joi, 26 mai 2022

Fotbal liga a 3-a, Seria I | RETROGRADAREA aduce la "pachet" și REZILIEREA contractelor de activitate sportivă a fotbaliștilor de la CSM Pașcani cu o lună mai devreme!

 

CSM Pașcani nu a reușit nici în acest sezon să se salveze SPORTIV de la RETROGRADARE chiar dacă parcă mai mult ca în anii din urmă echipa nu a arătat tocmai rău...

În ciuda a celor 8 puncte adunate până acum cu o etapă înainte de final (nr. CSM Pașcani joacă ultimul joc oficial din play-out acasă cu ACS Șomuz Fălticeni în acest weekend), gruparea pășcăneană a produs în acest sezon partide spectaculoase, scoruri strânse, nu au mai fost acele înfrângeri la mai mult de 3 goluri diferență, însă nu a fost suficient pentru a evita retrogradarea directă din punct de vedere sportiv. 

Consiliul de Administrației al Clubului Sportiv Municipal Pașcani s-a întrunit la finalul săptămânii trecute și a discutat despre viitorul jucătorilor echipei de fotbal, care dispută ultima etapă din actuala ediție de campionat sâmbătă, 28 mai cu ACS Șomuz Fălticeni. Cum echipa este retrogradată matematic din Liga 3, iar contractele de activitate sportivă ale fotbaliștilor erau valabile până la finalul lunii iulie, administratorii clubului au stabilit încetarea lor din data de 1 iunie.

Cătălin Conache, președintele Consiliului de Administrație al CSM Pașcani, a precizat că măsura era necesară deoarece fotbaliștii aveau contracte de activitate sportivă pentru Liga 3, iar ca urmare a retrogradării acestea nu mai aveau obiect.

Mai mult, se așteaptă și o decizie a Federației Române de Fotbal care ar putea lansa o invitație către CSM Pașcani ca echipa de fotbal să participe și anul viitor în Liga 3, chiar dacă din punct de vedere sportiv aceasta a retrogradat.

Dacă această invitație nu va veni sau se va lua decizia ca ea să fie refuzată, atunci jucătorii actuali vor trebui să-și caute o nouă echipă în Liga 3 sau să accepte noile contracte sportive pentru Liga a IV-a, contracte ce vor avea o valoare mai mică.

Reamintim că echipa de fotbal a CSM Pașcani a retrogradat din Liga 3 mai mulți ani la rând, însă Federația Română de Fotbal a invitat-o să participe la competiție deoarece nu existau alte echipe care să-i preia locul, date fiind cheltuielile din această competiție, scenariu posibil să să repete și în această vară...rămâne de văzut dacă se vor completa locurile eligibile pentru L3 în urma barajelor de promovare la L3 și dacă din formațiile care și-au câștigat pe teren din punct de vedere sportiv dreptul de a evolua și în sezonul viitor la L3 se vor înscrie în competiție și pentru noul sezon ce va debuta la L3 pe 27 august...altfel este posibil ca CSM Pașcani să joace și în sezonul viitor la L3!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | ACSM Ceahlăul depășită în clasament de Campionii FC Argeș, Corvinul și Metalul Buzău după semi-eșecul de la Câmpung. Mâine, elevii lui Veronese primesc vizita piteștenilor lui Bogdan Andone în deschiderea etapei a 15-a

  Trei etape au mai rămas de disputat din Liga 2 în anul 2024, în sezonul regular 2024-2025, iar prima dintre acestea va debuta ca precede...