Dispariția fulgerătoare a primarului interimar al Sebisului, Radu
Demetrescu, pare să coincidă cu finalul poveștii clubului de fotbal.
Înglodata în datorii la Stat, dar și la foști și actuali jucători și
antrenori, gruparea de pe malul Crișului Alb nu stă pe roze nici din
punct de vedere sportiv la jumătatea sezonului în Liga 3-a. Trupa
pregătită de Dănuț Somcherechi e prima sub linia de retrogradare și ar
avea nevoie de investiții importante pentru a se bate cu șanse reale
pentru salvare, dar de unde bani?
Factorii de decizie ai orașului trebuiau să tranșeze soarta clubului
de fotbal înainte de ședinta de Consiliu Local de vineri, când se aprobă
bugetul pentru anul 2020. Constrângerile financiare au făcut ca în
anumite domenii de activitate să se opereze tăieri importante față de
anul trecut, iar sportul și fotbalul nu au fost ocolite. S-a propus o
sumă între 450 și 600 de mi lei, insuficientă pentru a acoperi
activitatea curentă și datoriile din urmă, necesarul fiind cam dublul
acestei sume.
Prin urmare, astăzi, după sedința informală a Consiliului Local
concluzia trasă e cât se poate de cruntă pentru viitorul fotbalului
sebisean. Dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut în următoarele zile,
Național Sebiș se va retrage din campionatul Ligii a 3-a, pentru ca în
privința juniorilor să se încerce continuarea activității în
campionatele organizate de AJF Arad până în vară. Costurile nu ar fi
mari, doar câteva zeci de mii de lei până în vară.
Președintele clubului, Raul Pîrv, și-a depus deja demisia, antrenorul
Somcherechi și cei 14 jucători care se pregătesc de zece zile pe avarie
la baza sportivă Crișana au fost anunțați și ei de cum stau lucrurile.
Dacă votul din CL Sebiș pentru proiectul de buget pe anul 2020 va fi
conform cu simularea de azi, seria a IV-a a Ligii a 3-a va continua cu
15 echipe și se va știi numele primei formatii retrogradate. În această
situație, jucătorii și antrenorul Somcherechi pot deveni liberi de
contract, majoritatea dintre ei având oferte concrete de la alte
formații din județul Arad și nu numai. Dacă clubul nu se va desființa,
există și varianta memoriilor pentru Forisz și colegii sai, care ar mai
avea de încasat trei salarii restante.
Fiindcă s-ar retrage din competiție după încheierea turului, Național
Sebiș și celelalte combatante din seria a IV-a vor rămâne cu punctele
acumulate în clasament, doar că din retur formația de pe Crișul Alb va
pierde la „masa verde” toate disputele rămase de jucat până la finalul
stagiunii. Vă reamintim că în acest an, Sebisul sărbătorește 100 de ani
de fotbal în oraș și – probabil – dacă tot se va ajunge la desființarea
clubului Național va renaște Crișana, gruparea de tradiție a orașului.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu