luni, 4 aprilie 2022

Fotbal liga a 3-a, seria I | Primul succes din play-out: Victorie CLARĂ cu CSM Pașcani, urmează tot un joc pe teren propriu cu CS Sporting Juniorul Vaslui

 

ACSM Ceahlăul a trecut peste amărăciunea ratării obiectivului principal din acest sezon, calificarea în play-off, și conform celor declarate de Florentin Petre la interviul de la teren imediat după meci, a început de pe acum structurarea lotului pentru viitorul sezon.
Este de așteptat ca și la următoarele partide să primească minute de joc și alți tineri din lot care au jucat mai puțin până acum, dar care au făcut pregătirea de iarnă cu echipa, tineri pe care clubul nemțean se va baza cel mai probabil în sezoanele viitoare.
Victoriile sunt importante și ele, dar contează și maniera în care sunt obținute, în urma unui joc rapid, combinativ, cu faze de poartă și bineînțeles multe goluri în poarta adversarilor.
Sâmbătă de la orele 17:00, ora de disputare a jocurilor oficiale pentru luna aprilie, pietrenii au marcat de 4 ori și au mai ratat de cel puțin 5-6 ori posibilitatea de introduce mingea în poarta pășcăneanului Corfu, Răvan Pîntea autor a 2 bare în interval de 3 minute în prima repriză, Ștefănescu, Marius Matei, Adrian Juncu și Cosmin Nemțanu având și ei la rândul lor șansa de a marca în urma unor faze rapide, cursive, care au destabilizat formația din Pașcani în dese rânduri.
Scorul avea să fie deschis de Sorin Tăbăcariu în min.17 (video), din penalty-ul scos de Cătălin Ștefănescu (foto 2), cel care avea să puncteze în min.36 pentru 2-0 cu un șut puternic din lateral dreapta, aproape sub transversală.
Golul de 3-0 a fost reușit de Răzvan Pîntea cel care a finalizat plasat, de la marginea careului mare o excelentă fază de atac care a pornit de la pasa în adâncime a lui Sorin Tăbăcariu pentru mezinul Anton (foto 3), acesta a sprintat în stânga de unde a întors inteligent la marginea careului mare de unde a urmat execuția de finețe a lui Pîntea.
Tabela de scor (apropo, nefuncțională pentru al 2-lea joc consecutiv pe teren propriu) avea să fie închisă în min.89 de Zaharia Paraschiv, pătrarul formației CSM Pașcani, cel care s-a interpus nefericit pe calea șutului expediat de Cosmin Nemțanu (foto 4) și respins în primă fază de portarul Corfu în apărătorul pășcănean.
Formații de start: 

ACSM Ceahlăul Piatra Neamț
Al. Barna - D.Moroșanu, Cr.Jalbă, Al.Ichim, Ad.Juncu - Ov.Toma, S.Tăbăcariu - A.Curpăn, R.Pîntea, C.Ștefănescu - Al.Anton
Rezerve: M.Chelaru - I.Ursu, M.Matei, Șt.Istrati, R.Scoarță, Copot-Barb, C.Nemțanu, B.Asabi, C.Șincu-Scripă
Antrenor: Fl.Petre

CSM Pașcani:
D.Ciofu - G.Cociobanu, P.Zaharia, I.Babâtă, U.Bardot, J.Ninankwo, A.Garbatiuc, A.Purcariu, E.Mercaș,  A.Tomac, L.Bengou
Rezerve: G.Ursache - I.Pătrașcu, M.Luboys, G.Babâtă, R.Amarii, P.Ungureanu, M.Luțu, G.Montero
Antrenor: Cătălin Damian

Etapa următoare, pe 8-9 martie, CSM Pașcani o va înfrunta vineri pe CS Știința Miroslava, într-un derby de Iași al salvării pentru Știința, formația din Miroslava fiind acum la 2 puncte deasupra CSM-eilor din Bacău ocupanții locului 9, iar ACSM Ceahlăul Piatra Neamț are joc tot acasă, cu CS Sporting Juniorul Vaslui.

Galerie foto: 






















































































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal juniori republicani U-16 | LPS Piatra Neamț conduce autoritar seria chiar dacă nu a fost programată! Rezultatele complete ale etapei a 24-a și clasamentul actualizat

  Etapa a 24-a (16 mai) LPS Piatra Neamț Anulat LPS Bacău ACS Juniorul Suceava 0-1 ...