ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a arătat foarte bine în jocul de ieri, primul din campionat pe teren propriu, unde, "galben-negri" au făcut un joc consistent, solid, cu foarte multe faze de poartă în fața campioanei seriei I din sezonul trecut, CS Dante Botoșani.
Cu o primă repriză foarte bună, în care pietrenii au marcat de 3 ori prin Patrick Petre (19- penalty), Cosmin Nemțanu (25) și underul Matei Lungu (45+1) și au mai ratat o sumedenie de ocazii la poarta lui Zvoronciuc, Florentin Petre se poate declara mulțumit de prestația elevilor săi din jocul de ieri, cu Dante.
Chiar dacă ritmul și frecvența ocaziilor clare de gol a mai scăzut în dreptul pietrenilor pe parcursul reprizei secunde, unde doar Cosmin Nemțanu a mai punctat pentru un temporar 4-0 în minutul 61, ACSM Ceahlăul a efectuat toate cele 5 schimbăti permise de regulament, scopul jocului de ieri fiind și acela de a aduce cât mai rapid pe toți componenții din lot la un nivel optim de pregătire și exprimare la ora jocurilor oficiale, fie acasă sau în deplasare.
" Vreau să-i felicit pe băieții pentru atitudine și felul cum s-au comportat astăzi, au dat dovadă de caracter, ținând cont de meciul de la Miercurea Ciuc. Am ratat extraordinar de mult, ce am făcut astăzi... am întâlnit o echipă motivată, foarte bună, foarte bine organizată, se vede că au jucat finala campionatul trecut, au jucători buni, jucători de calitate, s-au închis bine, dar, astăzi băieții noștri au jucat senzațional de bine și mă bucur foarte mult de rezultat. Rezultatul este bun la final de joc, dar, a doua repriză la începutul ei, (20 de minute) oaspeți deși în 9 jucători de câmp au reușit să reducă din handicap, ca finalul jocului să ne găsească în pressing, căutând să dăm gol. Mă bucur foarte tare că avem ocazii, probabil că noi români, dăm cu piciorul la niște lucruri extraordinar de bine făcute, mă refer la începutul reprizei când oaspeții au luat cartonaș roșu, am zis....lasă domnule că au rămas în zece și ne va fi ușor, din contră meciul s-a animat mult mai tare, adversarul a jucat foarte bine o perioadă până am reglat pe parcurs. Această victorie vreau să o dedic domnului MĂZĂRIANU. Următorul joc va fi la Dărăbani. De luni vom diseca jocul pentru deplasarea următoare, ne vom organiza foarte bine, știm ce avem de făcut. Suntem o armată de oameni, care lucrează pentru pregătirea jocului de la Dărăbani. Scopul nostru este de a câștiga meciul pentru liniștea suporterilor, dar și a domnului Anton Măzărianu " .
ACSM Ceahlăul va juca în etapa a 3-a, în deplasare pe terenul noii promovate CSO Viitorul Dărăbani, o grupare fără puncte după primele 2 etape în clasament, dar, care, a performat în Cupa României, acolo unde pe teren propriu a reușit să le elimine pe CSM Bucovina Rădăuți după prelungiri și 11 m și pe CS Dante Botoșani cu un halucinant 3-0!
În prima etapă din actualul sezon, la prima deplasare, nemțenii au remizat 1-1 la Miercurea Ciuc pe terenul celor de la FK Csikszereda II, golul pietrenilor fiind reușit de Cosmin Nemțanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu