Astăzi, luni, 26 iunie, în jurul orelor 17.00, la stadionul Ceahlăul se strigă adunarea pentru debutul pregătirilor în vederea participării la noul sezon de L2, sezon ce va avea ca dată de start primul weekend din luna august.
Până la stabilirea țintarului acestei competiții și deci până la aflarea ordinii în care nemțenii vor înfrunta adversarii în noul sezon, clubul de sub Pietricica a anunțat perfectarea unui contract valabil pe un an, până în vara lui 2024 cu portarul austriac Stefan Krell, unul din cei mai constanți jucători ai galben-negrilor din sezonul de primăvară.
Înainte de primul antrenament al noului sezon, Stefan Krell a răspuns cu amibilitate unor serii de întrebări reporterului SNP:
Bună dimineața, Stefan...bucuros pentru startul unui nou sezon la Piatra Neamț cu Ceahlăul?
Bună Dan, da, sunt foarte fericit pentru noul sezon... și că
vacanța a fost scurtă pentru că îmi place să rămân pe teren.
Spune-mi în câteva cuvinte cum a decurs adaptarea ta la Piatra Neamț, în cele aproape 6 luni de când ești aici:
Adaptarea a fost foarte ușoară...Am fost bine primit de
echipă și din prima zi am simțit că există o atmosferă bună de lucru la club.
Cum te-ai adaptat la viața din Piatra Neamț și dacă ai avut timp să mergi undeva pe durata acestei vacanțe scurte:
Am vizitat Cipru cu prietena mea timp de 1 săptămână. Am
fost și la muntele Ceahlău, vârful Toaca mi-a plăcut foarte mult, pentru mine a
fost cea mai lungă și obositoare drumeție cu o priveliște uimitoare. am vizitat
și barajul de la Bicaz (râde)…
Cu ce gânduri începi pregătirile pentru noul sezon de L2, ai
fost activ în România la L2, știi care este nivelul, ce crezi că se va întâmpla
cu echipa noastră?
Despre relația cu suporterii, ai intrat în inimile lor
datorită performanțelor tale foarte bune, ai apărat și 2 penalty-uri cu CSM
Bacău în deplasare și la manșa secundă a finalei cu Foresta de la Piatra
Neamț...
Cum a fost colaborarea cu antrenorul principal, profesorul Pustai și cu ceilalți membri din staff?
Domnul Cristian Pustai este un antrenor foarte bun! A făcut lucruri grozave în România și ai putut vedea experiența lui în jocuri. Clubul nostru a făcut un pas important și s-a extins cu el... care vorbește de la sine și prin obiectivele clubului.
Tot staff-ul a făcut o treabă excelentă, Vali și Livao au
fost, de asemenea, minunați și mereu deschiși jucătorilor...
Pot să spun doar despre Anton... a fost mereu distractiv să
mă antrenez cu el, este o persoană grozavă, personalitatea lui are o mare
influență asupra jocurilor și antrenamentelor... a organizat foarte bine
antrenamentul pentru ca eu să pot performa bine în jocul... și da, a prevestit
penalty-ul salvat la Bacău înainte de încălzire...
Întregul staff a lucrat cu profesionalism în slujba și interesul echipei, suntem o familie unită, mă simt făcând parte din ceva măreț care se poate dezvolta la o scară și mare în sezonul următor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu