ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a pierdut ieri, 16 mai, de la ora 11:00, finala jucată pe terenul de iarbă din baza de la Rm.Vâlcea cu scorul de 0-3 (0-2) în fața "urșilor" de la Unirea Bascov, formație pregătită de duoul Adrian Dulcea și Dna Didiță, o grupare ce se află la primul sezon la U-19!
Golurile învingătorilor au fost reușite de Alexandru Ionică (2) - jucător desemnat și cel mai bun jucător al finalei și Gabriel Tănase.
Înfrângerea din finală a însemnat al 2-lea insucces în sezonul 2021-2022 pentru echipa pregătită de profesorul Constantin Pancu. Anterior, tinerii noștri juniori pierduseră doar meciul din deplasare de la LPS Roman, scor 1-2. De asemenea, CSM Ceahlăul încheie anul competițional cu doar 4 remize. În rest, alte 19 victorii.
CSM Ceahlăul a terminat astfel a doua în clasamentul pe țară al Campionatului Național U19, unul care ar curprinde 93 de participante. Iar în urma pietrenilor sunt nume precum FC Argeș Pitești, Rapid București, CSM Reșița, Chindia Târgoviște, FC Buzău, Oțelul Galați, Unirea Slobozia, FC Brașov, Astra Giurgiu, Petrolul Ploiești, CS Mioveni, AFC Hermanstadt Sibiu, FC U Craiova sau Unirea Dej, ca să menționăm cluburi cu echipe de seniori în Liga 1, Liga 2 sau cu pretenții de promovare în Liga 2.
Felicităm juniorii pentru parcursul excelent, felicităm antrenorii care de-a lungul sezonului au muncit alături de acești copii indiferent că afară au fost 30 de grade Celsius sau -10 și zăpada până la genunchi, plus că merită menționat și că profesorul Constantin Pancu a venit alături de CSM Ceahlăul și marea majoritate a elevilor săi de la LPS Piatra Neamț, în vara anului 2021.
Numele celor care astăzi au vrut o victorie mare pentru CSM Ceahlăul și pentru Piatra Neamț și pentru Județul Neamț sunt următoarele:
Jucători - Ștefan Țâdir, Teodor Amihăiesei, Sabin Fleșeriu, Alexandru Ștefănescu, Denis Ilie Lăcustă, Matei Lungu, Iulian Pop, Ovidiu Luca, Ștefan Istrati, Alexandru Anton, Alexandru Catău, Alexandru Roșu, Cosmin Vîrlan, Andrei Oprea, Andrei Micu, Ștefan Bordei, Tudor Livezeanu, Răzvan Bălan, Lucian Surdu, Sebastian Maftei
Antrenori – Constantin Pancu, Florin Anton, Daniel Mahu-Moisii (team-manager).
Locul 2 din 93 de participante este cu siguranță o performanță pentru tânărul club nemțean fondat în 2016, iar după prezența în semifinalele competiției la același nivel de vârstă U-19 din sezonul trecut, aceasta performanță are darul să arate că la clubul din Piatra Neamț se pune accent pe instruirea tinerilor, iar performanțele la acest nivel nu sunt întâmplătoare, ele vin după ore și ore de muncă, după jocuri bune și foarte bune practicate de tinerii jucători nemțeni în competițiile oficiale organizate sub egida FRF.
foto: CS Unirea Bascov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu