miercuri, 23 februarie 2022

Fotbal liga a 3-a, Seria I | Lumini și Umbre în ACSM Ceahlăul - CS Dante Botoșani 2-2 (0-1). Pietrenii în suferință la primul joc pe iarbă din 2022: Al.Ichim și C.Șincu au SALVAT remiza după ce Dante a avut 2-0!

 

Primul joc pe iarbă pentru nemțeni din 2022 s-a desfășurat pe terenul 2 în compania liderului seriei I - CS Dante Botoșani, formație pregătită din această iarnă de reputatul tehnician băcăuan Cristi Popovici.
Așa cum era de anticipat Florentin Petre a început cu o formulă apropiată de cea ideală, a surprins poate titularizarea în partea dreaptă a liniei mediane a underului Ștefan Istrati, asta în condițiile în care fundașul dreapta era tot un under, însă până la urmă este un joc de verificare iar tehnicienii caută acum când au mai rămas 2 săptămâni și jumătate până la reluarea mini-returului soluțiile viabile și câștigătoare pentru echipele pe care le antrenează.
Dante avea să puncteze prima în minutul 13 prin Corban, jucător ce a finalizat inteligent și precis o frumoasă acțiune personală în flancul stâng al apărării noastre, apoi treptat jocul s-a mai echilibrat, Răzvan Pintea, Cătălin Ștefănescu și Yanik Frick punându-l la încercare pe goalkeeperul Zvoronciuc prin șuturi de la distanță din afara careului,  din lovituri libere sau ca urmare a unor acțiuni individuale,  însă Dante a absorbit inteligent presiunea și a ținut apoi jocul departe de careul propriu, printr-un pressing avansat care a iritat și derajat pe nemțeni.
ACSM Ceahlăul a început în următoarea formulă:  Al.Barna - D.Moroșanu,I.Ursu, C.Jalbă, C.Șincu-Scripă  - Ov.Toma, S.Tăbăcariu - Șt.Istrati, C.Ștefănescu, R.Pîntea - Y.Frick

CS Dante a răspuns cu următorii: Zvoronciuc - Dumitraș, Lozneanu, Ciobanu, Drugă - Corban, Asofiei, Căinari, Buțerchi - Gorovei, Codău
La reluare, pe fondul deselor schimbări din ambele tabere, tot liderul seriei I punctează prima prin Georgică Popovici în min.59 și scorul devine 0-2. 

Diferența pe final, ultimele 30 de minute, a fost făcută de calitatea băncii formației gazdă, cei care au intrat pe parcurs au adus un plus de agresivitate, de tehnicitate în duelurile unu la unu și cel mai important, de poziționare și câștigarea pozițiilor ofensive în careul lui Dante, golurile venind ca urmare a unor centrări înalte în suprafața de pedeapsă acolo unde fundașii Al.Ichim min.68 și respectiv Ciprian Șincu Scripă min.79 au punctat frumos prin 2 lovituri de cap bine țintite, imparabile pentru Zvoronciuc.
Ocazii au mai fost la ambele porți, putea marca și Dante, la una din cele 2 oportunități Barna s-a opus salvator, la alta s-a șutat de puțin alături de bara din stanga golkeeperului pietrean, pentru ca la poarta Botoșaniului, cea mai mare situație a fost cea a lui Radu Scoarță, mingea trecând de puțin peste transaversală în urma unui șut contrat de un apărător al lui Dante, asta după ce în prealabil Sorin Tăbăcariu,  a ajuns o fracțiune de secundă mai târziu la o minge șutată în fața porții din lateral dreapta și la care Zvoronciuc respinsese în față.
Au mai jucat în repriza a 2-a:
ACSM Ceahlăul: M.Chelaru - Al.Ștefănescu, Al.Ichim, M.Matei, S.Yahaya, C.Nemțanu, Benji Asabi, A.Vîlea, Al.Anton, Pascal Bolu și Radu Scoarță.
CS Dante Botoșani: Dănilă, Moescu, Pintilii, Sahru, Dărângă, Aeroaie, Constantiniu, Popovici, Zaharia și Dante au intrat în locurile lui Dumitraș, Lozneanu, Ciobanu, Drugă, Corban, Buțerchi, Căinari, Gorovei și Codău în timp ce portarul Ailenei - accidentat nu a fost utilizat.
Pentru formația pregătită de Florentin Petre la care nu au evoluat astăzi din motive medicale A.Curpăn și A.Agafiței urmează sâmbătă singurul joc din deplasare din această perioadă precompetițională, jocul de pe Milcovul, la Focșani, sâmbătă  26 februarie, de la orele 13:00, în compania gazdelor de la CSM Focșani 2007.
Vă reamintim că pe 16 februarie, la Piatra Neamț, pe sintetic, ACSM Ceahlăul și CSM Focșani 2007 au remizat 2-2 (1-0) goluri C.Ștefănescu și A.Agafiței pentru nemțeni, respectiv Strătilă și Predoiu pentru vrânceni.

Galerie foto: 








































































2 comentarii:

  1. Depinde de unghi, dumneavoastră ați văzut lumini, alții au văzut doar "umbrele",unor jucători Ștefănescu,Tabacariu,Ichim, Jalbă, Moroșanu,Vilea etc .Primii trei jucători cu experiență multa in primele două ligi ,nu reușesc să dea ritmul jocului, să fie liderul din teren, până la urmă tot Pintea,Sincu-Scripa și Matei par mult mai siguri pe ei in rest doar umplutura.Poate nici acest joc nu este relevant,dar semnele nu arată prea bine, parcă nici de data aceasta nu au fost inspirați conducătorii in aducerea celor mai buni jucători.Greseli de curtea școlii în apărare și lipsă de decizie și inspirație în gura porții.Inca mai speram.Hai Ceahlăul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lumini și umbre este titlul unui serial românesc de succes la TV...au fost și lucruri bune, să ținem cont totuși că a fost primul joc pe iarbă pentru formația noastră!
      Dante la ora actuală este o echipă mai bună, mai matură care știe să joace la rezultat, cinică dacă vreți. Am egalat și pe fondul schimbărilor din lotul lor. Cu Dumitraș și Lozneanu pe teren nu marcam poate cu capul din careul lor, este doar o părere. AVEȚI DREPTATE, este mult de muncă!

      Ștergere

Postare prezentată

Fotbal Superliga /L2 -AMICAL | Nemțenii au PICAT testul cu rezervele de la FC Botoșani. Dumiter (3) și Ciurel au punctat în prima repriză pentru botoșăneni, Răzvan Neag în mitanul secund pentru nemțeni

  A venit și ziua testului cu o formație din Superliga României ...Nu a fost SC Oțelul Galați așa cum se planificase la startul perioadei d...