ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a susținut astăzi o conferință de presă înaintea jocului de mâine din turul I al Cupei României Betano din deplasare de la Fălticeni, joc de la orele 17:30 cu Șomuzul din localitate.
Invitați au fost antrenorul principal Florentin Petre și noul căpitan al "galben-negrilor" din acest sezon, fundașul central Alexandru Ichim.
ACSM Ceahlăul își dorește un parcurs de lungă durată în Cupa României în acest sezon, obiectivul fiind acela de a aduce în faza grupelor la Piatra Neamț formații de L2 și de ce nu chiar de L1.
Echipa s-a pregătit corespunzător în această perioadă, clubul s-a hotârăt zilele trecute și la ce underi vor fi păstrăți în lot pentru sezonul acesta de L3, singura absență fiind la ora de față cea a underului Denis Ilie Lăcustă, mijlocaș lateral care acuză momentan ceva probleme medicale.
Florentin Petre și Alexandru Ichim cunosc destul de bine adversarul de mâine, Șomuzul este o formație redutabilă pe teren propriu, însă chiar și așa pietrenii doresc accederea în fazele superioare ale Cupei, pe baza unui joc combinativ, în care calitatea tehnică superioară a nemțenilor să fie pusă în valoare pe durata unui joc ce ar putea teoretic să necesite și 2 reprize de prelungiri urmate și de lovituri de departajare.
Alexandru Ichim este un jucător experimentat, care s-a impus în vestiar și pe teren, fiind din acest sezon căpitanul echipei, cunoaște foarte bine adversarii din serie, în trecut activând și la Foresta Suceava sau Dante Botoșani, 2 din adversarii cei mai periculoași din această serie I.
Alex este încrezător în valoarea coechipierilor din lot, în calitatea underilor care au fost promovați sau transferați la echipă în această vară, aceștia din urmă fiind mult peste valoarea tinerilor jucători de la celelalte competitoare din serie.
Va fi un parcurs de regularitate, în care, noul căpitan al nemțenilor speră ca formația sa să rămână neînvinsă în acest sezon.
De altfel atât tehnicianul principal al nemțenilor cât și căpitanul de echipă consideră că în acest sezon competițional, cel puțin 6 formații se vor bate cu șanse relativ egale pentru un loc de play-off.
Florentin Petre a mai precizat că în acest sezon ACSM Ceahlăul alcătuiește un grup unit, un lot numeros, valoros și experimentat, cu 2 soluții pe fiecare post, iar odată cu scurgerea etapelor din campionat și cu eventuala avansare în Cupa României în fazele superioare, va da șanse tuturor componenților din lot să joace, să își demonstreze calitățile și valoarea.
Nu a fost uitată nici contribuția financiară determinantă a investitorului principal Comes SA, a d-nul Ioan Anton Măzărianu, nemțenii fiind la zi cu plata drepturilor bănești și dispun la ora de față de o bază modernă de pregătire și instruire, spre deosebire de alte grupări din această serie care s-au prăbușit financiar în această vară: CS Speranța Răucești, ACS Hușana Huși sau CS Sporting Juniorul Vaslui.
După meciul de Cupa României din turul I de la Fălticeni, pietrenii vor afla joi colegele de serie iar vineri, țintarul noului sezon.
Rămâne bătut în cuie amicalul de sâmbătă cu CSM Focșani 2007, în funcție de țintar locația jocului de verificare va fi Piatra Neamț sau Focșani, urmând ca pe 27 august nemțenii să debuteze în noul sezon al ligii a 3-a, în Seria I.
Viitorul,sună la fel ca ..." prezentul."Jucam cu Somuzul încă de cinci ori și nu câștigă,slabiciunile apărării sunt evidente din amicale.Cap limpede nu există în echipa asta.
RăspundețiȘtergere