marți, 30 octombrie 2018

Rugby juvenil | Ultimele noutăți de la Venus Rifil: Apariția grupei " pisoilor negri " U-8, turneele de la Bănești și Iași. | VENUS RIFIL la ceas aniversar: Când au trecut cei 27 de ani

Profesorul Eusebiu Popa de la clubul de rugby Venus RIFIL ne-a povestit astăzi ce s-a mai întâmplat de la ultima noastră întrevedere, și cu siguranță au fost multe lucruri ce trebuiesc menționate pentru cei care iubesc rugbyul juvenil nemțean.
" Am mai adăugat o grupă de copii, U-8 (" Pisoii negri ")...Am început în luna septembrie la liceul tehnologic " Gheorghe  Ruset Roznovanu " din Roznov, copii proveniți de la clasa I și clasa pregătitoare, fete și băieți, pentru că la vârsta lor se poate juca mixt, ne referim aici la copii născuți 2011, 2012, 2013. Deja " Pisoii negri " au participat la două turnee. Este vorba de turneul de la Bănești (Suceava) - 21 octombrie unde a avut loc Cupa Bănești și la Iași la Turneul Corturilor - 27 octombrie.
La Bănești am jucat cu CSM Suceava și cu Colegiul Național Mihai Eminescu iar la Turneul Corturilor de la Iași oponenții noștri au fost de la Școala Gârbești, CSM Suceava și Unirea Iași. La ambele competiții am câștigat locul I.
Copiii pot spune deja că au început să prindă primele noțiuni din rugby, important este la ei să asigurăm, să învețe să dea pasa corect, curajul, deja încep să pună și suflet în meciuri. Dacă la primul turneu a fost cum a fost, cu emoții, cu trac, la Iași au început deja să evolueze foarte dezinvolt. Au ajuns deja mici vedete pe paginile de socializare, social-media, fiind promovați. Eu lucrez foarte mult la imaginea echipelor, deja au echipament. Ei sunt înscriși în campionatul de mini-rugby U-8 pe zona Moldova Nord, iar următoarea etapă, cea de-a doua va fi pe 4 noiembrie la Gura Humorului. La ora actuală avem 7 " pisoi negri " ...dar pot spune faptul că a apărut interes în rândul părinților pentru a mai aduce copiii la rugby. Avem o fată și 6 băieți...toți sunt de la Roznov.
La U-8 se joacă câte 5 sportivi în teren, 2 reprize a câte 5 minute.
Lotul actual este compus din Aparaschivei Giulian, Anăstăsoaiei Luca, Pruteanu Patricia, Andronache Andrei, Pughineanu Iustin, Catană Antonio și Irimia Ștefan.
La antrenamente mă ajută frații Anăstăsoaiei Alin și Ștefan dar și una dintre " matze " - Diana Mîndrilaș. De altfel, în deplasări staff-ul cuprinde toate " Matzele "  : Adelina Stoian, Diana Neagu, Diana Mîndrilaș, Francesca Gavrilescu, Loredana Ciorhan,  Raluca Țugui și Izabela Barna - 11 ani, mezina echipei.
Vă reamintim că Venus RIFIL în această vară a câștigat toate competițiile la care a participat cu formația "Matzele negre" la categoria U-14 : Memorialul " Cristi Breb "  de la Timișoara, Cupa Săcele, Trofeul "Acoperământul Maicii Domnului " din data de 1 octombrie de la București organizat de Clubul Parohial Ștefan cel Mare și Sfânt și Turneul Corturilor de la Iași.
Profesorul Eusebiu Popa nu a uitat să mulțumească d-nei directoare Valerica Leonte (RIFIL) cu ajutorul căreia s-au putut realiza aceste performanțe din ultimii ani. De asemenea și ceilalți colaboratori Temad Brașov, Asociația " Culiță Tărâță ", Dinamic 92, Cibibon, Sevascom și Kevin Kelly merită menționați pentru aportul lor substanțial în sprijinirea rugbyului juvenil nemțean.
Pe partea de logistică, Venus RIFIL a fost sprijinit de firma Promotop Iași.  În ultima perioadă " pisoii negri " au fost cei care au beneficiat de polare de prezentare, polare de antrenament, căciulițe, ghete cu crampoane.
La competiția de la Iași - Turneul Corturilor, profesorul Eusebiu Popa s-a reîntâlnit cu 2 din fostele sale jucătoare: Elena Loredana Juncanariu și Georgiana Gabor.
Loredana și Georgiana au oferit d-nului profesor Popa o frumoasă surpriză: au oferit tricourile lor de la lotul național de senioare, " ghindele " - cum sunt cunoscute fetele de la lotul național de rugby.
Acest moment emoționant vine parcă să anticipeze cea de-a 27-a aniversare de la înființarea clubului de rugby Venus RIFIL (1 noiembrie).
" Cum a trecut timpul...parcă mai ieri am făcut primul antrenament pe platoul de la Cercul Gospodinelor, apoi ne-am mutat în Ștrandul Tineretului. Locurile de antrenament erau pe platoul de sus de la Restaurantul Căprioara, primele jocuri de rugby ale echipei de juniori 3 cum era pe atunci au fost pe terenul de la Unitatea militară. Cu bune, cu rele cam așa a fost...sănătate să am. Activitatea rugbystică continuă la Piatra Neamț. Mulțumesc din suflet tuturor: copiilor, fetelor care au trecut mâna mea. Sunt de ordinul sutelor, poate miilor din 1991 și până astăzi. Mulțumesc părinților, profesorilor de educație fizică, conducerii unităților de învățământ, partenerilor, colaboratorilor, sponsorilor. Vreau să mulțumesc în special aici unei persoane care în ultimii 9 ani de când am probleme de sănătate a fost mereu alături de mine. în 9 ani am avut 31 de operații la ambele picioare. "  a ținut să rememoreze d-nul profesor Popa într-un succint flash cei 27 de ani de la înființarea clubului de rugby Venus RIFIL.
Cele două grupe au început deja să fie ca o familie. Pisoii și mătzele sunt deja o familie. Asta pentru că rugby înseamnă RESPECT, INTEGRITATE, SOLIDARITATE, PASIUNE,  SPIRIT DE ECHIPĂ, DISCIPLINĂ.
Deviza mâtzelor este aceeași ca și cea a pisoilor: " PE AICI NU SE TRECE ! " și " NU CONTEAZĂ PE CINE AVEM ÎN FAȚĂ, CONTEAZĂ CINE ESTE ALĂTURI. "

LA MULȚI ANI VENUS RIFIL, LA MULȚI ANI D-NULE PROFESOR EUSEBIU POPA !!!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Volei - SPECIAL | Cupa României la volei, la Piatra Neamț

    Cupa României la volei, la Piatra Neamț În perioada 7-9 februarie 2025 , Sala Polivalentă din Piatra Neamț va fi gazda turneului Cupe...