vineri, 4 octombrie 2019

Liga a 3-a, Seria I | CUTREMUR la CSM Focșani, după REMIZA ALBĂ de pe Constantin Anghelache, Marius Bratu a demisionat din funcția de antrenor principal!

Egalul de la Bacău, cu nou promovata CSM Bacău, a însemnat îndepărtarea formației CSM Focșani 2007 de obiectivul promovării stabilit încă din vară de conducerea clubului. Pe o suprafață de joc pe care cu greu se putea construi ceva, elevii antrenorilor Marius Bratu & Mircea Lazăr deși au dominat copios mai cu seamă în repriza a 2-a, nu au putut trece de elanul și ambiția gazdelor, băcăuanii fiind avantajați de terenul imposibil de pasat, plin de bălți și cu suprafețe mari de pământ fără gazon, care s-a făcut nămol odată cu trecerea timpului.
La finalul jocului de la Bacău, antrenorul principal Marius Bratu și prezentat demisia verbal pe pagina personală de facebook.
" În urma rezultatului de astăzi, 0-0 contra celor de la CSM Bacău, am avut o discuție imediat după meci cu Dl. Primar Misăilă și Dl.Consilier Istrate, apoi mi-am prezentat demisia verbal, din respect pentru proiectul CSM Focșani 2007, pentru Dl. Primar și pentru toți iubitorii de fotbal din Județul Vrancea. Consider ca pe ceva normal după îndepartarea de obiectiv la 7 puncte de primul loc (dacă CS Aerostar Bacău învinge mâine la Pașcani, Focșaniul rămâne la 7 puncte în spatele liderului)să-mi prezint demisia. 
Mi-am dorit mult să reușesc din păcate lucrurile nu au mers așa cum ne-am dorit. Îmi asum în totalitate rezultatele înregistrate în ultimele două luni, regret că nu am reușit mai mult și le doresc mult noroc în continuare." - Marius Bratu.

foto: Sportuldevrancea Focșani

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal juniori republicani ELITA U-16, play-out | Nimic nou sub soare: înfrângere grea pentru ACSM Ceahlăul în Crângul Buzăului. Rezultatele complete ale etapei a 5-a și clasamentul actualizat

  Etapa a 5-a (23 noiembrie) AFC Hermannstadt 2-2 ACS Suporter Club Oțelul Galați ACS Kids Tâmpa ...