joi, 14 noiembrie 2019

Liga a 3-a, Seria I | Avancronica etapei a 13-a, delegările de arbitri și observatori, pronosticuri. Un singur joc vineri, pe Letea, CSM Bacău - Foresta. Meciuri în deplasare pentru echipele din Neamț, la Liești și Tg.Secuiesc, însă derby-ul etapei este Miroslava - Focșani

Etapa a 13-a, a ligii a 3-a în seria I, are programat pentru ziua de vineri 15 noiembrie un singur joc. Este vorba despre meciul de pe Letea, acolo unde CSM Bacău o înfruntă pe ACS Foresta Suceava.
Oaspeții pornesc cu prima șansă, însă starea gazonului și faptul că formația Primăriei Bacău are mare nevoie de punct(e), elevii pregătiți de cuplul Florean - Penoff fiind amenințați serios cu retrogradarea pot constitui ingredinetele unui joc demn de urmărit.
Sâmbătă, o zi mai târziu, de la orele 14:00 au loc celelalte jocuri din care se remarcă în mod deosebit partida de la Miroslava, acolo unde vine CSM Focșani 2007.
Pe Uricani, elevii lui Alin Chița doresc să continue parcursul ascendent început în runda precedentă, acel 4-0 dătător de speranțe cu ACS SC Oțelul Galați, în timp ce Știința pregătită de Cristi Popovici speră să pregătească încă din acest sezon, promovarea în L2 din campionatul următor.
CSM Ceahlăul are joc greu pe terenul Sportingului din Liești, o formație ce a strâns până acum doar 9 puncte în clasament, dacă ținem cont că pietrenii au rămas datori pe faza ofensivă în ultima deplasare de la Fălticeni unde au remizat alb 0-0, iar Lieștiul are 7 din cele 9 puncte dobândite în propriul fief.
Ozana Tg.Neamț se deplasează în Covasna, pe terenul formației KSE Tg.Secuiesc, formație ce tocmai a obținut prima victorie din campionat în runda precedentă de pe teren propriu cu CSM Focșani 2007.
Liderul CS Aerostar se deplasează în orașul dintre vii pentru confruntarea cu nou promovata ACS Hușana Huși, unde speră să câștige toate cele 3 puncte. 
Un joc facil se anunță la Rădăuți, acolo unde CSM Bucovina va primi vizita lanternei roșii CSM Pașcani, un joc în care singura necunoscută se anunță a fi proporțiile scorului.
În zona nisipurilor mișcătoare, la Fălticeni, ACS Șomuz primește replica formației CS Univ.Dunărea de Jos Galați, un joc cu o miză importantă asupra desfășurării ulterioare a luptei din subsolul clasamentului.
În fine, la Galați, pe stadionul Oțelul, AFC Botoșani II speră să se întoarcă cu punct(e), să profite de eșecul la scor al gălățenilor la Focșani din runda precedentă, însă gazdele care încă mai speră să recupereze cele 4 puncte pierdute la Comisii, pornesc totuși cu prima șansă.

vineri, 15 noiembrie, ora 14:00

1. CSM Bacău - ACS Foresta Suceava - stadion Constantin Anghelache - Bacău
Arbitri - A: Răzvan Negară - Vaslui, A1: Cosmin Vițelaru - Vaslui, A2: Gabriel Samoilă - Plopeni (Vaslui). Obs: Cristinel Rusu - Focșani și Ervin Foof - Sfântu Gheorghe (Covasna)
Un meci al extremelor vom avea pe vechiul stadion Letea la Bacău. 
Gazdele cu doar 5 goluri marcate (cel mai slab atac din campionat), înfruntă pe Foresta, formația cu cea mai bună ofensivă (35 de goluri marcate).
Foresta este in revenire de formă după eșecul usturător de la Piatra Neamț din etapa a 8-a, în timp ce CSM-meii din Bacău au învins-o ultima dată în etapa a 11-a, acasă pe CSM Pașani.
CSM Bacău în jocurile de acasă: 0-1 cu ACS Șomuz Fălticeni, 1-0 cu CS Sporting Liești, 0-2 cu ACS SC Oțelul Galați, 0-0 cu CSM Focșani 2007, 1-3 cu FC Ozana Tg.Neamț și 2-0 cu CSM Pașcani.
ACS Foresta Suceava în jocurile din deplasare: 1-1 la Tg.Secuiesc cu KSE, 3-2 pe Uricani cu CS Știința Miroslava, 1-4 la Dorohoi cu AFC Botoșani II, 1-5 la Piatra Neamț cu ACSM Ceahlăul și 4-2 pe Portul Roșu cu CS Univ.Dunărea de Jos Galați.

Pronostic: 2

sămbâtă, 16 noiembrie, ora 14:00

2. ACS Hușana Huși - CS Aerostar Bacău - stadion Municipal - Huși (Vaslui)
Arbitri - A: Cosmin Apetrei - Roznov (Neamț), A1: Cosmin Cercel - Piatra Neamț, A2: Răzvan Ionuț Andrei - Piatra Neamț. Obs: Teodor Grozea - Brăila și Ilie Andrici - Cervicești (Botoșani)
Liderul pleacă cu prima șansă pe terenul noii pomovate Hușana, însă gazdele din Huși cu 13 puncte în clasament încă nu sunt ferite de grijile retrogradării, așa că este de așteptat o replică dârză din partea amfitrionilor.
ACS Hușana Huși în jocurile disputate pe Municipal au înregistrat următorul parcurs: 0-1 cu CSM Bucovina Rădăuți, 0-0 cu ACS KSE Târgu Secuiesc, 3-0 cu CS Știința Miroslava, 2-1 cu FC Botoșani II, 0-4 cu ACSM Ceahlăul Piatra Neamț și 3-0 cu CS Universitatea Dunărea de Jos Galați.
CS Aerostar Bacău în partidele susținute în deplasare până acum are următorul bilanț: 3-1 la Dorohoi cu AFC Botoșani II, 2-1 la Tg.Neamț cu FC Ozana, 2-0 la Piatra Neamț cu ACSM Ceahlăul, 7-0 la Pașcani cu CSM Pașcani, 2-0 la Galați cu CS Univ.Dunărea de Jos Galați și 0-1 pe Areni cu ACS Foresta Suceava.

Pronostic: 2

3. ACS Șomuz Fălticeni - ACS Universitatea Dunărea de Jos Galați - stadion Tineretului - Fălticeni (Suceava)
Arbitri - A: Dorin Vasile Băltuță - Flămânzi (Botoșani), A1: Valentin Popovici - Botoșani, A2: Ionuț Turcanu - Coțușca (Botoșani). Obs: Costică Mănasă - Bacău și Vasile Vamanu - Bacău
O confruntare între 2 formații din partea inferioară a clasamentului, 2 formații ce au mare nevoie de puncte.
Șomuzul pornește ușor favorită, în ultimele 2 jocuri nu a primit gol, însă și studenții gălățeni sunt motivați să facă un joc bun după victoria din etapa trecută cu CSM Bacău. 
Cele 2 grupări sunt despărțite de 4 puncte în clasament, iar o victorie a Șomuzului ar mări ecartul dintre cele 2 la 7 puncte, un avans aproape decisiv în lupta de evitare a ultimelor locuri.
ACSM Șomuz Fălticeni în jocurile de pe Tineretului are următorul palmares: 0-5 cu CSM Bucovina Rădăuți, 2-2 cu KSE Târgu Secuiesc, 0-2 cu CS Știința Miroslava, 2-1 cu AFC Botoșani II și 0-0 cu ACSM Ceahlăul Piatra Neamț.
ACS Univ.Dunărea de Jos Galați pe terenuri străine a înregistrat rezultatele: 0-2 la Galați cu ACS SC Oțelul, 0-1 la Focșani cu CSM 2007, 1-1 la Tg.Neamț cu FC Ozana, 4-1 la CSM Pașcani și 0-3 la Huși cu ACS Hușana.

Pronostic: 1,X

4. CSM Bucovina Rădăuți - CSM Pașcani - stadion Municipal - Rădăuți (Suceava)
Arbitri - A: Bogdan Florea - Piatra Neamț, A1: Alexandru Crăciun - Onești (Bacău), A2: Claudiu Lucaci - Bacău. Obs: Ciprian Iovu - Botoșani și Janos Toma - Târgu Mureș.
Cel mai dezechilibrat joc al etapei a 13-a, între o formație care joacă foarte bine pe teren propriu și care marchează foarte mult (doar la Piatra Neamț în etapa trecută nu a făcut-o) și o formație a Pașcaniului care este victimă sigură la fiecare joc, o formație ce nu a acumulat niciun punct în acest sezon, deși ne aflăm la etapa a 13!
CSM Bucovina Rădăuți în partidele de pe teren propriu are următorul bilanț: 1-0 cu CSM Bacău, 4-0 cu CS Sporting Liești, 1-2 cu ACS SC Oțelul Galați, 4-1 cu CSM Focșani 2007 și 3-1 cu FC Ozana Tg.Neamț. 
CSM Pașcani în partidele disputate în deplasare are următorul bilanț: 2-3 la Miroslava cu CS Știința, 2-4 la Dorohoi cu AFC Botoșani II, 1-7 la Piatra Neamț cu ACSM Ceahlăul, 0-10 la Suceava cu ACS Foresta și 0-2 pe Letea cu CSM Bacău.

Pronostic: 1

5. CS Sporting Liești - ACSM Ceahlăul Piatra Neamț - stadion Comunal - Liești (Galați)
Arbitri - A: Vasile Buzea - București, A1: Silviu Goicea - București, A2: Dorinel Colniceanu - Tulcea. Obs: Petronela Anițoaiei - Iași și Constantin Mircea - Buzău
Pietrenii au remizat alb la ultima deplasare, cea de la Fălticeni, o partidă disputată în condiții meteo speciale la acea vreme, în timp ce Lieștiul vine după un 2-2 cu satelitul formației de primî ligă FC Botoșani pe teren propriu și un eșec (0-3) în deplasarea de sub Cetatea Neamțului.
Se anticipează un joc disputat, în care elevii lui Ștefan Stoica printre care îl vom regăsi și pe golgheterul Arsene Luboya pornesc ușor favoriți, însă Lieștiul cu doar 9 puncte în clasament își vor vinde scump pielea.
CS Sporting Liești în jocurile de pe teren propriu: 2-1 cu ACS Hușana Huși, 1-1 cu ACS Șomuz Fălticeni, 1-0 cu ACS KSE Tg.Secuiesc, 1-3 cu CS Știința Miroslava și 2-2 cu AFC Botoșani II.
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț în partidele din deplasare: 1-2 la Focșani cu CSM 2007, 2-1 la Tg.Neamț cu FC Ozana, 1-0 la Galați cu CS Univ.Dunărea de Jos, 4-0 la Huși cu ACS Hușana și 0-0cla Fălticeni cu ACS Șomuz.

Pronostic: 2

6. ACS KSE Târgu Secuiesc - FC Ozana Tg.Neamț - stadion Dr. Sinkovits - Târgu Secuiesc (Covasna)
Arbitri - A: Andrei Denis Crețu - Botoșani, A1: Radu Crețu - Botoșani, A2: Ana Pușcașu - Iași. Obs: Mihai Hârlab - Brașov și Daniel Cioloboc - Târgu Mureș.
Ultimul meci de pe teren propriu a formației din Covasna a adus prima victorie pentru KSE în confruntarea cu CSM Focșani, însă cele doar 8 puncte din clasament apasă pe formația gazdă care are neapărat nevoie de victorie în jocul cu Ozana.
Formația de sub Cetate la adăpostul celor 20 de puncte obținute în clasament, va juca fără nicio presiune pe stadionul Dr.Sinkovits, așa că orice rezultat este posibil în Ardeal, va conta desigur și motivația elevilor lui Daniel Zavate, Ozana a dovedit până acum că are cea mai bună prestație dintre noile promovate.
ACS KSE Târgu Secuiesc în jocurile de acasă: 1-1 cu ACS Foresta Suceava, 0-0 cu CSM Bacău, 0-1 cu CSM Bucovina Rădăuți, 3-4 cu ACS SC Oțelul Galați și 2-0 cu CSM Focșani 2007.
FC Ozana Tg.Neamț în partidele jucate în deplasare: 1-1 la Dorohoi cu AFC Botoșani II, 6-2 la Pașcani cu CSM, 1-3 la Suceava cu ACS Foresta, 3-1 la Bacău cu CSM Bacău și 1-3 la Rădăuți cu CSM Bucovina.

Pronostic: 1,X

7. ACS Suporter Club Oțelul Galați - AFC Botoșani II - stadion Oțelul - Galați
Arbitri - A: Ciprian Iurgen Lică - Constanța, A1: Marian Carson - Constanța, A2: Cristian Tanase - Constanța. Obs: Petrea Cârlig - Tulcea și Valeriu Ibriș - Buzău.
Un joc între 2 formații preocupate de fotbal, cu 2 garnituri formate din jucători tineri și foarte tineri, exact cum ar trebui să fie la mai toate echipele din eșalonul 3.
ACS SC Oțelul Galați încă mai speră să recupereze cele 4 puncte luate la Comisii, dar și rezolvarea probelemelor financiare care grevează asupra exprimării echipei în teren. Sunt semnale că în iarnă, problemele financiare și-ar putea găsi rezolvarea la Galați, iar băieții antrenorului Ciobanu să se poată concentra numai pe fotbal.
AFC Botoșani II a acumulat până acum 15 puncte iar la recentele vizite din acest sezon în județul Galați s-a întors de fiecare dată cu punct(e).
ACS Suporter Club Oțelul Galați pe teren propriu a avut următorul bilanț: 2-0 cu CS Universitatea Dunărea de Jos Galați, 2-0 cu ACS Hușana Huși, 3-0 cu ACS Șomuz Fălticeni, 0-0 cu CS Sporting Liești și 2-1 cu CS Știința Miroslava.
AFC Botoșani II în jocurile departe de casă a înregistrat următoarele rezultate: 0-4 la Piatra Neamț cu ACSM Ceahlăul, 4-2 la Galați cu CS Universitatea Dunărea de Jos, 1-2 la Huși cu ACS Hușana, 1-2 la Fălticeni cu ACS Șomuz și 2-2 la Liești cu CS Sporting.

Pronostic: 1

8. CS Știința Miroslava - CSM Focșani 2007 - stadion Uricani - Miroslava (Iași)
Arbitri - A: Răzvan Beldiman - Vaslui, A1: Sebastian Păduraru - Gura Humorului, A2: Vlăduț Hazi - Volovăț (Suceava). Obs: Valentin Luca - Botoșani și Daniel Scânteie - Bacău
Fără doar și poate cel mai ofertant joc al etapei a 13-a, între 2 formații cu  obiective diferite la startul sezonului. Dacă CSM Focșani 2007 își propusese promovarea, CS Știința Miroslava are un sezon de tranziție, obiectivele  mai îndrăznețe sunt pentru sezonul ce urmează. 
CS Știința Miroslava vine după 2 înfrângeri la limită cu același scor pe terenuri străine, la Galați cu SC Oțelul și Bacău pe terenul liderului CS Aerostar, dar trebuie să recunoaștem că adversarii au fost din rândul primilor 5.
CSM Focșani 2007 pare să-și fi revenit sub comanda lui Alin Chița, iar sâmbătă pe Uricani, băieții lui Gigi Căldare vor trebui să dovedească că Focșaniul își poate propune mai mult în acest sezon, chiar dacă obiectivul promovării este compromis.
CS Știința Miroslava în jocurile de pe Uricani: 3-2 cu CSM Pașcani, 2-3 cu ACS Foresta Suceava, 4-0 cu CSM Bacău, 1-1 cu CSM Bucovina Rădăuți și 2-0 cu ACS KSE Târgu Secuiesc.
CSM Focșani 2007 în partidele susținute pe terenuri străine are următoarele rezultate: 0-1 la Tg.Neamț, cu FC Ozana, 2-0 la Pașcani cu CSM, 1-1 pe Areni cu ACS Foresta, 0-0 pe Letea cu CSM Bacău, 1-4 la Rădăuți cu CSM Bucovina și 0-2 la Tg.Secuiesc cu ACS KSE.

Pronostic: x,2

*echipă penalizată cu -4 pcte
Loc
Clasamentul (12)
M
V
E
Î
Gol
Pt
1
CS Aerostar Bacău
12
11
0
1
32-7
33
2
CSM Ceahlăul Piatra Neamț
12
9
1
2
30-8
28
3
ACS Foresta Suceava
12
8
2
2
35-16
26
4
CSM Bucovina Rădăuți
12
8
1
3
25-9
25
5
CSM Focșani 2007
12
6
3
3
16-11
21
6
ACS SC Oțelul Galați*
12
8
1
3
19-15
21
7
FC Ozana Tg.Neamț
12
6
2
4
24-15
20
8
CS Știința Miroslava
12
5
2
5
22-18
17
9
FC Botoșani II
12
4
3
5
21-23
15
10
ACS Șomuz Fălticeni
12
3
4
5
14-20
13
11
ACS Hușana Huși
12
4
1
7
13-19
13
12
Univ.Dunărea de Jos Galați
12
2
3
7
13-21
9
13
CSM Bacău
12
2
3
7
5-17
9
14
CS Sporting Liești
12
2
3
7
8-22
9
15
KSE Târgu Secuiesc
12
1
5
6
9-18
8
16
CSM Pașcani
12
0
0
12
10-57
0





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | CSM Ceahlăul anunță abonamentele pentru jocurile din campionatul sezonului 2025-2026. Vezi prețurile și promoția oferită de club primilor 500 de cumpărători!

  Abonamente pentru sezonul 2025-2026 ***PRIMII 500 de cumpărători vor primi ÎN PREȚUL ABONAMENTULUI un tricoul galben printat cu sigla club...