marți, 25 decembrie 2018

RETROSPECTIVA anului 2018 | Astăzi Rugby Club Venus RIFIL Piatra Neamț: A fost anul "matzelor negre"

Sportul nemțean de performanță nu înseamnă la sporturile de echipă doar fotbal, volei, handbal, atletism, karate sau canotaj.
Rugby Club Venus RIFIL a ajuns la borna 27 a existenței sale în 2018 și a sărbătorit acest lucru așa cum știe el cel mai bine: prin participarea la competiții (deocamdată doar la nivel național) și prin lansarea spre performanță a unor sportive de care cu siguranță vom mai auzi în anii viitori. 
Asta pentru că la Rugby Club Venus RIFIL primează CALITATEA și nu CANTITATEA, așa cum îi place să povestească profesorul Eusebiu Popa - cel de care se leagă întreaga activitate de la înființare și până în prezent la clubul pietrean de rugby.
Profesorul Eusebiu Popa a fost nominalizat la Gala Ambasadorilor Nemțeni de către Sportul Nemțean de performanță și a primit un premiu special pentru întreaga activitate la Gala Sportului Nemțean 2018.
Pe parcusul anului 2018, Sportul nemțean de performanță a avut ocazia să însoțească echipa "matzelor negre" - formație feminină U-14 într-o serie de turnee la Focșani, Săcele, București, locații unde fetele pregătite de profesorul Eusebiu Popa au cucerit fără excepție locul I, reușind să atragă aprecierea și respectul oponenților.
Lumea rugbyului juvenil nemțean s-a mai îmbogățit din această toamnă cu formația "pisoilor negri" - U 8 formație ce și-a făcut deja debutul în competiții, debut încununat cu succes, aprecieriile fiind pozitive din partea tuturor celor implicați în fenomen.
Rugby Club Venus RIFIL se susține doar din sponsorizări și parteneriate încheiate în mediul privat...pentru anul 2018 acest lucru a fost o ADEVĂRATĂ PROVOCARE! 
Un EXEMPLU demn de urmat și de alte ENTITĂȚI SPORTIVE de la noi din oraș sau județ...
A fost anul "matzelor negre" este un videoclip realizat de Sportul nemțean de performanță în zilele Crăciunului...
La realizarea acestui videoclip s-au folosit imagini din colecția Sportului nemțean de performanță (turneele de la Focșani, Săcele și București) și festivitatea de premiere de la Roznov (Placați-l pe Moș Crăciun) - foto prof.Eusebiu Popa
Coloana sonoră: Rugby - World in Union, Al Stewart - Year Of The Cat


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu