a fost alocată până la sfârșitul lui 2015. În anul 2016 a apărut conflictul cu Curtea de Conturi prin care clubul a vrut să achite datoria prin compensare, compensare care s-a făcut cu 50 de mii de lei, iar următoarea compensare, pasul 2, cea de 150 de mii de lei nu s-a mai efectuat. Această știre, noi am primit-o la sfârșitul anului 2017, atunci când ni s-a spus că această compensare nu va mai avea loc. În momentul de față suntem întrun litigiu cu Primăria Piatra Neamț pentru recuperarea sumei de 160 de mii de lei, sumă cu care CL în Ședința din 29 septembrie 2015 a acceptat această sumă. Noi ne-am propus ca pe 20 august să ne reunim...Până acum TCE 3 Brazi ne-a asigurat cantonamentul la Durău, momentan încă nu avem un acord ...dacă se va putea, am sta în cantonament până în jurul datei de 1 septembrie, dacă nu ne vom pregăti pe plan local, în condiții de semi-cantonament, cu 2 mese pe zi pentru sportivi. În discuția pe care am purtat-o cu ambasadorii nemțeni, d-nul Arsene ne-a sugerat să venim cu un proiect de finanțare. Eu aș dori să fac o Cupă a județului Neamț, internațională, cu participarea echipei Dinamo Chișinău sau Barkom Lvov. "

Dan Gavril - antrenor principal VCM LPS Piatra Neamț:

" Din păcate la această oră nu știm încă dacă ne putem prezenta în competiție, la felul cum se prezintă lucrurile. Încă nu s-a ajuns la zi cu plata restanțelor. Începe o nouă ediție de campionat și încă nu am terminat deconturile cu sezonul trecut. Mai avem de dat 2 salarii: pe lunile aprilie și mai. La ora actuală avem 5 sportivi sub contract: Iosif - căpitanul echipei, Mihai Criste, Ionescu Alexandru,  Alexandru Borcos și Ștefan Cazacu - ridicătorul. O discuție am mai avut cu Lupuleasa un sportiv ce evoluează pe postul de secund, a făcut liceul cu program sportiv la noi și apoi facultatea la Suceava, jucător care ar dori să se întoarcă acasă și de care noi am avea nevoie. Eu în această vară aș fi dorit să aduc la echipă 6 băieți de la lotul național de juniori. jucători cu potențial, cu talie, care să joace la clubul nostru 2 ani. Dar din păcate, lipsa mijloacelor financiare a reprezentat o piedică, un impediment important în modul de abordare a noii ediții de campionat. În momentul în care va exista acel sprijin financiar, altfel ar putea sta lucrurile. Deși este cam târziu, încă s-ar mai putea aduce jucători. Perioada de transferuri se încheie pe data de 12 octombrie. Dacă ar exista siguranță financiară s-ar întoarce și o parte din cei care au plecat. Dacă lucrurile nu intră cum trebuie pe făgașul normal, adică să avem siguranța și într-un capitol și în celălalt, adică și din punct de vedere financiar și din punct de vedere al pregătirii și adunării colectivului, atunci nu se poate aborda cum trebuie campionatul. Legat de componența viitorului sezon al diviziei A1 de volei băieți, la această oră, de retras, nu cred că se retrage nimeni, dar este posibil ca pe parcurs să se mai renunțe. Orașul Piatra Neamț a fost un oraș sportiv. Numai în vara aceasta vă pot da câteva exemple: lotul de juniori al Israelului a stat în pregătire o săptămână la Piatra Neamț, lotul României de juniori a stat o lună în pregătire la Piatra Neamț...Noi am făcut Sărbătoarea voleiului pietrean și am făcut meci cu naționala României de juniori. Echipa de juniori a Israelului a făcut 3 meciuri cu noi la Piatra Neamț...au intrat în oraș un număr important de sportivi...putem vorbi de turism sportiv, de imagine pentru orașul Piatra Neamț. Voleiul pietrean este cu siguranță un bun ambasador pentru județul Neamț: această echipă a stat mulți ani în prima ligă de volei din România, a jucat de 14 ori în Cupele Europene, a fost un ambasador al sportului nemțean ani de zile...Noi în această idee am solicitat sprijin, să putem organiza o competiție internațională, care să ne fie nouă utilă în campionat. D-nul președinte ne-a promis că ne va sprijini, urmează ca noi să facem o schiță în care să precizăm ce și cum și perioada în care dorim să o ținem...cel mai probabil în jurul datei de 20 septembrie." 


Situația voleiului masculin pietrean este una complicată în momentul de față. Orașul deține în Calea Romanului o Sală Polivalentă propice sportului nemțean de mare performanță, care poate găzdui la cel mai înalt nivel competiții la nivel național și internațional. Promovarea în divizia A1 la capătul unui singur sezon de div.A2, este cu siguranță o performanță ce trebuie consolidată în acest sezon printr-o participare decentă, în prima fază cu un obiectiv perfect realizabil: menținerea în prima divizie. Asigurarea unui buget pentru prima divizie dă însă la această oră bătăi de cap conducerii și staff-ului tehnic. Toți factorii politici la nivel județean și local ar trebui să dea tonul susținerii sportului de mare performanță. Avem o singură formație angrenată la nivelul primei ligi din România, mediul de afaceri poate găsi lesne soluții pentru încheierea unor parteneriate punctuale, care să permită buna funcționare a clubului. Un cantonament de pregătire centralizat, un mijloc decent de deplasare la competiții pentru niște sportivi de 2 metri, asigurarea alimentației corespunzătoare pentru sportivi, analize medicale, recuperare și refacere înainte și după jocuri la nivelul medicinei moderne sunt doar câțiva pași care trebuie parcurși cât mai rapid. Timpul este scurt, sezonul oficial bate la ușă. Probleme financiare sunt peste tot, sportul necesită bani tot mai mulți în zilele noastre, dar un lucru este cert în anul 2018: performanță pe stomacul gol nu se poate face la nesfârșit. Alo aude cineva? Cât nu este prea târziu!

Vă prezentăm mai jos alcătuirea div.A1 ediția 2018-2019, modul de desfășurare a sezonului competițional precum și programul etapei inaugurale:

Divizia A1 la volei masculin, ediția 2018-2019:

1. SCM U Craiova
2. ACS Volei Municipal Zalău
3. VCM LPS Piatra Neamț
4. Unirea Dej
5. Arcada Galați
6. CS Municipal București
7. Dinamo București
8. CSM Cîmpia Turzii
9. Steaua București
10. Tricolorul LMV Ploiești
11. Știința Explorări Baia Mare
12. Universitatea Cluj

Sistemul de desfășurare al Diviziei A1 a rămas același ca în sezonul trecut, tot fără play-off şi play-out. Astfel, după disputarea celor 22 de partide din sezonul regulat, ocupantele locurilor 1-6 vor mai juca un mini-campionat de 10 etape, tur-retur, pentru a stabili campioana României și echipele calificate în Cupele Europene. La rândul lor, ocupantele locurilor 7-12 vor juca și ele un mini-campionat de 10 etape, tur-retur, pentru a stabili cele două echipe retrogradate în Divizia A2. Cele 12 formații își vor păstra punctajul acumulat în sezonul regulat. Astfel, fiecare echipă va disputa câte 32 de meciuri în campionat. 
Să mai precizăm și faptul că FR Volei, prin Consiliul Director, a decis alinierea voleiului românesc la hotărârile CEV și FIVB, prin "scoaterea Timpului Tehnic de Odihnă (n.r. - minutul de pauză luat când scorul ajungea la punctul 8 și la punctul 16 în dreptul unei echipe, respectiv la punctul 8 în tie-break), la toate nivelele competiționale".

Foarte probabil, Supercupa României nu va mai fi decernată în actualul sezon, pentru că Tricolorul LMV Ploiești, a câștigat în sezonul trecut atât titlul de campioană cât și Cupa României!

Etapa 1 (13 octombrie)

SCM U Craiova - U Cluj
Volei Municipal Zalău - Știința Explorări Baia Mare
VCM LPS Piatra Neamț - Tricolorul LMV Ploiești
Unirea Dej - Steaua București
Arcada Galați - Câmpia Turzii
CSM București - Dinamo București





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu