vineri, 1 aprilie 2022

Fotbal liga a 3-a, Seria I | ACSM Ceahlăul va debuta sâmbătă 2 aprilie în play-out. Florentin Petre & Co vor să câștige toate jocurile și să pregătească încă de pe acum viitorul sezon de L3

 

ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a fost sâmbăta trecută la jocul cu Foresta la doar 5 minute de o calificare pe ultima 100 de metri în play-off, însă finalurile de joc de la Miroslava și Rădăuți i-au readus pe nemțeni pe locul 5, iar de mâine, Florentin Petre & Co vor trebui să joace în play-out alături de alte 5 formații: CS Sporting Juniorul Vaslui, ACS Șomuz Fălticeni, CS Știința Miroslava, CSM Bacău și CSM Pașcani.

Înaintea jocului din prima etapă a turneului play-out, jocul de acasă cu CSM Pașcani, Florentin Petre a acordat un interviu pentru canalul de youtube al clubuluj pietrean în care se vorbește despre ceea ce va urma la Ceahlăul în perioada imediat următoare:


" Da, într-adevăr, mi-aș fi dorit să jucăm în play-off, mai ales că în ultimele noastre meciuri am arătat că am meritat lucrul ăsta, mi-aș fi dorit din toată inima ca acest grup de copii care merită să meargă în play-off, să fi făcut lucrul ăsta, au muncit mult, am realizat niște rezultate bunicele, dar ați văzut și d-voastră că la meciul de la Vaslui ne-a lipsit doar golul. Dacă marcam acolo un gol, eram în play-off și lucrurile ar fi stat altfel acum. Este dureros că nu am reușit lucrul ăsta, dar mai avem 10 meciuri, 10 meciuri pe care le tratăm cu maximă seriozitate, începând de sâmbătă cu Pașcaniul, o echipă în reconstrucție, o echipă care și-a adus foarte mulți jucători noi, jucători străini, care fac diferența. Am jucat meciul amical cu ei, au calitate, au viteză, au reacție, un antrenor foarte preocupat de meserie, mă bucură lucrul ăsta, dar cel mai important va fi felul cum noi ne vom prezenta la acest joc. Bineînțeles că ne vom prezenta ca și la celelalte jocuri, foarte bine pregătiți și motivați să câștigăm. În miniretur am întâlnit 3 echipe bune, 3 echipe care s-au bătut la play-off, ultima, cea pe care am bătut-o ultima, Foresta Suceava, este  calificată în play-off, iar ceilalți adversari au fost la un pas să realizeze lucrul acesta. Moralul, sunt obligați să aibă un moral bun, pentru că au posibilitatea la o săptămână să facă un meci bun, să câștigăm și să avem continuitate în rezultatele pe care le-am avut în 2022. Da, într-adevăr au revenit și supendații (C.Ștefănescu și I.Ursu) plus Barb, dar Cristi mai are foarte mult de muncă pentru că el este în urmă mult cu pregătirea fizică, mă bucură foarte mult felul cum se antrenează, atât el cât și ceilalți jucători, pentru că au calitate, sunt jucători buni, mai ales că sunt foarte tineri majoritatea dintre ei și cu siguranță ne vom baza pe ei până la finalul campionatului și după. Cu siguranță, fiecare jucător va avea șansa lui, avem un lot de jucători nimeros, la fiecare îi va veni rândul, este normal în momentul în care ai 24 de jucători cu o valoare cât  de cât apropiată să dai șanse fiecăruia să joace. Nu ne gândim acum decât la meciurile pe care le avem, pentru că au am venit aici să câștig toate meciurile, am venit aici să avem continuitate în rezultate bune, și bineînțeles să formez un grup de jucători de care Ceahlăul să se folosească anul viitor" .

Iată care este situația în clasament de la care se pleacă în turneul play-out:

Loc

Clasamentul Seria I play-out

M

V

E

Î

Gol

Pt

5

ACSM Ceahlăul Piatra Neamț

18

7

6

5

21-12

27

6

CS Sporting Juniorul Vaslui

18

6

6

6

22-16

24

7

ACS Șomuz Fălticeni

18

6

6

6

16-20

24

8

CS Știința Miroslava

18

5

5

8

18-21

20

9

CSM Bacău

18

4

5

9

17-28

17

10

CSM Pașcani

18

0

4

14

17-38

4

Aveți mai jos și programul primei etape, meciurile încep de la ora 17:00

Etapa a 1 -a (2 aprilie)

ACSM Ceahlăul Piatra Neamț


CSM Pașcani

CS Sporting Juniorul Vaslui


CSM Bacău

ACS Șomuz Fălticeni


CS Știința Miroslava

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a, play-out | Final dramatic la Buftea! CSC Șelimbăr a smuls egalul cu Dinamo în prelungiri, după un meci decis în ultimele minute

Final dramatic la Buftea! CSC Șelimbăr a smuls egalul cu Dinamo în prelungiri, după un meci decis în ultimele minute CS Dinamo și CSC Șelimb...