duminică, 10 februarie 2019

Fotbal amical | CSM Ceahlăul Piatra Neamț - FC Botoșani II 1-1 (0-0). Portarul Teo Cîmpianu a parat un penalty în min.15 la scorul de 0-0, C.Rotaru a adus egalarea în min.75

CSM Ceahlăul a încheiat săptămâna cu un nou joc de verificare în compania colegei de serie, FC Botoșani II. Dacă testul de miercuri cu formația de ligă secundă - Aerostar Bacău a avut loc la Piatra Neamț, de această dată, meciul cu satelitul formației de primă ligă - FC Botoșani a avut loc la Roman, pe terenul sintetic "Constantinescu Nehoi", locație unde botoșănenii au încheiat un cantonament de 10 zile.
Pietrenii au parcurs pe durata a 4 zile, câte 2 ședințe de pregătire pe zi (luni-marți și joi-vineri), asta și datorită faptului că staff-ul tehnic a dorit să profite la maxim de vacanța școlară în care se află majoritatea componenților ce alcătuiesc lotul pentru retur.
Pentru jocul de sâmbătă, pietrenii au aliniat în formația de start mulți tineri, linia de mijloc a produs destule faze de poartă, cele mai importante fiind ocaziile semnate de Marius Matei (13), Cosmin Țapu (19), Alex.Rusu (23) și Răzvan Pîntea (30) însă scorul putea fi deschis de oaspeți care au beneficiat de o lovitură de la 11 metri în min.15, fază la care șutul expediat de Chica-Roșa în dreapta portarului, a fost deturnat de Teo Cîmpianu în corner.
Același atacant botoșănean avea să se revanșeze în debutul reprizei secunde, atunci când în minutul 47 avea să deschidă scorul din apropiere în urma unui contraatac purtat în flancul stâng al apărării pietrenilor, golul reușit rezultând și în urma unui carambol în fața porții.
Pietrenii au răspuns în 2 rânduri prin Copoț-Barb în minutele 59 și 66, prima dată nimerind chiar bara în urma unei lovituri libere, a doua oară șutul a fost expediat de puțin peste bară. Pietrenii nu au știut să profite de o eroare a portarului advers, însă au reușit să restabilească egalitatea în minutul 75 prin Cosmin Rotaru care a finalizat cu un șut sub transversală o acțiune inițiată de Antim, cel care a șutat în primă fază în portarul fromației de la Botoșani.
Deși s-a putut vedea o lipsă de prospețime pe fondul oboselii acumulate în această perioadă de pregătire, implicarea tuturor jucătorilor utilizați de staff-ul tehnic în cele două jocuri din această săptămână este înbucurătoare.
Urmează o săptămână la fel de intensă, în care nu vor lipsi și 2 jocuri de verificare ce vor avea loc la Piatra Neamț cu două formații fruntașe ale ligii a 3-a, Seria I.
Miercuri, 13 februarie, de la orele 12:00, CSM Ceahlăul va juca cu ACS Foresta Suceava - locul 6 la finalul turului, formație ce are în componență pe foștii jucători ce au activat la Piatra: Paul Mateciuc, Andrei Mateiciuc, Andrei Pavel și Andrei Vițelaru iar sâmbătă 16 februarie, tot de la orele 12:00, adversarul elevilor lui Gabriel Rădulescu și Florin Anton vor fi cei de CSM Bucovina Rădăuți - formație ce a terminat turul campionatului în Seria I a ligii a 3-a pe locul 3 și care îi are în staff-ul tehnic pe Dorin Goian (fost jucător la Ceahlăul și echipa națională a României) și Daniel Bălan - fostul findaș lateral dreapta al Forestei și Stelei în Liga 1.

foto: CSM Ceahlăul - Facebook
video: Tudy

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | ACSM Ceahlăul depășită în clasament de Campionii FC Argeș, Corvinul și Metalul Buzău după semi-eșecul de la Câmpung. Mâine, elevii lui Veronese primesc vizita piteștenilor lui Bogdan Andone în deschiderea etapei a 15-a

  Trei etape au mai rămas de disputat din Liga 2 în anul 2024, în sezonul regular 2024-2025, iar prima dintre acestea va debuta ca precede...