Sâmbătă, 17 septembrie 2022, de la ora 17:00, pe stadionul Municipal Ceahlăul, galben-negri o înfruntă în cadrul etapei a 4-a a turului pe ACS Șomuz Fălticeni, o formație în fața căreia a cedat exact acum o lună în turul I al Cupei României cu 1-2 într-o partidă ce a avut loc în deplasare.
Între timp în campionat după disputarea a 3 etape cele 2 formații sunt despărțite de un singur punct: pietrenii cu 7 puncte ocupă locul 2, Șomuzul cu 6 puncte, sunt pe 4 în clasament.
Conducerea tehnică și administrativă, lotul de jucători și toți angajații clubului sunt conștienți de importanța jocului de sâmbătă și de aceea fac apel la publicul din Piatra Neamț să vină în număr mare la stadion pentru a ne bucura împreună de o frumoasă victorie sâmbătă după orele 19:00.
Florentin Petre - antrenor principal ACSM Ceahlăul:
" Da, în primul rând aș vrea să vă spun și eu bună ziua, în al doilea rând aș dori să-i felicit pe băieți pentru comportamentul și pentru randamentul și pentru atitudinea pe care au avut-o la Darabani în ultimul nostru joc în care am marcat 6 goluri, iar asta îmi dă siguranță și încredere că la următorul meci pe care îl vom avea sâmbătă cu Fălticeni, randamentul și ocaziile pe care o să le avem, o să le marcăm.
Întradevăr întâlnim un adversar foarte foarte bine pregătit din toate punctele de vedere, organizat, cu o experiență destul de bună în această serie, un antrenor motivat, un antrenor care își dorește foarte mult să facă rezultate.
Suntem 2 echipe care suntem într-o formă bună, am marcat multe goluri mai ales în ultima etapă, așa că va fi un meci foarte disputat și frumos.
Noi, de când sunt eu aici și băieții pot să o confirme, pregătirea jocurilor, mentalitatea lor este de a juca fotbal, de a ataca, de a avea foarte multe faze de poartă, de a înscrie goluri, mă bucur foarte tare că au reușit mai ales la ultima etapă. Vis-a-vis de ce se întâmplă acolo, nu cred că ei vor face tot posibilul să ajute altă echipă, din contră, din ce-am înțeles ei sunt motivați și concentrați să ajungă în play-off, normal să tragă la promovare, cum de fapt sunt cel puțin 6 echipe care se bat pentru cele 4 locuri de play-off. Cum am spus ei sunt pregătiți în proporție de 90% din randamentul și aici mă refer la partea mea de pregătire tehnico-tactic sau partea fizică. Acolo intervine calitatea lor și ritmul lor de joc, pe care trebuie să îl avem foarte foarte bun ținând cont de ultimele 2 meciuri...se vede o creștere a lor în lucrul frumos pe care ni-l dorim cu toții. Asta este echipa pe care eu mi-o doresc, echipa care de la meci la meci să aibă un randament foarte bun, iar lucrurile bune pe care le-am făcut acolo, să rămânem cu ele, să ne bucurăm de ele și bineînțeles la următorul meci să plecăm de acolo câtre un joc și mai bun.
Vom juca acasă, vom juca pe un teren bun, ni s-au întors și jucătorii pe care nu i-am folosit la Darabani, sper din toată inima să nu avem alte probleme medicale ca să putem alinia un prim 11 care să dea randamentul pe care noi ni-l dorim.
Singurul lucru pe care mi-l doresc la acest joc, pe care și la meciul de Cupă mi l-am dorit este să nu mai ratăm atât de mult șansele pe care le avem, pe care ni le creem. Mă bucur că Cosmin (nr.Cosmin Nemțanu) este într-o formă bună și a început să marce goluri pe bandă rulantă, și îi doresc asta din toată inima, pentru că avem nevoie de jucători care înscriu, care fac diferența, iar de aici putem să tragem o concluzie, să lăsăm meciul care a fost (nr. meciul de Cupă de la Fălticeni), normal, pentru că a fost un duș rece pentru noi, întradevăr ne-am fi dorit să mergem mai departe în Cupă dar Zeița Fortuna ne-a părăsit în momentul acela, iar să luăm lucrurile bune, să le materializăm sâmbătă și să facem un meci foarte bun în care să luăm cele 3 puncte.
Da, Șomuz este o echipă foarte bine organizată, având jucători cu experiență și foarte multe jocuri în spate, plus experiența acumulată de grup, un grup în care dacă ai o continuitate de 3-4-5 luni, tu ca antrenor îți formatezi un prim 11, iar ei se cunosc între ei, știu să facă diferența, având și o vârstă cu siguranță mobilizarea și concentrarea lor este mult mai mare.
Depinde foarte mult până la ora jocului cum am jucătorii, dacă sunt valizi toți...în general nu am să schimb echipa și este normal atâta timp cât ai victorii să nu îi schimbi. Dar se pot întâmpla foarte multe lucruri până la ora jocului, sunt jucători care pot să facă vreo surpriză, dacă nu, voi da continuitate, pentru că până la urmă pare un lucru normal.
Având în lot mai mulți jucători cu o valoare apropiată, ați văzut că la mine primează forma sportivă. Nu mă interesează ce a făcut acum 3 luni, 6 luni, pe mine mă interesează momentul, este momentul lui (nr.Cosmin Nemțanu), mă bucur, nu contează vârsta, pe mine mă înteresează ca cel care intră să dea randament 100% cum le cer și lor și ei știu foarte bine...tagi cât poți de tare de tine, când nu mai poți, ridici mâna, intră altul, pentru că așa mi se pare un lucru normal. Avem posibilitatea să facem 5 schimbări, mă refer la cele din timpul jocului oficial, dar mai sunt jucători care pot să îmi acopere anumite posturi fără nicio problemă.
Campionatul este încă la început, sunt foarte multe jocuri de disputat, depinde foarte mult și de forma sportivă pe care o avem atât noi dar și adversarii noștri, nu ne putem bucura decât de moment, că avem o continuitate în rezultate, că moralul este foarte bun al jucătorilor, asta ne interesează pe noi, ca de la meci la meci, să creștem și să adunăm punctele de care avem nevoie.
La finalul anului, pe data de 3-4 decembrie, când se va termina prima parte a sezonului, să dea D-zeu să ajungem cât mai sus, pe primele 2-3 locuri, îmi doresc chiar pe primul loc, îmi doresc din toată inima pentru că de aia suntem aici, și abia atunci trebuie să ne organizăm pentru ceea ce urmează. Atât timp cât avem rezultate, eu mă bucur extraordinar de mult, și ei au un moral bun pentru a ne pregăti pentru următorul meci.
Noi respectăm toate echipele pe care le avem, că se numesc Foresta Suceava, Darabani, vedeți că la noi mentalitatea este acceași că jucăm cu Foresta sau Darabani pregătirea jocului este la fel.
Cu siguranță, v-am spus depinde și de forma lor sportivă, de sănătatea lor, vreau să vă spun că aici mă bucur că am 20 de jucători în care o să-i mai rulez, depinde foarte mult și de forma lor, de accidentări, dar cel mai mult mă bucur că am jucători de calitate, cu o calitate apropiată cât de cât sau aproape...dar cel mai mult contează și forma lor. Da, este normal să le dau și lor minute, noi jucăm la săptămâna, este timp pentru fiecare jucător să se refacă, dar cel mai important este forma și calitatea lor, asta face diferența.
Asta vom face! Vom lupta, vom încerca, vom face sacrificii extrordinar de mari împreună, pentru că nu suntem numai noi, sunt și cei din conducerea administrativă, toată lumea lucrează ca să ne îndeplinim obiectivul anul acesta. De la meci la meci, în fiecare meci în parte, iar dacă vom ajunge în decembrie să avem posibilitatea asta (nr. să obținem calificarea în play-off cu 3 etape înainte de finalul seoznului regulat), mă voi bucura enorm. Dacă nu, vom lupta până la capăt să ne îndeplinim obiectivul.
Da, după meciul de la Darabani am vorbit cu d-nul Anton, el este foarte ocupat, este normal, a fost bucuros de rezultatul pe care l-am avut, ne susține, este alături de noi și mă bucur pentru că sunt rari oamenii care ne susțin, investesc din buzunarul propriu bani, ca sportul, fotbalul și noi să ne exercităm treaba în condiții foarte foarte bune. Mă refer financiar cât și condițiile pe care le avem aici la teren, mă refer la terenul de joc, terenul de antrenament și la toți oamenii care se ocupă de bunul mers al echipei " .
Cosmin Nemțanu - atacant ACSM Ceahlăul Piatra Neamț:
" Da, se poate spune dat fiind faptul că nu am câtigat nici anul trecut la ei că poate fi așa un blocaj că nu am reușit să-i batem. Dar eu consider că dacă noi ne facem jocul nostru, pentru că dacă ne uităm la primele 3 meciuri de campionat, chiar și cu FK Csikszereda am făcut un joc foarte foarte bun dar nu am marcat, dacă noi o să ne facem jocul nostru, o să marcăm în prima repriză, o să ne facem meciul ușor și o să fie o nouă victorie.
Ținta ar fi să promovăm. Ăsta este principalul obiectiv pentru mine. Și pe plan personal cel mai bine ar fi să marchez cât mai multe goluri, să îmi ajut echipa.
La meciul de Cupă cu Fălticeni am marcat dar nu am reușit să ne calificăm și nu este acceași satisfacție...să marchez, să câștige echipa, Doamne Ajută la final să promovăm și să fiu golgheterul seriei bineînțeles.
Pe tabela de marcaj se vede marcatorul ...dar în spate este munca întregii echipe și când ai mijlocași de asemenea calitate pot să spun că este mai ușor, când îți aduc mingile acolo în fața porții, asta este meseria atacantului, trebuie să o dai în poartă. Patrick, Cătălin, avem calitate cu siguranță...dar nu pot să zic că mă înteleg mai bine cu ei sau cu unul dintre jucători, eu zic că la momentul actual formăm o echipă, eu zic că suntem pe drumul cel bun și cu siguranță asta o să ne aducă rezultate.
Cu siguranță la Fălticeni asta este principala lor calitate, grupul. Dar eu zic că pe fondul ăsta de încredere pe care îl avem de la începutul sezonului, cu jucătorii de calitate, avem jucători în față care oricând pot face diferența, dominându-ne adversarul, cu tribuna asta care sper să fie plină și cu suporterii care să ne împingă spre poarta adversă, eu zic că putem avea plusul necesar ca să-i învingem.
Este o serie destul de grea și cum este la fotbal trebuie să luăm meci cu meci. Așa este normal, pentru un obiectiv măreț trebuie să câștigi meci de meci, victoriile aduc victorii, cum se spune la noi la fotbal, este mult prea devreme să spunem că dacă câștigăm sâmbătă, terminăm pe primul loc sau pe locul 2 sau că câștigăm barajul.
Pe suporteri îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion, cu siguranță o să fie un meci de luptă, iar într-un meci de luptă în momentele grele, suporterii te ajută foarte mult, te împing de la spate...mă gândesc la meciul cu Suceava din sezonul trecut pe care l-am avut acasă, un meci foarte important, pe care trebuia să-l câștigăm pentru a avea șansa la play-off, și atunci suporterii au fost în număr foarte foarte mare și am reușit și cu ajutorul lor să câștigăm acel meci.
Îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion, noi promitem că vom face tot ce depinde de noi să câștigăm acest meci, sperăm să ne bucurăm împreună la final de meci .
Da, a fost destul de frustrant acel meci (nr. cu Foresta Suceava din ultima etapă a seoznului regular), cu 5 minute înainte de finalul meciului eram în play-off iar la final eram în genunchi...Ce putem noi să facem, este să tragem tare, să câștigăm noi toate meciurile, să bucurăm suporterii în fiecare săptămână, cu siguranță dacă noi o să ne facem treaba pe teren, o să legăm victoriile, nu o să mai depindem de niciun rezultat și vom depinde numai de noi " .


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu