sâmbătă, 1 iulie 2023

Fotbal liga a 2-a | ACSM Ceahlăul Piatra Neamț va avea meci de PREZENTARE: Zimbru Chișinău pe 29 iulie, cel mai probabil adversar al galben-negrilor în ultimul test înaintea debutului în noul sezon al L2!

 

CSM Ceahlăul a trecut peste prima săptămână de muncă de după reunire, perioadă în care s-au semnat contracte cu noi jucători, s-au făcut analize ale lotului și ale posibilelor variante pentru noul sezon competițional, dar și o perioadă în care s-a mărit numărul de adversari în meciurile amicale.
Antrenorul Cristian Pustai a anunțat ieri că s-a mai perfectat un joc de pregătire în cadrul cantonamentului de la Brașov. Acest duel va fi în ziua de 19 iulie și se va desfășura în compania unei viitoare adversare din Liga 2, Chindia Târgoviște. În aceeași zi, CSM Ceahlăul va înfrunta un alt adversar, pe CSM Alexandria.
”Am ales această variantă fiindcă pe final de cantonament vrem să dăm multe minute jucătorilor pentru a avea jocuri în picioare. În dimineața acelei zile vom înfrunta pe Alexandria, iar după amiază pe Chinidia”, a spus Cristian Pustai.
De asemenea, s-a stabilit ca ora de start a partidei cu CFR 1907 Cluj Napoca să fie 11:00. Ultimul meci al galben-negrilor înainte de jocul oficial din etapa 1 a Ligii 2 va fi pe 29 iulie, discuții fiind pentru a înfrunta pe Zimbrul Chișinău sau FK Csikszereda Miercurea Ciuc.
Programul de meciuri amicale ale cantonamentului este:
8 iulie – CFR Cluj Napoca (Liga 1, ora 11:00)
10 iulie – Olimpic Zărnești (Liga 3)
12 iulie – Concordia Chiajna (Liga 2)
15 iulie – FC Brașov (Liga 2)
19 iulie dimineață – CSM Alexandria (Liga 2)
19 iulie după amiază – Chindia Târgoviște (Liga 2).

Update:
Astăzi, sâmbătă, 1 iulie, de la orele 11:00, va avea loc un joc școală la stadionul Ceahlăul, cel mai probabil pe terenul 2 de iarbă, un bun prilej de evaluare și verificare a underilor din lotul actual, iar cel mai probabil în cursul zilei de luni 3 iulie, staff-ul tehnic va anunța tinerii jucători care au convins în prima săptămână de pregătire la Piatra Neamț și bineînțeles cu care din ei se va ajunge la un acord pentru un transfer la nou promovata în L2.
Vă reamintim că pentru sezonul 2023-2024 formațiile de L2 trebuie să aibă în teren permanent 2 jucători underi (2003 și 2005).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal juniori republicani ELITA U-16, play-out | Nimic nou sub soare: înfrângere grea pentru ACSM Ceahlăul în Crângul Buzăului. Rezultatele complete ale etapei a 5-a și clasamentul actualizat

  Etapa a 5-a (23 noiembrie) AFC Hermannstadt 2-2 ACS Suporter Club Oțelul Galați ACS Kids Tâmpa ...