Antrenorul principal al nemțenilor Florentin Petre și căpitanul echipei Sorin Tăbăcariu au fost prezenți astăzi la Sala Baroque la Grand Plazza Hotel - gazda conferințelor de presă organizate de clubul nemțean înaintea jocurilor din campionat.
Cei doi au făcut referire în discursul lor la adversarul de sâmbătă, despre modul cum s-au pregătit și antrenat de la reunire, despre jucătorii care au fost aduși în această pauză de iarnă la echipă pentru a întări lotul și despre modul cum vor aborda "galben-negri" cele 3 jocuri rămase din mini-retur.
Ambii invitați au reiterat faptul că pietrenii vor aborda jocurile doar la victorie, indiferent dacă partidele se joacă acasă sau în deplasare, targetul de 9 puncte fiind accesibil formației de sub Pietricica și condiție aproape obligatorie în îndeplinirea primului obiectiv, calificarea în play-off.
Pentru jocul de sâmbătă cu CS Știința Miroslava de la orele 15:00, singurii jucători indisponibili sunt mijlocașul central Cristian Copoț-Barb și atacantul nigerian Pascal Bolu, jucători ce vor intra în programul de pregătire cel mai târziu de săptămâna viitoare.
Odată cu ieșirea din starea de alertă ce permite relaxarea condițiilor de participare la competițiile sportive, atât antrenorul principal Florentin Petre cât și noul căpitan al echipei Sorin Tăbăcariu s-au arătat încrezători în faptul că prezența spectatorilor la stadion ar putea fi un factor decisiv, acel al 12-lea jucător care să poarte echipa spre victorie.
Vă reamintim că intrarea este LIBERĂ și vă așteptăm în număr mare la stadion pentru a încuraja și duce echipa spre victorie, singurul obiectiv al pietrenilor pentru jocul de sâmbătă cu CS Știința Miroslava.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu