Cea mai bună aruncare a Biancăi Ghelber a măsurat 72.72 metri, din ultima încercare, după ce a debutat cu 72.22, iar în calificări reuşise 71.27 metri, cu care s-a clasat pe primul loc al grupei B.
Pe podium au mai urcat sportivele Ewa Rozanska (Polonia, 72.12) şi Sara Fantini (Italia, 71.58).
Bianca Ghelber, campioană europeană la aruncarea ciocanului! Prima medalie de aur la Europene pentru România după 20 de ani
Ultimile medalii obţinute de delegaţia României au fost în 2010, la Barcelona, prin Marian Oprea (triplusalt) şi Nicoleta Grasu (aruncarea discului), ambele de bronz.
Ghelber este prima campioană europeană la atletism după 2002, când Ionela Tîrlea a câştigat, tot la Munchen, titlul european la 400 metri garduri.
De asemenea, Alin Firfirică a reuşit calificarea în finală la aruncarea discului (64.17 metri), la fel şi Andreea Taloş la triplusalt, cu cea mai bună performanţă personală a sezonului (14.00 metri).
La CE de la Munchen, România este reprezentată de 21 de atleţi (9 la feminin şi 12 la masculin):
- Feminin – Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Daniela Stanciu (înălţime), Alina Rotaru Kottmann şi Florentina Costina Iuşco (lungime), Ana Veronica Rodean şi Mihaela Acatrinei (35 km mars), Claudia Mihaela Bobocea (1500 m), Elena Andreea Taloş (triplusalt), Claudia Prisecaru (3000 m obstacole);
- Masculin: Andrei Rareş Toader (greutate), Alexandru Mihăiţă Novac şi Denis Both (suliţă), Alin Alexandru Firfirică (disc), Mihai Sorin Dringo (400 m), Gabriel Bitan şi Valentin Toboc (lungime), Răzvan Cristian Grecu (triplusalt), Ilie Alexandru Corneschi (maraton), Marius Iulian Cocioran şi Mihăilă Narcis (35 km marş), Alin Ionuţ Anton (110 m garduri).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu