Etapa cu nr.13 ar putea da de pe acum câteva răspunsuri referitor la formațiile care vor accede în play-off la finalul sezonului regular.
O eventuală victorie a liderului Dante în fața nemțenilor de la CSM Ceahlăul ar pune un ecart de +14 între cele 2 formații, iar un succes tot mai probabil al Forestei pe Areni în dauna vasluienilor de la Sporting Juniorul ar asigura într-o mare proporție accesul elevilor lui Ionuț Moșteanu în careul de ași, cel mai probabil de pe treapta a 2-a a clasamentului, o poziție la care, sincer, nu ne așteptam la debutul sezonului.
Un joc de care pe care are loc între celelalte 2 formații ale județului Suceava, la Fălticeni, între Șomuz și CSM Bucovina Rădăuți, un duel cu implicații în zona de play-off. În tur s-au impus cei de la Rădăuți, așa că sâmbătă, Șomuzul dorește revanșa și o victorie care să întrerupă seria negativă de 4 jocuri fără victorie.
ACS Hușana o primește la Huși pe CSM Bacău, după ce în ultimele etape a jucat cu 2 echipe foarte bune din această serie, Ceahlăul și Dante, așa că elevii lui Florin Croitoru sunt în priză și vor face tot ce depinde de ei pentru a acumula încă 3 puncte în clasament, însă CSM-eii lui Codrin Mindirigiu sunt o nucă greu de spart în acest sezon.
În derby-ul județului Iași, CS Știința Miroslava pleacă cu prima șansă în confruntarea cu imprevizibila CSM Pașcani. În tur, la Pașcani, Miroslava s-a impus greu, cu 4-3, după ce la finalul primei jumătăți de oră avea un avantaj consistent, 3-0!
În seria a II-a, în singurul joc de vineri, CS Aerostar Bacău o înfruntă pe codașa CS Făurei, într-o partidă în care cel mai probabil aviatorii o vor câștiga, însă distanța față de locurile de play-off, chiar și în eventualitatea unui succes, rămâne destul de mare.
CSM Focșani 2007 are un joc relativ ușor pe Milcovul în fața lui Dinamo Bacău, în timp ce liderul, SC Oțelul se deplasează în județul vecin, la Ianca, pentru confruntarea cu Viitorul, o formație ce mai păstrează șanse doar teoretice de a mai prinde locurile de play-off.
AFC Metalul Buzău se va impune cel mai probabil la scor pe terenul ultimei clasate, la ACS Sportul Chișcani, în timp ce Sporting Liești și CSM Rm.Sărat se înfruntă în cel mai atractiv, echilibrat și așteptat joc din această serie.
Seria ISâmbătă, 20 noiembrie, ora 14:00
1. CS Dante Botoșani - ACSM Ceahlăul Piatra Neamț - stadion Municipal (Dorohoi - Botoșani)
Arbitri: A - Vasile Buzea (Buftea - Ilfov), A1 - Traian Ionuș Neacșu (București), A2 - Cristian Voicu (Focșani)
Observatori: Grigore Suhan (Suceava) și Aurel Daicu (Suceava)
Un joc cu o miză mare pentru pietrenii lui Rădăulescu & Co, o formație care are de recuperat acum în a 2-a parte a returului pentru pașii greșiți făcuți cu formațiile mai mici. Dante, cu un avans important în fața Forestei, joacă bine acasă, acolo unde paradoxal doar lanterna CSM Pașcani a plecat neînvinsă (1-1 cu botoșănenii egalând în dublă inferioritate). Este un meci cu miză și pentru foștii jucători care au activat cândva la Piatra Neamț: Hărăguță, Dumitraș, Ichim și Drugă sunt piese importante în angrenajul lui Dante și cu siguranță vor să dovedească că încă mai au un cuvânt de spus în fotbal, în timp ce la CSM Ceahlăul ar putea fi un reviriment după victoria cu Bucovina Rădăuți din etapa precedentă, dacă facem referire la prestația din repriza a 2-a. În deplasări, paradoxal, CSM Ceahlăul nu se simte confortabil, a înregistrat 1 singur succes și acela în prima etapă la Pașcani și 2 remize de luptă la Rădăuți și Foresta, 3 goluri și 5 puncte obținute în deplasare din 6 meciuri, cu doar 3 goluri marcate, este un parcurs care trebuie ameliorat rapid dacă se vrea cu adevărat performanță în acest sezon la Piatra Neamț.
CS Dante Botoșani în partidele susținute la Dorohoi: 1-0 cu ACS Foresta Suceava, 2-1 cu CSM Bacău, 1-1 cu CSM Pașcani, 2-1 cu ACS Șomuz Fălticeni, 2-1 cu CS Știința Miroslava și 1-0 cu ACS Hușana Huși.
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț în meciurile din deplasare: 2-0 la CSM Pașcani, 0-0 la CSM Bucovina Rădăuți, 0-2 la Fălticeni cu ACS Șomuz, 0-1 pe Uricani cu CS Știința Miroslava, 1-1 pe Areni cu Foresta Suceava și 0-1 la Huși cu ACS Hușana.
Pronostic: 1
2. ACS Hușana Huși - CSM Bacău - stadion Municipal (Huși - Vaslui)
Arbitri: A - Mihai Viorel Haivas (Botoșani), A1 - Ionuț Turcanu (Coțușca - Botoșani), A2 - Nicoleta Grigoriu (Botoșani)
Observatori: Mihai Pais (Galați) și Ilie Andrici (Cervicești - Botoșani)
Hușana continuă să spere la play-off, o victorie cu CSM Bacău coroborată cu o serie de rezultate indirecte favorabile, ar putea face că elevii lui Dan Florin Croitoru să reintre cu ceva șanse în lupta pentru locul 4. CSM-eii lui Mindirigiu au scos până acum scoruri strânse în deplasare, acum au alunecat pe locul 9 în clasament după eșecul de pe Letea Veche din etapa anterioară cu Foresta, așa că un rezultat de egalitate ar fi aur curat, însă Hușana pornește totuși cu prima șansă.
ACS Hușana Huși în partidele de acasă: 1-1 cu CS Dante Botoșani, 2-1 cu CS Sporting Juniorul Vaslui, 0-0 cu CSM Bucovina Rădăuți, 1-1 cu CS Știința Miroslava, 1-2 cu ACS Foresta Suceava și 1-0 cu ACSM Ceahlăul Piatra Neamț.
CSM Bacău în jocurile din deplasare: 1-2 la ACS Șomuz Fălticeni, 1-2 la ACS Foresta Suceava, 1-2 la Dorohoi cu CS Dante Botoșani, 1-1 la Piatra Neamț cu ACSM Ceahlăul, 1-0 la CSM Pașcani și 1-3 pe Uricani cu CS Știința Miroslava.
Pronostic: 1
3. ACS Foresta Suceava - CS Sporting Juniorul Vaslui - stadion Areni (Suceava - Suceava)
Arbitri: A - Mihai Moisă (Iași), A1 - Andrie Diaconu (Iași), A2 - Ana Pușcașu (Iași)
Observatori: Claudiu Ștefănuți (Năsăud - Bistrița Năsăud) și Cristian China (Baia Mare - Maramureș)
ACS Foresta Suceava este cea mai în formă echipă din seria I, are 3 victorii consecutive și în eventualitatea în care ar câștiga și cu vasluienii de la CS Sporting Juniorul și-ar consolida locul 2 din clasament. În tur la Vaslui, meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0. Cu Costel Ilie pe bancă, Vasluiul reușise o serie de rezultate pozitive până la runda precedentă când a cedat intern, 0-1 cu CS Știința Miroslava, rezultat în urma căruia a alunecat până pe locul 8 în clasament.
ACS Foresta Suceava în partidele suținute pe Areni: 2-0 cu ACS Hușana Huși, 2-1 cu CSM Bacău, 3-2 cu CSM Pașcani, 0-2 cu ACS Șomuz Fălticeni, 1-1 cu ACSM Ceahlăul Piatra Neamț și 1-0 cu CS Dante Botoșani.
CS Sporting Juniorul Vaslui în jocurile din deplasare: 1-2 la CSM Bucovina Rădăuți, 1-0 pe Uricani cu CS Știința Miroslava, 1-2 la Huși cu ACS Hușana, 1-1 pe Letea Veche cu CSM Bacău, 0-2 la Piatra Neamț cu ACSM Ceahlăul și 1-1 la Fălticeni cu ACS Șomuz.
Pronostic: 1
4. CS Știința Miroslava - CSM Pașcani - stadion Uricani (Miroslava - Iași)
Arbitri: A - Ionuț Constantinescu (Galați), A1 - Daniel Vlase (Galați), A2 - Marius Daniel Gîță (Galați)
Observatori: Nicolae Botezatu (Piatra Neamț - Neamț) și Simona Renta (Galați)
CS Știința Miroslava dă semne de revenire, a reușit 2 victorii în ultimele 2 jocuri și a adunat astfel 16 puncte în clasament, amențând plutonul fruntaș cu faptul că încă mai sunt de luat în seamă în lupta pentru primele locuri. În tur la Pașcani, a fost un meci spectaculos cu 7 goluri, victoria la limită fiind totuși una meritată dacă ținem cont și de faptul că Miroslava a condus în prima repriză cu 3-0 la un moment dat. CSM Pașcani are doar 2 puncte în clasament, dar paradoxal cu formațiile din top 4: Dante Botoșani în deplasare, respectiv ACS Șomuz Fălticeni acasă, așa că cu siguranță vor da o replică puternică Științei în derby de Iași.
CS Știința Miroslava în jocurile de pe Uricani: 0-1 cu CS Dante Botoșani, 0-1 cu CS Sporting Juniorul Vaslui, 0-0 cu CSM Bucovina Rădăuți, 1-0 cu ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, 2-3 cu ACS Foresta Suceava și 3-1 cu CSM Bacău.
CSM Pașcani pe terenurile din deplasare are următorul parcurs: 1-2 la ACS Șomuz Fălticeni, 2-3 la ACS Foresta Suceava, 1-1 la CS Dante Botoșani, 0-2 la CS Sporting Juniorul Vaslui, 3-5 la ACSM Ceahlăul Piatra Neamț și 0-1 la CSM Bucovina Rădăuți.
Pronostic: 1
5. ACS Șomuz Fălticeni - CSM Bucovina Rădăuți - stadion Muncipal Constantin Jamaischi (Fălticeni - Suceava)
Arbitri: A - Gabriel Mihuleac (Iași); A1 - Bogdan George Duță (Bacău), A2 - Ionuț Melinte (Iași)
Observatori: Valentin Luca (Botoșani) și Vasile Vamanu (Bacău)
Un derby de Suceava, cu implicații în zona locurilor de play-off. În tur, la Rădăuți, Bucovina s-a impus cu 2-0, primul gol marcat de Radu Ungurianu în secunda 4 fiind unul din cele mai rapide goluri marcate în ultimii ani. Șomuzul vine după o serie neagră de 4 jocuri în care a scos 2 puncte din 12 posibile, în vreme ce Rădăuți vine după o repriză de coșmar de la Piatra Neamț în care au încasat 4 goluri. Cine va ieși din criză, sau cele 2 formații vor încheia la egalitate? Greu de spus, mergem pe mâna gazdelor care au o serie de jocuri mai lungă fără victorie și care, pe cale de consecință au mai mare nevoie e puncte.
ACS Șomuz Fălticeni în jocurile de pe teren propriu: 2-1 cu CSM Bacău, 2-1 cu CSM Pașcani, 2-0 cu ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, 0-0 cu CS Știința Miroslava, 1-0 cu ACS Hușana Huși și 1-1 cu CS Sporting Juniorul Vaslui.
CSM Bucovina Rădăuți în partidele susținute în deplasare: 2-1 la CSM Pașcani, 0-0 la CS Știința Miroslava, 0-0 la ACS Hușana Huși, 0-1 la CSM Bacău, 0-5 la CS Sporting Juniorul Vaslui și 1-4 la Piatra Neamț cu ACSM Ceahlăul.
Pronostic: 1
Loc |
Clasamentul (12) |
M |
V |
E |
Î |
Gol |
Pt |
1 |
CS Dante Botoșani |
12 |
9 |
2 |
1 |
19-6 |
29 |
2 |
ACS Foresta Suceava |
12 |
7 |
2 |
3 |
18-14 |
23 |
3 |
ACS Șomuz Fălticeni |
12 |
5 |
4 |
3 |
14-11 |
19 |
4 |
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț |
12 |
5 |
3 |
4 |
19-11 |
18 |
5 |
CSM Bucovina Rădăuți |
12 |
5 |
3 |
4 |
11-17 |
18 |
6 |
CS Știința Miroslava |
12 |
4 |
4 |
4 |
13-12 |
16 |
7 |
ACS Hușana Huși |
12 |
4 |
3 |
5 |
9-13 |
15 |
8 |
CS Sporting Juniorul Vaslui |
12 |
3 |
4 |
5 |
13-13 |
13 |
9 |
CSM Bacău |
12 |
3 |
3 |
6 |
12-17 |
12 |
10 |
CSM Pașcani |
12 |
0 |
2 |
10 |
11-25 |
2 |
Seria II-a
Vineri 19 noiembrie, ora 14:00
1. CS Aerostar Bacău - CS Făurei - stadion Aerostar (Bacău - Bacău)
Arbitri: A - Andrei Apreutesei (Iași), A1 - Alexandru Iftime (Iași), A2 - George Leonard Macovei (Iași)
Observatori: Ion Filipciuc (Suceava) și Florentin Popescu (Vernești-Buzău)
Aviatorii lui Mișu Ionescu deschid etapa a 13-a cu un joc aparent la îndemână, în fața brăilenilor de la CS Făurei, o grupare cu doar 7 puncte adunate până acum în clasament. Căzut pe un neverosimil loc 6 în ierarhia la zi, Aerostarul are neapărată nevoie de victorie, iar meciul cu Făureiul, este ocazia perfectă pentru a mai bifa o victorie în clasament.
CS Aerostar în partidele de acasă: 2-1 cu CS Viitorul Ianca, 0-2 cu ACS SC Oțelul Galați, 2-1 cu AFC Metalul Buzău, 1-0 cu CS Sporting Liești, 3-1 cu AFC Dinamo Bacău și 0-2 cu CSM Focșani 2007.
CS Făurei în jocurile din deplasare: 1-2 la CSM Rm.Sărat, 4-2 la ACS Sportul Chișcani, 1-3 la CS Viitorul Ianca, 0-8 la ACS SC Oțelul Galați, 0-4 la AFC Dinamo și 0-3 la CS Sporting Liești.
Pronostic: 1
Sâmbătă 20 noiembrie, ora 14:00
2. CSM Focșani 2007- AFC Dinamo București - stadion Milcovul (Focșani - Vrancea)
Arbitri: A - Lucian Diaconu (Iași), A1 - Cătălin Iulian Brînză (Botoșani), A2 - Valentin Popovici (Botoșani)
Observatori: Teodor Grozea (Brăila) și Eugen Cătălin Popescu (Ploiești)
CSM Focșani 2007 vizeză o nouă victorie pe Milcovul, de data aceasta în fața noii promovate AFC Dinamo Bacău. Cu cele 3 puncte, elevii lui Marius Bratu își vor consolida locul 2 din clasament, mărind în același timp ecartul față de formațiile urmăritoare (vezi meciul Liești-Rm.Sărat). Dinamoviștii din Bacău vor juca în play-off iar un meci în deplasare la Focșani are darul să mai aducă un plus de experiță formației lui Andrei Întuneric.
CSM Focșani 2007 în partidele susținute pe Milcovul: 1-1 cu CS Aerostar Bacău, 3-1 cu ACS SC Oțelul Galați, 1-1 cu AFC Metalul Buzău, 2-0 cu CS Sporting Liești, 8-0 cu ACS Sportul Chișcani și 1-0 cu CS Viitorul Ianca.
AFC Dinamo Bacău în jocurile departe de casă: 0-5 la AFC Metalul Buzău, 0-1 la CSM Rm.Sărat, 1-2 la CS Sporting Liești, 2-0 la ACS Sportul Chișcani, 1-3 la CS Aerostar Bacău și 1-1 la CS Viitorul Ianca.
Pronostic: 1
3. CS Viitorul Ianca - ACS SC Oțelul Galați - stadion Plopu (Ianca - Brăila)
Arbitri: A - Valentin Porumbel (Oltenița - Călărași), A1 - Cosmin Cercel (Piatra Neamț), A2 - Răzvan Ionuț Andrei (Piatra Neamț)
Observatori: Ștefan Patrichi (Iași) și Mircea Brîndușă (Călărași)
Un meci decisiv pentru Viitorul Ianca, formație care își joacă ultima șansă de a mai păstra șanse teoretice pentru accederea în play-off. De partea cealaltă, Oțelul nu își permite acum pași greșiți, Focșaniul este aproape și ar putea profita de pe urma unui rezultat nefavorabil al băieților lui Dorinel Munteanu la Ianca. Este un joc deschis oricărui rezultat, însă valoarea superioară a lotului gălățean concretizată în diferența de puncte din clasament va ieși în evidență și la finalul jocului de sâmbătă.
CS Viitorul Ianca în jocurile de pe teren propriu: 2-1 cu CSM Focșani 2007, 3-1 cu CS Făurei, 2-7 cu CSM Rm.Sărat, 3-1 cu ACS Sportul Chișcani, 2-1 cu CS Aerostar Bacău și 1-1 cu AFC Dinamo Bacău.
ACS SC Oțelul Galați în partidele susținute în deplasare: 1-2 la CS Sporting Liești, 2-0 la CS Aerostar Bacău, 1-3 la CSM Focșani 2007, 2-0 la AFC Dinamo Bacău, 3-1 la AFC Metalul Buzău și 4-1 la ACS Sportul Chișcani.
Pronostic: 2
4. ACS Sportul Chișcani - AFC Metalul Buzău - stadion Sportul (Chișcani - Brăila)
Arbitri: A - Gabriel Silviu Popa (Vaslui), A1 - Daniel Hriscu (Vorovești - Iași), A2 - Vlad Hriscu (Vorovești - Iași)
Observatori: Marian Fridl (Bacău) și Ilarion Damianov (Tulcea)
Un joc la prima vedere la îndemâna oaspeților, o formație mai puternică, care marchează mult și care are un obiectiv clar: accederea în play-off. Sportul Chișcani încă nu a adunat niciun punct în actualul sezon și cel mai probabil așa va rămâne și după etapa a 13-a. În tur, pe sinteticul din Buzău, AFC Metalul s-a impus cu 8-1.
ACS Sportul Chișcani în meciurile de pe teren propriu: 0-1 cu CSM Focșani 2007, 2-4 cu CS Făurei, 1-5 cu CSM Rm.Sărat, 0-2 cu AFC Dinamo Bacău, 0-5 cu CS Aerostar Bacău și 1-4 cu ACS SC Oțelul Galați.
AFC Metalul Buzău în jocurile din deplasare: 0-1 la CS Sporting Liești, 1-2 la CS Aerostar Bacău, 1-1 la CSM Focșani 2007, 2-0 la CS Făurei, 6-1 la AFC Dinamo Bacău și 1-1 la CSM Rm.Sărat.
Pronostic: 2
5. CS Sporting Liești - CSM Rm.Sărat - stadion Comunal (Liești -Galați)
Arbitri: A - Vlad Baban (Iași), A1 - Iulian Contofan (Iași), A2 - Robert Mocanu (Brăila)
Observatori: Ionuț Dimache (Slobozia - Ialomița) și Ștefan Gheorghe (Brăila)
Este cu siguranță cel mai ofertant joc al etapei a 13-a din această serie, un joc pe care gazdele de la CS Sporting Liești sunt obligate să îl câștige pentru a se menține pe loc de play-off. Cum marți 23 noiembrie, Sporting se va deplasa la Buzău pentru restanța cu AFC Metalul, putem spune că cei din Liești au 2 jocuri din care dacă vor ieși cu bine își vor asigura în mare măsură accederea în top.4. CSM Rm.Sărat este o formație care încă mai speră să prindă din urmă locurile de play-off, marchează mult, Richardo Mihalache este golgheterul acestei serii, însă le va fi greu la Liești, o formație care acasă se descurcă excelent.
CS Sporting Liești în partidele de pe teren propriu: 2-1 cu ACS SC Oțelul Galați, 1-0 cu AFC Metalul Buzău, 2-1 cu AFC Dinamo Bacău, 4-0 cu ACS Sportul Chișcani, 4-2 cu CS Viitorul Ianca și 3-0 cu CS Făurei.
CSM Rm.Sărat în jocurile susținute păe terenuri străine: 1-2 la AFC Metalul Buzău, 5-1 la ACS Sportul Chișcani, 7-2 la CS Viitorul Ianca, 1-4 la ACS SC Oțelul Galați, 5-2 la CS Făurei și 4-1 la AFC Dinamo Bacău.
Pronostic: 1
Loc |
Clasamentul (12) |
M |
V |
E |
Î |
Gol |
Pt |
1 |
ACS SC Oțelul Galați |
12 |
10 |
0 |
2 |
42-9 |
30 |
2 |
CSM Focșani 2007 |
12 |
9 |
2 |
1 |
29-8 |
29 |
3 |
CS Sporting Liești |
11 |
7 |
1 |
3 |
22-14 |
22 |
4 |
CSM Rm.Sărat |
12 |
6 |
3 |
3 |
30-18 |
21 |
5 |
AFC Metalul Buzău |
11 |
6 |
2 |
3 |
30-12 |
20 |
6 |
CS Aerostar Bacău |
12 |
5 |
3 |
4 |
17-15 |
18 |
7 |
CS Viitorul Ianca |
12 |
5 |
1 |
6 |
19-27 |
16 |
8 |
AFC Dinamo Bacău |
12 |
2 |
1 |
9 |
14-30 |
7 |
9 |
CS Făurei |
12 |
2 |
1 |
9 |
17-39 |
7 |
10 |
ACS Sportul Chișcani |
12 |
0 |
0 |
12 |
8-57 |
0 |
O surpriză pentru suporterii nemțeni,ar fi ca CSM-II, să vină cu cele trei puncte acasă, este posibil dar nu este destul,să pasezi de-a latul terenului ci pase rapide și filtrante pentru atacanți,viteza de joc este importanta,chiar dacă botoșănenii au jucători experimentați și vor căuta să "omoare", cursivitatea jocului .Atenția la jocul Ceahlăului la ofsaid care lasă de dorit apărătorii sunt destul de lenți și ușor de scos din joc prin pasele peste apărare.Oricum dorim succes mâine echipei!Hai băieții!HAI CEAHLĂUL!
RăspundețiȘtergereDin păcate Dante este favorită mâine. Este o echipă omogenă, valoroasă care știe să joace la rezultat. Cele 11 puncte diferență dintre cele 2 echipe spun cam totul. Așteptăm un joc mare din partea Ceahlăului, un joc care să infirme calculele hârtiei și dacă va fi victorie, cu atât mai bine, ar crește șansele de accedere în play-off. În cele 6 jocuri de până acum din deplasare am marcat de 3 ori, din care 2 goluri la Pașcani. Suntem fără gol la Rădăuți, Fălticeni, Miroslava, Huși...
Ștergere