CSM Ceahlăul Piatra Neamț are pentru 3-4 zile în probe la formația de L1, Politehnica Iași, pe 2 dintre cei mai promițători jucători din turul campionatului: fundașul central Fomba Bourama și fundașul lateral stânga, Modibo Keita.
Cei doi, alături de atacantul Ibrahim Diarra au fost foarte aproape în această iarnă de o mutare la formația de primă ligă Chindia Târgoviște, dar atunci, cei 3, nu au mai ajuns în Turcia (Antalya) în cantonamentul dâmbovițenilor, datorită unor probleme legate de obținerea vizei.
Fomba Bourama și Modibo Keita au ajuns în Copou la recomandarea d-nului Heleșteanu, cel care ia urmărit la lucru în turul campionatului la mai multe partide oficiale.
În cazul în care cei 2 jucători din Mali vor confirma la Iași, principalul Ștefan Stoica va trebui să completeze lotul " galben-negrilor" cu alți jucători de calitate, obiectivul promovării la L2 rămâne neschimbat pentru returul ce începe pe data de 7 martie pentru pietreni cu o deplasare la CS Știința Miroslava.
Următoarea partidă de verificare pentru CSM Ceahlăul Piatra Neamț este cea de joi, 30 ianuarie, de la orele 12:00, pe terenul III sintetic, în compania colegei de serie, CSM Bacău.
foto: Robin Vasilius & Sportul nemțean de performanță

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu