Alex Ichim a venit în această iarnă la ACSM Ceahlăul Piatra Neamț de la liderul ligii a 3-a Seria I formația Dante Botoșani, grupare la care a fost om de bază în toamnă, fiind unul dintre titularii liniei defensive alături de un alt fost jucător al Ceahlăului, Andrei Dumitraș.
Oficializarea mutării lui Alex Ichim la Piatra Neamț a fost anunțată în data de 9 februarie, în aceeași zi find înregimentat și underul 2001 Antonio Agafiței, cel care jucase în toamnă pentru CSM Focșani 2007.
La Piatra Neamț Alex Ichim a ajuns după ce în această iarnă a fost în tratative cu altă grupare din seria I, băcăuanii lui Codrin Mindirigiu dându-l la un moment dat ca o achiziție de marcă în centrul defensivei CSM-eilor din orașul lui Bacovia.
Alex este originar din Piatra Neamț, a făcut junioratul aici, iar cariera putem spune că la defuncta FC Ceahlăul a atins apogeul. Aici a debutat la nivelul primului eșalon, jucând 99 de jocuri la nivelul primei divizii și reușind să își treacă și de 4 ori numele pe lista marcatorilor.
A mai evoluat în carieră la FC Botoșani, FC Brașov (acolo unde a colaborat cu actualul antrenor de la ACSM Ceahlăul, Florentin Petre), CS Mioveni, Petrolul Ploiești, Aerostar Bacău, Foresta Suceava ACS Bradu Borca și CS Dante Botoșani.
"M-am întors la Piatra Neamț, acasă, după șase ani, pentru că am plecat în ianuarie 2016, pe când vechea societate mai era în L2. Am plecat de la FC Ceahlăul și am venit la CSM Ceahlăul. Am jucat 99 de partide la nivelul L1 și încă mai sper ca în 2 ani să pot juca jocul cu numărul 100 la Piatra Neamț, pentru Ceahlăul. Referitor la obiectivul intermediar de accedere în play-off, pot spune că cunosc foarte bine seria I, iar obiectivul este ușor de atins. Asta pentru că depindem numai și numai de noi. Nu depindem în totalitate de jocul rezultatelor. Mai ales că, dacă ne uităm pe programul ultimelor trei etape care vor avea loc în martie, și contracandidatele se luptă între ele. Automat, dacă noi obținem rezultate bune în aceste 3 meciuri, noi vom fi în play-off. Față de când am plecat eu în 2016 de aici, acum totul este diferit, dar în bine. Lotul este foarte tânăr și conducerea nouă a clubului, dar păcat de stadion care față de acum câțiva ani s-a cam degradat" .
ACSM Ceahlăul are la momentul de față 3 jucători experimentați în centrul liniei defensive (Alexandru Ichim, Cristin Jalbă și Ionuț Ursu) dar și 3 underi de mare perspectivă (Ciprian Șincu-Scripă - jucător utilizat cu precădere ca fundaș lateral stânga - 2001 la echipa mare, Alexandru Ștefănescu - 2003 și Ovidiu Luca - 2004 - ultimii 2 titulari la U-19 dar aflați în lotul mare pentru pregătirea de iarnă și programul de jocuri amicale).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu