A fost etapa a 14-a a ligii a 3-a în seria I, sâmbătă 3 aprilie, de la orele 17:00, ora oficială de disputare a jocurilor pentru luna aprilie.
Pietrenii veneau după 3 victorii consecutive în 2021 și cu speranțe că pot da lovitura la Rădăuți, acolo unde Bucovina era neînvinsă în acest campionat.
Terenul greu și maniera de arbitraj a centralului băcăuan Mavriche aveau însă să influențeze modul de desfășurare al jocului.
Gazdele s-au adaptat mai bine condițiilor de joc de la ora partidei, iar faptul că pietrenii nu și-au putut face jocul lor obișnuit de pase, la care s-a adăugat maniera anti-Ceahlăul a băcăuanului Mavriche a facilitat o prestație sub așteptări a elevilor lui Gabriel Rădulescu.
Pietrenii mult prea nervoși pe propriile nerealizări, aveau să fie sancționați la maxim de centralul partidei care le-a acordat 6 cartonașe galbene și unul roșu lui Ciprian Șincu (ca urmare a 2 galbene), însă așa cum se va vedea și în rezumat, faza din care s-a marcat singurul gol al jocului, a fost una neregulamentară: o lovitură liberă de la circa 20 de metri acordată eronat de centralul Mavriche, la un henț văzut doar de el, fază la care, Daniel Moroșanu a fost avertizat și cu cartonașul galben.
Vezi AICI Link-ul rezumatului video: https://youtu.be/CKCUOmzKgwI
Altfel după aspectul general al jocului, Bucovina a fost echipa mai periculoasă, formația care și-a creat mai multe și mai clare ocazii de gol, însă contrar cursului jocului pietrenii puteau egala în min.87 prin Marius Matei, cel care a nimerit transversala la o fază lucrată de nemțeni din marginea careului mare de 16 metri.
Portarul Teo Cîmpianu și-a început seria de intervenții reușite în minutul 8, când a ieșit și a prins la o minge ”aruncată” în spatele defensivei nemțene, după care, la o fază asemenătoare, a avut noroc la șutul din careu al lui Stoian (12). Ricardo Mihalache (15) a scăpat in dreapta atacului nemțean și a centrat periculos, numai că un fundaș advers a trimis în corner dintre doi atacanți ai echipei Ceahlăul, iar din cornerul rezultat a ieșit faza la care a finalizat Vlad Andreș pe lângă poartă. Stoian (21) a scăpat iar spre poarta noastră și l-a găsit la post pe Cîmpianu, la fel cum a fost portarul gazdelor, Ionuț Puianu, la șutul din afara carelui ”semnat” de Botezatu (37), mingea lovind pământul în fața porții adverse și dând mari emoții rădăuțenilor.
S-a făcut 1-0 în minutul 42. Arbitrul băcăuan Mavriche a dat lovitură liberă pentru gazde la un henț văzut numai de el, iar Antonesei a expediat balonul direct în vinclu de la 20 de metri. După pauză jocul nu a mai avut limpezime, dar tot au fost trei faze importante. Ale gazdelor l-au avut în prim plan pe Stoian (79, 81), care a nimerit o dată bara din lovitură liberă și a tras apoi puțin peste poartă tot din fază fixă, după care a urmat bara lui Marius Matei cu 2 minute înainte de finalul jocului descrisă mai sus.
În urma înfrângerii de la Rădăuți, șansele de a mai prinde locurile de baraj pentru ACSM Ceahlăul au scăzut, însă conducerea clubului, staff-ul tehnic și jucătorii încă mai speră a îndeplinirea obiectivului.
Foresta Suceava deși a remizat 0-0 la Huși cu Hușana, are cele mai mari șanse, în ultimele 4 jocuri întâlnind adversari din partea inferioară a clasamentului, Bucovina Rădăuți are 2 partide din 4 destul de grele cu Șomuz în deplasare și acasă cu Hușana, în timp ce Miroslava, cu 4 puncte din 12 posibile în 2021, este în criză, dar poate profita de jocul rezultatelor, în timp ce Șomuzul are nevoie de 12 puncte din 12 posibile și de un joc al rezultatelor favorabil, gruparea din Fălticeni având practic misiunea cea mai dificilă.
CSM CEAHLĂUL:
Cîmpianu – Moroșanu, Cojocaru, Andreș, Ursu (56, Șincu), Toma (64, Curpăn), Copoț-Barb (56, Agafiței), Botezatu, Matei, Mateiciuc, Mihalache (32, Pîntea).
Programul formației CSM Ceahlăul în ultimele 4 etape:
(a) cu ACS Șomuz Fălticeni
(d) cu ACS Hușana Huși
(a) cu ACS Bradu Borca
(d) cu CS Sporting Juniorul Vaslui
Loc |
Clasamentul (14) |
M |
V |
E |
Î |
Gol |
Pt |
1 |
CSM Bucovina Rădăuți |
14 |
9 |
2 |
3 |
29-13 |
29 |
2 |
ACS Foresta Suceava |
14 |
8 |
3 |
3 |
24-8 |
27 |
3 |
CS Știința Miroslava |
14 |
8 |
2 |
4 |
31-15 |
26 |
4 |
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț |
14 |
8 |
1 |
5 |
19-13 |
25 |
5 |
ACS Șomuz Fălticeni |
14 |
7 |
3 |
4 |
21-14 |
24 |
6 |
ACS Hușana Huși |
14 |
7 |
1 |
6 |
17-14 |
22 |
7 |
CS Sporting Juniorul Vaslui |
14 |
5 |
2 |
7 |
14-20 |
17 |
8 |
CS Dante Botoșani |
14 |
5 |
1 |
8 |
18-16 |
16 |
9 |
ACS Bradu Borca |
14 |
2 |
3 |
9 |
11-29 |
9 |
10 |
CSM Pașcani |
14 |
1 |
2 |
11 |
6-38 |
5 |
Foto: Cristian Ploșceac și Gelu Crăcană
Video: CSM Ceahlăul - facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu