marți, 19 iulie 2022

Fotbal liga a 3-a, Seria I & II | CS Știința Miroslava și CS Aerostar Bacău au REMIZAT SPECTACULOS pe Uricani într-o partidă cu 8 goluri!

 

Sâmbătă, „aviatorii” antrenați de Mihai Ionescu au remizat, 4-4 (2-2) pe terenul Științei Miroslava, echipă din seria I, care a fost preluată recent de fostul internațional Tibor Selymes. Pentru Miroslava au marcat Tchassem, ex-ul Viorică și Corobuță (de două ori), golurile oaspeților fiind reușite de Gavrilă, H. Ilie, Al. Zaharia și Chirilă.

Formatia antrenată de Tibor Selymes a început cu Ciofu, Mihăeș, Asofiei, Saizu, Alima, Ntamack, Unghianu, Iurașcu, Botezatu, Viorică și Tchassem. 

Fără golgheterul Vraciu și Coroamă, menajați ca urmare a unor probleme medicale, Aerostar a început partida în formula: Mocanu- Prențu, Vișinar, Benchea, Bacalu- Șt. Pavel, Chirilă- H. Ilie, Gavrilă, Tofan- A. Pavel. Pe parcurs au intrat toți ceilalți jucători deplasați la Uricani: Manole, Tilibașa, Bobârnac, Căpușă, Belciu, Băisan, Juncu, Zaharia și Paveliuc. Următorul amical al băcăuanilor va avea loc vineri, la Piatra Neamț, contra Ceahlăului.

Știința a deschis scorul în minutul 12, Franck Tchassem trimițând mingea cu câlcăiul în poartă după o centrare pe jos a lui Unghianu de pe partea dreaptă. Oaspeții au egalat în minutul 36 prin Chirilă, gol cu capul după un corner executat de pe partea dreaptă, ca peste doar 4 minute, Viorică să dribleze un fundaș și pe portarul Aerostarului și să ducă Știința în avantaj scor 2-1 cu un șut pe jos cu poarta goală. Când toata lumea aștepta pauza, Horia Ilie egalează din nou pentru băcăuani cu un șut de la 16 metri stabilind și scorul la pauză. La doar 3 minute de la reluarea jocului, Aerostar trece pentru prima oară în avantaj, după ce au transformat o lovitură de pedeapsă prin Gavrilă. În minutul 53 a intrat Corobuță, care a reușit să întoarcă scorul marcând o dublă în minutele 55 și 80, iar la una din ultimele faze ale întâlnirii, Aerostar egalează, scor 4-4, cu un sut din 8 metri prin Al.Zaharia.

Pentru alb-albastrii urmează două jocuri de pregătire pe 23 iulie la Uricani împotriva celor de la Politehnica Iași U19, iar pe 28 iulie pe Stadionul "Emil Alexandrescu" din Copou în compania celor de la Politehnica Iași.

Aerostar după jocul-test de la Piatra Neamț de vineri 22 iulie, gruparea pregătită de Mișu Ionescu va pleca într-un stagiu de pregătire centralizată la Dărmănești.

foto: CS Știința Miroslava facebook

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | După 7 înfrângeri consecutive, lanterna roșie resuscitată de apatia nemțenilor. Un 0-0, bun pentru contracandidatele celor 2 formații cu obiective diferite!

După o pauză de 3 săptămani elevii lui Marco Veronese s-au deplasat pe terenul ultimei clasate AFC Muscelul Câmpulung Muscel, o formație car...