joi, 17 iunie 2021

Festivalul de Minihandbal ”Mircea Fleșeriu”, ediția 2021


Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț organizează în 2021 o nouă ediție a Festivalului Național de Minihandbal. Din acest an însă, manifestarea se va numi ”Mircea Fleșeriu”.
Mircea Fleșeriu a fost angajat al DJST Neamț, iar în 1996 a fost inițiatorul acestui eveniment, colaborând la vremea respectivă cu fosta noastră colegă, Lenuța Dabija.
”Am ales ca la zece ani de la decesul lui Mircea Fleșeriu să dăm competiției noastre acest nume. Asta pentru că merită, pentru că a făcut din festivalul nostru unul de tradiție, dar și pentru a nu se confunda cu Festivalul Național de Minihandbal organizat de Federația Română de Handbal de câțiva ani încoace. Ne bucurăm în acest an de prezența a șase cluburi și asociații sportive, care vor avea în concurs mai multe echipe și aproape 200 de copii”
, a declarat Gheorghe Paisa, directorul DJST Neamț.
Mircea Fleșeriu a fost inspector în cadrul DJST Neamț, a fost arbitru de Divizia A (actuala Ligă Națională), observator din partea Federației Române de Handbal pentru arbitri și președinte al Asociației Județene de Handbal Neamț.
Au confirmat prezența la manifestare cluburile: CS Handbal Art Galați (antrenor Gabriela Talabă), ACS Preventis Iași (antrenor Mihai Timofte), CS OK Sport Onești (antrenor Corneliu Sburlan), LPS Roman (antrenori Tereza Tamaș Pîslaru și Ionuț Șoiman), LPS Piatra Neamț (antrenori Răzvan Caba, Adriana Caba și Florin Dărgoi) și AS Sportul Piatra Neamț (antrenor Daniel Praiu, colaboratori Ionuț Ifrim și Marcel Mihalcea). Jocurile vor avea loc în Sala Ceahlăul, unde se vor amenaja două terenuri cu dimensiuni speciale pentru minihandbal în zilele de sâmbătă, 19 iunie 2021, și duminică, 20 iunie 2021.
Conform regulamentului competiției, meciurile vor fi fără rezultate, nu se va întocmi nici un clasament și nu se vor acorda premii individuale. Vor participa echipă alcătuite din copii de clasele a III-a și a IV-a la Grupa Mare și copii de clasa a II-a și mai mici, la Grupa Mică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | ACSM Ceahlăul depășită în clasament de Campionii FC Argeș, Corvinul și Metalul Buzău după semi-eșecul de la Câmpung. Mâine, elevii lui Veronese primesc vizita piteștenilor lui Bogdan Andone în deschiderea etapei a 15-a

  Trei etape au mai rămas de disputat din Liga 2 în anul 2024, în sezonul regular 2024-2025, iar prima dintre acestea va debuta ca precede...