ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a încheiat seria jocurilor de pregătire din presezon cu jocul de verificare de pe terenul central, sâmbătă, de la ora 15:00, în compania formației CSM Pașcani, o formație din județul Iași, aidoma cu primul adversar din mini-returul ce va începe pe 12 martie, CS Știința Miroslava.
Tehnicianul Florentin Petre a început cu formula standard, dar fidel filosofiei sale de joc de la care nu s-a abătut până acum și în celelalte partide de verificare, a dat minute de joc tuturor componenților din lot apți la ora testului cu Pașcaniul, ceea ce ne întărește convingerea că încă din această primăvară se încearcă creionarea unui stil de joc propriu care să fie transpus în teren de toți componenții lotului.
Al.Barna - D.Moroșanu, I.Ursu, C.Jalbă, C.Șincu - Scripă - S.Tăbăcariu, Ov.Toma - A.Vîlea, C.Ștefănescu, R.Pîntea - Y.Frick a fost primul "11", iar pe parcursul celei de-a 2-a reprize au mai intrat: M.Chelaru - A..Curpăn, Al.Ichim, Al.Ștefănescu, A.Juncu, S.Yahaya, B.Asabi, R.Scoarță, C.Nemțanu, Șt.Istrati, Al.Anton
Nu au fost utilizați: Antonio Agafiței, Cristian Copoț-Barb, Marius Matei și Pascal Bolu (foto 2) - cu probleme medicale.
De partea cealaltă, CSM Pașcani deși a transferat o serie de jucători interesanți în toate compartimentele, trăiește în teren prin golgheterul Eusebiu Mercaș - autor și sâmbătă a 2 goluri, tot golgheterul seriei I ratând și un penalty în repriza a 2-a, șutul său lovind stâlpul din dreapta lui Marius Chelaru.
Pierderile lui Albu și Aeroaiei par a fi acoperite, Pașcaniul practică același joc frumos de combinație, marchează meci de meci, a făcut-o cu Foresta dar și cu CSM Bucovina Rădăuți în pregătiri, la Tg.Neamț și cu siguranță speră ca în play-out, acolo unde va juca cu formații mai apropiate valoric de ea să și acumuleze mai multe puncte în clasament.
Pietrenii lui Florentin Petre au avut ocaziile mai multe și mai clare, un gol anulat corect pe motiv de ofsaid în prima repriză la Cătălin Ștefănescu, dar și un posibil penalty la Andrei Vîlea (foto colaj) la o barieră evidentă pe direcția de alergare a underului pietrean. Situațiile unu la unu cu portarul ale lui Cătălin Ștefănescu și Andrei Vîlea din prima repriză, respectiv Cosmin Nemțanu și Andrei Curpăn din repriza a 2-a sunt doar 4 din multitudinea de ocazii pe care ACSM Ceahlăul le-a ratat în acest meci, dar până la urmă este bine că echipa își produce și creează fazele de poartă, că viteza de joc și pasare are un ritm tot mai crescut de la joc la joc, iar în mini-retur, cel puțin la jocurile de pe teren propriu, unde sunt avantajați și de calitatea gazonului, șansele că "galben-negri" să își apropie victoria cresc dacă echipa va fi capabilă la ora jocurilor să joace măcar la 70-80% din ceea ce poate ea în momentul de față.
Veți spune că jocurile oficiale, sunt jocuri cu miză, jocuri cu o încărcătură specială, iar că formația lui Florentin Petre trebuie să crească de la meci la meci, lucru perfect adevărat dar rămân la părerea că diferența de +13 și +12 puncte pe care Dante și Foresta o are în acest moment în clasament față de ACSM Ceahlăul este artificială, nemțenii pierzând în toamnă puncte în compania unor adversari mai slab cotați, cu penalty-uri ratate pe final de meci la Rădăuți și în prima repriză acasă cu CSM Bacău, au fost egalați la Suceava în extra-time, iar la Bacău și Miroslava ar fi meritat cel puțin un punct după aspectul general al jocului.
Este important și de asemenea interesant să vedem unde se situează din punct de vedere fizic formația de sub Pietricica, iar meciurile cu miză din mini-retur și sperăm noi și din play-off vor avea darul să clarifice dacă decizia conducerii administrative de a nu efectua un cantonament de pregătire într-o stațiune montană, cu condiții specifice de iarnă, ci doar pe plan local, la fel de altfel ca în toți anii parcurși la nivelul ligii a 3-a, a fost una inspirată sau nu.
Galerie foto: se va updata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu