Sâmbătă 17 august 2019, puțin după ora 10:00, ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a susținut un joc școală în fața formației de liga a 4-a, Victoria Horia, o formație care a acceptat oferta clubului pietrean de a o înlocui pe CSM Bacău - adversara inițială a ultimului joc amical din pregătiri.
Victoria Horia a venit pe Borzoghean într-un efectiv restrâns de doar 13 jucători, asta și datorită faptului că formația lui Bogdan Găucan s-a adunat în ultimele 10 ore, asta și pentru că startul ligii a 4-a Neamț s-a amânat pentru data de 1 septembrie.
Pietrenii lui Ștefan Stoica, veneau după meciul epuizant de Cupa României de 120 de minute și penalty-uri disputat miercuri la Liteni, joc în care ACSM Ceahlăul l-a pierdut temporar pe Cosmin Rotaru - ieșit accidentat.
La antrenamentul de vineri au acuzat probleme medicale stopperul Vlăduț Andreș - glezna umflată dar și mijlocașul dreapta Robert Vasile - luxație la umăr.
Pentru jocul cu Horia, Brice Goupy a privit meciul de la tribuna a 2-a, acolo unde l-am remarcat și pe fundașul central Covasan (foto), dar și pe oficialii gazdelor (președintele Cătălin Roca și președintele executiv Marin Mitran).
Pe teren, prima repriză a fost mai echilibrată, atâta timp cât oaspeții de la Victoria Horia au putut rezista fizic, într-un amical în care gazdele au deschis jocul pe margini, au avut posesia, au creat multe ocazii la poarta lui Mereuță și au marcat de trei ori.
Mijlocașii francezi din tabăra gazdelor au fost remarcații amicalului cu Horia, fiecare având să marcheze de 3 ori până la final.
Tehnicanul pietrenilor a vrut să vadă la lucru și jucătorii aduși de la CSM Târgu Mureș, este vorba de fundașul dreapta Andrei Miclean dar și mijlocașii Raul Iliescu și Petrea, în vreme ce în poartă, Florea ia luat locul după pauză titularului Chelaru.
Până când vă vom putea oferi mai multe amănunte de la conferința de presă, pentru astăzi avem formațiile de start din cele 2 tabere și o declarație a antrenorului-jucător Bogdan Găucan a celor de la Victoria Horia.
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț - Victoria Horia 8-0 (3-0)
Marcatori: Arsene Luboya (3), Yoann Fellrath (3), Franck M'Barga - penalty și Raul Iliescu
CSM Ceahlăul: Chelaru - Andrei Miclean, Fomba, Jalbă, Keita - Arsene Luboya, Ov.Toma, Franck M'Barga, Yoann Felltrath, R.Pîntea - A.Șoimu
Au mai intrat: Florea - R.Iliescu, Petrea
Victoria Horia: Mereuță - Georgescu, Gârlă, Țugui, Căpraru, Tubure, Cristea, Topală, Ghiurgă, Andrei, Găucan.
A fost prezent și veteranul Dragoș Morțun care nu a jucat acuzând o ușoară accidentare iar pe parcurs a mai intrat Codreanu, pentru ca în repriza a 2-a la Horia să evolueze și Andrei Miclean de la CSM Ceahlăul.
Bogdan Găucan antrenor-jucător Victoria Horia:
" Sincer, am remarcat 2-3 din fotbaliștii de culoare de la CSM Ceahlăul, bunișori. În afară de asta pregătirea fizică a lor față de noi...adunați așa din pripă...nu poți să îți faci o părere clară. Dar una peste alta, cred că CSM Ceahlăul va face o figură frumoasă la divizia C. Eu, sincer, îmi doresc ca Ceahlăul să ajungă în divizia B. Referitor la echipa mea...mâine hotârăsc ce jucători mai aduc la echipă. Dacă transfer, transfer ceva prieteni și oameni de caracter. Nu cred că sunt probleme financiare la noi. Noi nu sărim calul...jucăm pe o primă normală la nivelul ligii a 4-a. Pentru noi jocul de astăzi cu Ceahlăul, a fost o mișcare bună și o mare onoare pentru mine...faptul că oamenii din conducerea Ceahlăului s-au gândit la mine. De asta și sincer îmi doresc ca Ceahlăul să aibă rezultate. "
Pentru ACSM Ceahlăul aceasta a fost ultima partidă de verificare înainte de startul campionatului L3, Seria I din 24 august, atunci când pietrenii vor da replica pe Borzoghean, formației ieșene CS Știința Miroslava.
Pentru ACSM Ceahlăul aceasta a fost ultima partidă de verificare înainte de startul campionatului L3, Seria I din 24 august, atunci când pietrenii vor da replica pe Borzoghean, formației ieșene CS Știința Miroslava.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu